Camelia Chițescu revine pe O Mie de Semne, de data asta la rubrica „Să începem săptămâna poetic”. Potrivit datelor biografice anterioare, Camelia are 24 de ani și este studentă la masterul de psihologie judiciară din cadrul facultății UBB Cluj. 

Iată ce ne-a scris despre ea la o precedentă postare la „Poșta redacției”: „Mă simt propulsată în zeci de direcții zilnic, dar poezia, și scrisul în general, e pentru mine unul din puținele refugii, e un moment clar în care mă reîntorc spre ceea ce pot să ofer și să spun altora. Este, în cele din urmă, și locul unde nu trebuie să mă mai ascund, nu-mi cere nimeni limite în exprimarea versurilor.”

suntem nevoiți să deschidem larg fereastra
și să aruncăm totul în stradă
un scurt metraj al întâlnirilor sporadice
prin acest apartament
picioarele mele tremură sub plapumă, plânsul isteric mă face să vomit, să sparg pereții
vecinii mei se bat întotdeauna cu piese de mobilier
ca și trupurile noastre atunci când uităm
cum să ne iubim-
pâinea aia mucegăiește de-o săptămână
dar o pot mânca porumbeii
scrumul lipit de pat ne îmbâcsește hainele
dar va fi curățat
nu mă mai mir că tot pică curentul
că hainele spălate încă miros
că teancul de facturi devine decorul
Cel mai costisitor
că fumul rămâne singurul aer respirabil
o scuză să-mi pierd cuvintele

Grijile nu dispar nici chiar
atunci când îmi las pieptul să respire după un hohot de plâns-
o falsă eliberare din mintea asta căptușiă cu drame
mâna ta e cea mai materială formă a dragostei atunci când ți-o întinzi spre mine
pot să cred că vei fi acolo
să te strâng în piunezele mele nevindecate;
sunt o haită dresată – să tac/să aștept/să fiu cuminte/să iubesc
dar nicio mângâiere nu ajunge la timp
aștept cu dorul de a te avea întotdeauna,
sunt tava de pe care mănânci și la final
te vezi doar pe tine

Fiecare întoarcere acasă
topește din ghețarii așezați la soare
așteptând ca într-o zi
încălzirea globală să ne aducă la același nivel
unde nu ne rămâne decât să ținem capul sub apa fiartă
să ne înroșim de moarte
ca niște crustacee servite înaltei societăți
o inimă vie și gustoasă –
nervii noștri înmuiați pentru fălcile altora
resturile pe care doar servitorii
le aruncă cu grijă la canal

Doar dacă ți-a plăcut acest articol:
Sprijină și tu jurnalismul cultural independent donând orice sumă aici:
https://www.patreon.com/omiedesemne sau direct în contul RO98INGB0000999909778881 (RON) deschis la ING pe numele Gheorghe Deaconu.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.