ANDREI BODIU s-a născut pe 27 aprilie 1965 în Baia Mare. A absolvit Liceul „Unirea” din Brașov în 1983 și Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara în 1988. A făcut parte din „Grupul de la Brașov”, al cărui mentor a fost Alexandru Mușina. A debutat în volumul colectiv „Pauză de respirație” (Editura Litera, 1991) alături de Simona Popescu, Caius Dobrescu și Marius Oprea.

În 2001 și-a susținut doctoratul în filologie la Universitatea din Timișoara, cu teza „Poezia generației 80”. A fost redactor-șef al celei de-a doua serii a revistei „Interval” (1998 – 2004), decan al Facultății de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov (2004 – 2012), apoi vicepreședinte al Senatului Universității și coordonatorul școlii doctorale a Facultății de Litere.

A publicat volumele de poezie Cursa de 24 de ore (Marineasa, 1994), Poezii patriotice (Marineasa, 1995), Studii pe viață și pe moarte (Paralela 45, 2000) – pentru care a primit Premiul ASPRO – Oameni obosiți (Paralela 45, 2008) – Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din România – și Firul alb (Tracus Arte, 2014). A alcătuit împreună cu Romulus Bucur și Georgeta Moarcăș antologia Romanian Poets of the 80s and 90s (Paralela 45, 1999).

A mai publicat studii critice și monografii, un roman – Bulevardul Eroilor (Paralela 45, 2004) – și două jurnale de călătorie. Andrei Bodiu s-a stins din viață la Oradea, pe 3 aprilie 2014, cu doar câteva zile înainte de a împlini 49 de ani.

Notele biobibliografice și poemul de mai jos sunt preluate din antologia Oameni obosiți, întocmită de poetul Claudiu Komartin și apărută la Editura Cartier în 2016.

Mado

M-am întâlnit cu Cornel m-a întrebat
Dacă ai murit
„Da” i-am zis ne
lovea soarele în cap pe
amândoi în dreptul băncii m-am întâlnit cu Claudiu
m-a întrebat dacă e adevărat
„Da” i-am spus
În fața noastră două
grăsuțe desenau ixuri
pe role
„uite balerinele” a zis Claudiu ne-am
hlizit amândoi el
avea două reviste într-o pungă
într-una scria că ai murit în cealaltă
va scrie săptămâna viitoare.

Un fragment de copilărie:
un bărbat de care nu-ți
place să-ți amintești
urinându-și pe palme
ca să-și domolească durerea bătăturilor apoi
râgâind prelung în timp
ce tu în rochiță te întorci o iei la fugă
fugi până cazi
cazi în apropierea gardului nu plângi îl auzi
cum iese trântind poarta închizi ochii îți asculți
bătăile inimii vezi din nou silueta neagră a bărbatului
îndepărtându-se deschizi ochii
un fir de iarbă îți zgârie pleoapa.

Și apoi anii de bere și vodcă
vodcă proastă și multă
și euforia din timpul și greața de după toată
vodca și berea proastă înghițită pe frig pe căldură
deznădejdea împingând cu mânuțele bolovanul din burtă tu

statornică precum
felinarul din dreptul
aceleiași cârciumi în care ți-am văzut mușchii
zbătându-se-n așteptarea prăzii

Și amețeala lacomă și
amețeala de la capătul tandreții de la capătul culoarului

vertij

„Să ne dăm în carusel” cum spunea prietena
ta priveai bara albă
de la parter

vertij

toate poemele amestecate în minte în
poșetă din care ai scos
o batistă mică un ruj vechi toate
în iarbă
natură moartă
în ultimul hal.

Și-n noaptea aceea
gustul ceaiului de
sunătoare așezat peste
gustul vinului de surcele.

Undeva într-un colț al minții tale
imaginea lui mărită ca-ntr-o poză
din revistele nemțești
ca-ntr-un poster fața
lui la mii de kilometri tăcută îngândurată amintindu-ți de tine
de vinul de surcele pe care
ultima dată l-ați vărsat în chiuvetă cu cât dispreț
pe fața ta frumoasă odată
schimonosită.

Și fierea
ieșind la plimbare ca o virgină
din trupul tot mai flasc tot mai buhăit
(scârbă de lume și de tine)
izgonită întemnițată tot mai adânc
în propriul hău colorat în sepia
ca-n dimineața când târai
Fierea cea blondă dalba virgină pe treptele trupului
tău până mai sus
în gât
și mai departe.

Ehei, la sanatoriul din munți
cum te plimbai Claudia Chauchat fără
umbreluță cu ochelarii de
soare gata să decoleze în
noul mileniu cu privirea învăluită
de albul năucitor al halatelor
ehei, respirația devenise
neliniștitor de egală și
ai fi vrut s-o iei la fugă în jurul camerei să vadă și
ceilalți că nu ești o legumă ești
chiar Claudia Chauchat și dacă nu
măcar verișoara ei.

Poate că atunci când ai călcat
desculță pe cimentul rece
poate atunci când ți-ai
privit în oglindă
ridurile cearcănele
poate când ai rămas goală
cu privirea lipită
de bec un bec chior înfiletat parcă în sânul
tău stâng.

Poate atunci ți-ai amintit
Că ai lăsat ușa deschisă ai simțit apa fierbinte
Apăsându-ți umerii te-ai mai gândit odată
La capătul puterilor.

Am căutat numele tău
în toate ziarele în
unele a apărut în
altele nu.

Se zice că ești
pe jumătate uitată
m-am gândit în timp ce-nvârteam polonicul
mare-ntr-o oală mică de ciorbă

„Ești pe jumătate uitată”
am zis tare-n bucătărie
să mă audă pereții
„Ești pe jumătate uitată”

De acum de când te îngroapă
din momentul în care
ciorba a început să fiarbă.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.