Teodora Leon este masterandă la FLLS București și face parte din grupul de scriere creativă coordonat de Ioana Nicolaie, Liternauții. Publică articole critice atât în engleză, cât și în română pe platforme academice și scrie despre film și literatură pe Teodora s Blog.
„După un prim grupaj publicat pe O Mie de Semne și după includerea în volumul Generația O Mie de Semne, Teodora Leon revine cu șase poeme inedite. Poeta își păstrează aplecarea spre ludic și ironie, scoate efecte neașteptate din jocurile de cuvinte, este preocupată de expresivitatea limbajului și de clișeu, dar nu ocolește nici introspecția și gravitatea. «atunci ce te miri că astăzi/oamenii sunt mai pierduți ca niciodată?/până și bebelușii încep să fie încălțați cu Air Jordans/încă dinainte de a ști să meargă» spune ea la sfârșitul unui poem. Sau, în alt loc, apare interogația intertextuală, desigur, cu trimitere la Holden Caulfield al lui Salinger, «Unde se duc oamenii când le îngheață lacurile?». După acest început sunt demontate expresiv, cu efect comic, numeroase unități frazeologice, deși tema poemului, cea a riturilor de trecere, e cât se poate de gravă. Poezia Teodorei Leon este autentică, asumat culturală și fără legătură cu mimetismul multor autori aflați la început de drum. Aștept cu multă încredere volumul ei de debut.” Ioana Nicolaie
Trimiteți-ne recomandările voastre pe adresa [email protected] (vă rog să atașați textele în format word + o fotografie + un scurt CV literar).
Tranșe
Entuziasmul îți curmă ființa.
e în zadar să te minți și să pretinzi
că ți-ai înșirat întregul suflet pe-o masă de călcat
ca să aștepți, pe urmă, câteva atingeri
ar trebui să nu uiți că vei mai avea
părți șifonate, din plin
și totul pentru niște cunoscuți care
nici nu te cunosc
oricât le-ai vorbi despre tine
oricât ai încerca să te vinzi în întregime.
de aceea eu funcționez mereu pe bază de tranșe
suntem aceiași copii care au nevoie
să primească în porții mici tot ce-i înconjoară.
voi pleca la o plimbare
cu entuziasm mascat
cu privirea țintită spre cer
încercând să netezesc norii șifonați
voi fi, însă, strategică
poate o fată va remarca zâmbetul oferit ei, din scurt
la vederea pantalonilor noștri similari
(o pereche mai șifonată decât cealaltă)
poate o pisică va primi cu drag mâna întinsă spre ea
poate un băiat va observa cum bat piciorul
pe ritmul muzicii de la standul de cafea
cât timp așteptăm să se facă verde la trecerea de pietoni
poate cineva mă va primi, în sfârșit
sper că n-am mai trecut adrese greșite pe colete.
Drum bun, cale bătută!
Când umbli desculț în pădure
n-ai cum să te rătăcești
vei ști ce cale ai parcurs
de unde vii, unde vrei să ajungi
simțind sub tălpi ce bucată de pământ, ce petic de iarbă
ai călcat deja.
atunci ce te miri că astăzi
oamenii sunt mai pierduți ca niciodată?
până și bebelușii încep să fie încălțați cu Air Jordans
încă dinainte de a ști să meargă.
Ambiții pe peron
E enervant că nu se gândește chiar nimeni
că șoferii de metrou vor câte un spectacol pe peron
ori de câte ori ies din tunel.
ce poate fi mai plictisitor decât aceeași mare de oameni
care stau locului?
nu vă dați seama cât potențial aveți?
tu, bagă o tumbă!
tu, învârte-te cât de tare poți!
voi, luați-vă de mână și tropăiți!
voi, fluturați-vă căștile!
voi, săriți să atingeți panoul!
ne așteptăm la aceeași agitație la fiecare stație
pe peron plata e în ron
n-aveți de ce să protestați
și să nu care cumva să ieșiți din ritm
rezolvăm noi ca omul să nu-și care cumva povara prea mult
și, orice ar fi, să nu-l impresionați pe șofer mult prea tare
nu mergeți prea departe!
vă rugăm mult
nu vă continuați spectacolul peste șine!
Hipertext
Într-o hiperrealitate
presupun că devii automat hiperactiv
cu atâtea de dovedit
de nu mai știi diferența între cine ești și cine ai putea fi.
în hiperrealitate
avem multiple cazuri de hipertrofie
cu un gram sau mai multe de trufie;
vor toți să-și bage eul în câte un trofeu.
în hiperrealitate
să nu vă mire dacă relațiile tensionate din jur
duc la cazuri de hipertensiune;
mai totul devine o hiperbolă
când toți au hiperboală pe tine.
eu în toată hiperactivitatea mea
intru într-un hipermarket
de unde iau o conservă de căluți de mare –
o controversă într-o societate patriarhală
mai ales dacă dai peste un căluț însărcinat;
n-am șansă de adăpost în burta lui
au și ieșit progeniturile și mă pierd în valul lor.
gata, reușesc să imit și eu poezia care se scrie azi?
dă-o naibii de conservă
trebuia să iau un Kinder Happy Hippo!
cer și eu dreptul la un delir hipoactiv.
Anti-protest
Protestul unei singure persoane a avut loc astăzi
în fața Institutului Astronomic din București
protestul unei persoane care e revoltată că are loc – aparent –
expansiunea Universului.
„chiar nu vede lumea că tocmai din cauza acestui fenomen
iese la iveală o reacție invers proporțională?
omul e predispus din ce în ce mai mult
să-și diminueze existența
să spună că nimic din ce face nu are relevanță –
și uite așa se explică atrocitățile de la nivel individual și colectiv
cine să mai dea doi bani pe consecințe? este?”
a spus acea persoană la știri.
noi informații precizează că un alt protest din trecut
în fața Institutului de Arheologie
n-a fost (nici el) cu succes
pe-atunci, persoana în cauză se plângea
că e o lipsă semnificativă de arheologi în societate
până să vină revelația că problema era alta:
nu mai sunt destui oameni demni de excavat
tentativele nu lasă în urmă nici măcar gropi adânci
știi cu ce ai de-a face încă de la suprafață
când totul e spus pe șleau, la o băută.
„a păi, să fugi de asemenea găuri negre ambulante
care îți consumă energia pe nimic!”
a fost declarația persoanei noastre
după ce transmisiunea live se încheiase deja.
Duty-free
Unde se duc oamenii când le îngheață lacurile?
nu treci din lac în puț, ci ajungi la aeroport
orice vameș îți va spune asta
unii mai posomorâți vor intra și în detalii
să-ți spună cum oamenii vor deodată să umble pe coclauri
și sunt nevoiți să lase în urmă bagajul emoțional
o povară pentru ei
cu care speră să nu întreacă vreo limită
să nu pice prea greu pentru alții descărcarea lor
pe banda rulantă sunt transportate grijile
ca apoi să apară, însă, alte provocări pe bandă rulantă
când coclaurii încep să-ți sune ca niște fiare
trebuie să te înarmezi –
și așa începi să arunci ocheade către cei din jur
fie din teamă, fie din pură curiozitate.
tragi cu ochiul la stânga, îți mai alunecă ochiul după cineva la dreapta
îți mai caști și ochii uneori și automat rămân traumatizați toți
când îți văd chiar globii oculari ieșind din gură
la orice căscat;
așa devin toți numai ochi și urechi.
când bate la ochi o asemenea atmosferă bizară
e nevoie de o reglare –
în realitate, numai vameșii au voie să sufere schimbări fizionomice;
își pot permite să aibă ochi la spate.
în rest, să vă ferească sfântu’ să vă sară noi ochi în orbite
în tot acest trafic de organe scăpat de sub control
de începeți să priviți lumea cu alți ochi și deveniți alte persoane.
„fără furt de identitate în incinta aeroportului
să termine odată
cei care vor să mintă de îngheață apele!”
vor anunța vameșii la intervale precise
că mai au și ei ceva bunuri de declarat.
de ce credeți voi că e câte un control de pașapoarte
câte o verificare a identității
la fiecare doi pași?
lăsați-vă vameșilor încruntați obligațiile
datoriile, responsabilitățile;
doar ei nu trec dincolo de porți și de controlul de securitate.
simțiți-vă bine în propria voastră piele
să nu mai pretindeți că nu sunteți în apele voastre
nu degeaba ultima bucată din aeroport e numită
duty-free.
