T.S. Khasis (pseudonimul lui Sergiu-Tudor Cașiș)s-a născut pe 22 ianuarie 1975 în Lipova, județul Arad. A absolvit Liceul Industrial „Atanasie M. Marinescu” din Lipova, în 1992.

A debutat în revista Arca, în 2002, cu un grupaj de trei poeme. În 2003 a debutat editorial cu placheta Farmacia cuvintelor, la Editura Viața Arădeană.

În 2005 i-a apărut volumul Arta scalpării (Editura Vinea), nominalizat la Marele Premiu Prometheus – Opera Prima. Este laureat al Premiului Euridice (2006), Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Arad, pentru debut.

În noiembrie 2008 a primit o bursă de creație de un an din partea revistei Observator Cultural. În același an i-a apărut carnetul gratuit petea la prânz.

În 2009 Editura Ninpress i-a scos ediția sonoră, la reportofon, a volumului Arta scalpării.

În 2011 i-a apărut la Casa de Pariuri Literare volumul pe datorie, care reia textele din Arta scalpării alături de câteva poeme inedite.

În 2015 i-a apărut la Casa de Editură Max Blecher volumul aparenta naturalețe a vieții, din care am ales textele de mai jos.

Datele bibliografice au fost completate cu cele apărute în volumul pe datorie (CDPL, 2011).

*
sîntem în ianuarie. pong înaintează cu conștiința împăcată, deși
bănuiala că există gesturi incontrolabile i-a venit brusc
în clipa cînd a descoperit în ibricul pentru ceai
o duzină de viermișori albi, mult prea albi în toiul unui răsărit
de ianuarie,

dar p. și-a închipuit instantaneu un tunel
nesfîrșit, întunecat și plin de fapte supuse tăcerii –
cîteva mișcări ample și tranșante legate strîns de o formulă
a abandonului
pe care o dezvoltă cu voce tare lîngă congelatorul deschis.

*
trăiește. mori. repetă. află de la tom cruise cum se moare
zi de zi. fiecare detaliu contează. întins
pe canapea pong respiră și inspiră
cu liniștea unui star.

în cameră totul e atât de simplu încît
pong nu a simțit niciodată nevoia de a adăuga/ muta ceva –
uneori e mulțumit, uneori cînd prin fereastră
se zărește casiopeea – pong se închipuie pe o navă spațială –

văzută de acolo planeta își urmează orbita
de parcă nu s-ar întâmpla nimic, poate nici nu se întâmplă.
cu o foarfecă-n mână,
pong și-a pus în cap să-și reevalueze insectarele, apoi o șapcă gri
și suficient de sigur a bătut la ușa vecinului.

*
un vîslaș ocazional pe amazon
e ultimul cadru memorat
înainte ca abia trezit să fixeze glastra pustie
în care mai persistă mirosul de petunie moartă –

portocale struguri banane așezate-n fructiere
a căror transparență durează până și în detaliile de mahon
ale mobilierului.
pong își aduce aminte că ultimul său țipăt s-a produs cu mulți
ani în urmă
parcă atunci a și plîns pentru ultima oară,

dar p. nu-și poate cristaliza împrejurările, de altfel nimeni
nu îi cere s-o facă.

Foto credit T.S. Khasis: Vlad Rotaru, via https://rampartmedia.ro/index.php/fotografie/artisti-romani-contemporani/      

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.