Savu Popa s-a născut la 15 februarie 1991 în Sibiu. Poet şi profesor de limba română în județul Sibiu. Membru al cenaclurilor Zona nouă, în studenţie, şi al cenaclului online Qpoem.

A debutat cu poezie în revista Euphorion, în anul 2004. I s-a publicat poezie în revistele Zona nouă, Euphorion, Ateneu, Familia, România literară, Qpoem, Banchetul, Sintagme literare, Lumină lină, Discobolul, Actualitatea literară etc.

Volume de poezie: Ipostaze, Editura „Paralela 45”, Pitești (colecţia Avanpost), 2017; Noaptea mea de insomnie, Editura „Cartea Românească”, București (colecția Cartea de poezie), 2018.

***

În mine,
Cineva sapă o fântână,
În interiorul lui,
Altcineva
Sapă tot o fântână.

Se face cald în jur,
Singurătatea are colţurile îndoite.

În mine,
Cineva sapă o fântână
Până târziu în noapte,
Până când şi acest târziu
Se va surpa.

O creștere a pulsului peste limitele vieții

Scrisul,
O revărsare,
Atunci când din mine
Ca dintr-un subteran,
Cineva urcă la suprafață,
Împrăștie peste tot
Un sânge electrocutat
Din craniul de piatră,

Scrisul
Se desfășoară sub o zodie tumefiată,
E încordare a simțurilor în risipire,
Scrâșnire a oaselor devenite dinți
Care îți jupoaie interiorul.

În acele momente,
Din mine,
Cineva iese
Ca dintr-un crematoriu
Și-ndeamnă lumea de-afară
Să intre, să admire
Sculpturi de cenușă
Care uneori mai mișcă
Sau se pot prăbuși
La o creștere a pulsului
Peste limitele vieții.

***

Să scrii poezie
Ca și când
Ți-ai face
Pe viu
Autopsia.

***

De la etajul cinci
Privesc
Cerul.

Când e senin
Seamănă cu un bandaj.

Un amortizor invizibil

Priveşte intervalul
De aer dintre linguriţa înfăşurată în miere
Şi suprafaţa cafelei,
Câtă linişte în acel moment!

Totul cuprins de o încremenire letargică,
Tot răul desfăşurându-se în cea mai mare surdină,
De parcă cineva ar fi înfiletat la capătul răbdărilor noastre
Un amortizor invizibil.

Cât de lin se lasă mierea fisurând zidul negru al băuturii,
Priveşte ce forţă distructivă
Se găseşte în culoarea ei aurie,
Cât gust de sânge în dulceaţa ei.

Cât de lent şi, totuşi, nu oboseşti privind.

Poate că toate ceasurile s-au oprit în loc,
În interiorul lor timpul scurgându-se,
Un zaţ de cafea zaharisit.

Respiraţiile,
Locomotive cuplate la acelaşi ritm cardiac al haosului,
S-au oprit definitiv.

Ai vrea să fii măcar un atom
Din acel aer
Prin care mierea a curs
Ca la începuturi

Ocna city

Drumul spre Rai trece prin grădina vecinului, așa își încheiase predica preotul cel tânăr, venit la o parohie din Ocna, imediat după Rusalii. Pe feţele credincioşilor, seriozitatea sau nedumerirea.

Babul din strana de lângă cântăreţi gândea în sinea lui: la noi în Ocna drumul spre cele drepte sau nedrepte trece prin vale. Ce o gândi şi popa ăsta de la oraş. Între grădinile noastre sunt garduri.

În Ocna, când moare cineva, sufletul nu începe imediat călătoria cea de 40 de zile, mai întâi coboară din trup ca dintr-o barcă care lua apă. Face o plimbare prin Ocna, la piaţa de legume de la biserica Sf. Nepomuk. Mai stă, mai se uită, mai pipăie ceva.

Apoi coteşte spre Valea Visei şi apucă pe drumul Împărăţiei. Kilometrii sunt scrişi cu praf pe frunze.

La Ocna, drumul spre rai trece prin vale. În grădini,doar prunii din a căror prune iese ţuica cu gust de anafură şi tămâie.

                                                (din volumul Ipostaze, Editura Paralela 45, Pitești, 2017)

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.