Așa cum am spus într-o postare anterioară, Olga Ștefan nu are nevoie de nicio prezentare. Mă bucur nespus că din când în când ne trimite câte un grupaj de poeme, iar atunci când se întâmplă nivelul valoric al site-ului capătă câteva bune procente în plus.

Olga ne-a spus că acestor texte le stă mult mai bine împreună „decât sporadic pe facebook”. Nu pot să nu-i dau dreptate, iar de asta vă veți putea convinge singuri citindu-le. Enjoy!

Epitaf

construim o relație,
dar fundația relației noastre
e omul lui Frankenstein; ai spus ceva la urechea
unei fete; ai dus-o la mare,
la cină, la o cafea. totul s-a produs spontan,
sub umbra de om de fier al celui
de-al doilea Adam,

și fiecare interacțiune a fost mai puțin intensă
decât cealaltă.

n-am fost fericiți nicăieri.
am împărțit doar un cont comun
alimentat când și când

cu dezamăgire.
liniștea a venit și vine
dintr-un apartament mic
din care te strigă
o femeie bătrână și înțeleaptă;
să dorm lângă tine era să
dorm
lângă un camarad
într-o tabără cercetășească,
soțul meu
murdar de funingine, vocea rămâne cu noi
ca un tren care deraiază.
te-am iubit
cu toate mizele
pe masă  și
mă voi căi pentru asta: viața nu m-a făcut
neapărat amazoană.

ultima dată, ne-am lipit palmele
de aparatul cald
de cafea.
m-ai dus într-un loc unde nu suferea nimeni
și nimeni nu dezinfecta
urmele tale chirurgicale. dar tot părea dragoste,
interior japonez, lecție de uitare.

în timpul unei boli adevărate,
mi-au legat mâinile la spate
și m-au frecționat cu spirt
ca să nu mă umplu de cicatrici,

dar n-a fost o boală a copilăriei
dragostea ta – carantină,

aceste precauții
n-au mai putut fi luate.
ca să rămână ceva după mine,
torn
pe această piele
lezată

parfum,

vreau
să-ți simt frumusețea-n stomac
ca pe-un pumn

care declanșează

Acțiunea.

Mirror Twin

1.

nimeni nu se întoarce la copilărie
cu destulă fidelitate.

ne vrem înapoi corpul

fără habar de mecanismele lui intricate,
carne din care nu vrei să curgă sânge

când tai.

au fost ani tandri; vorbeam, vorbeam.

inocența mea a păstrat
dantelăriile jegului
din experimentul cu felia de pâine,

ce sunt acum

frânghia, ligheanul
cu apă
și coaja de săpun?

o scenă a crimei,
o conștiință, o viață,

fac o imagine din zăpadă.

cineva a atins cu mâinile murdare
felia mea de viață, felia de mâine

și

fiecare poezie pe care o citesc e o carne

din care trebuie să tai.

2.

vreau provizoratul în care nimeni nu-ți face rău,
deși banii lipsesc, iar caritățile sunt departe.

am sens mai presus de natura corozivă
a sensibilităților mele,

forță pe măsura fragilității,
superputeri

cât un actor
într-un science fiction
turcesc

care
mișcă obiecte
cu puterea minții.

Bovary
societatea mea înaltă e grija pe care
mi-o poartă o fată frumoasă din vărsător
cu tendoane extraterestre,

filmele care se petrec înaintea
computerelor personale,
niciun pic din viața mea în cadru,
niciun pic din viața pe care n-o am.

caut o poveste de dragoste,
refrenul marilor faliți:
retrage-ți

banii din joc și mâna lui dintre coapse
citind în Braille
imaginea ta,

nu uita

corpul tău este (și) o noapte adâncă.

Sezonul doi

ne-am visat la Scala,

striviți de arhitectura
ultimilor ani ai României interbelice,

o moartă îmbrăcată mireasă

în sângele căreia
dactilografia
poezii

spirocheta de
sifilis.

trăiam la temperaturi
în grade celsius, fă-le richter,
post coitum omne animal triste,
eram
mai frumoși dacă nu rezistam,
înconjurați de sârmă ghimpată,
ai catastrofei.

2.

tot ce scriu, scriu
din Groapa Marianelor
acestui limbaj.

din copilărie

mi-au rămas
niște firimituri pe haină.
rușinea. sâsâitul. o șapcă.

sens giratoriu primei beții, cât de aproape e frumusețea, cât
din distrugerea
prin restaurare

va avea deschiderea ei, corpul zvelt, chipul alb
al Ioanei?

îmi amintesc câteva zile analgezic
acasă,
o dimineață
ca un cartier în care s-au aprins
simultan
toate luminile.

am scris și
ne-au cântărit poezia
ca pe găinile fără cap;
a mea murea fără să se zbată.

intrau
cu arta lor mică, eșafodată,
pe lista scurtă a unui premiu

în bani pe care ai învățat să-i urăști când îi ai,
să suferi când îi cheltui.

urăsc ce am,
sufăr când cheltui,
din copilărie mi-ai rămas tu,
empatul,

palma pe care o primeam fără
s-apuc s-o-nțeleg,
concurată de palma care s-a oprit între coapse,
de gura care mi-a spus Târfă și de

instrumentul steril care
mi-a scos
ca pe un pui fără ochi
inima dintre coaste:

a mea mai avea șase ani, a ta, numai trei.
cineva așezase o clepsidră în ger,
inima omului din viitor intransigent pompa nisipul
din clepsidră.

Vara Matrioșka

(ești spam, spui: te voi expune, n-ai ce să expui

pe dinăuntru sunt goală,
un pet dus de vânt, goală mă vede absolut toată lumea;
geamul meu
e la nivelul privirii.)

***

sunt maidaneză,
barbară: de nivelul hainei din blănițe
de hamster neargăsite
pe care
o primește fata din Pastorala Americană,

așa sunt gesturile mele dulci
când sunt sincere.

zeci de mii de kilometri
străbătuți
prin zăpadă
ca pe umerii unui tată:

azi i-am tradus
într-un banal șchiopătat.

când am ajuns reclame la
pilonul doi? la următoarea catedrală
incendiată?

dragostea e tot

un sac de sare

pe care nu l-am mâncat împreună.

te văd și când te văd mă gândesc
că te poți încălzi
îmbrățișând nutrii și vulpi argintii,
nu doar eviscerându-le.

(dragostea e tot

un sac de sodă caustică

pe care nu l-am mâncat împreună.)

ne rămâne
frumusețea circumstanțială

o palmă
care nu doare, iar dac-o primești
simți doar menta aia sintetică
de la trezire: milă abstractă
și puțină rușine. frumusețea contrazisă
de teologie,

ceva numit pe loc

vara matrioșka

din care ultimul ieși tu,
viitor

 cât negru sub unghie.

Cât ne recunoaștem

coșmarul
s-a împlinit.

lipsesc trei ani, iar copiii mei cei mai buni

sunt vile superbe
mâncate de paragină,

tapete smulse dintr-o cameră art nouveau,

25 de cerdace
năpădite de ferigă
otrăvitoare.

au învățat deja
curajul inutil al revoltei, anestezia unui tatuaj discret,
cu data nașterii,
valoarea oscilatorie a virtuților din riverdale și romane,
onoarea &
loialitatea &
disperarea urmată de mici rezolvări circumstanțiale;

între noi, nici salutul nu mai e ambițios.

(ce salvează
lipsa unui dinte împotriva
dintelui tău, absența părintelui
împotriva tatălui tău
care-ți încalcă dependențe și limite?)

brotăcei inodori
pe fundul unei bălți
dintr-o eternă a șasea, numele lor biblice
împlinesc o promisiune veșnic gestantă,
stau în lipsa lor de șanse
ca-ntr-o strană, au
prostia și curajul ei
hoțesc,
de acum,

altcineva îi va lovi
de realitatea sintactică.

rămân proiecte
legate cu rafie,
un moft: să mai văd o dată cum
arată iarna
dintr-o sală de clasă,

magia neagră a cafelei dozate-n coșciuge când
nimic nu mai poate fi magic
dacă nu mai e nou și

destule mituri care funcționau
fără autorizație
au fost dărâmate,
dormim toți cu singurătatea
montată ca stent

în paturi
de o persoană
pe noapte,

să fiu între oameni pentru care
n-am putut
face mai mult

e să fiu copilul pentru care n-am putut face
nimic.

am devenit ciment
și înghit

o grădină de oase.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.