Georgiana Sabău a debutat în vara anului trecut pe O Mie de Semne cu un grupaj de poeme pe care ni l-a trimis spunându-ne că este „primul pas mai îndrăzneț pe care îl fac”. Era pe atunci încă elevă în clasa a XII-a la un liceu din Mediaș. Georgiana ne spune că „între timp mari lucruri nu s-au întâmplat cu viața mea – am terminat liceul și am hotărât să fac o pauză de un în care să scriu, să citesc… înainte de a începe facultatea”.
Miruna
te întrebam dacă iubirea e un număr prim; iubirea este viața noastră pe bilet de voie Miruna, o prescurtare atotcuprinzătoare a mea și-a ta
mi-am anulat toate adevărurile spuneai; doar așa pot să iubesc, și-mi cântai Miruna, din chiloții tăi răsare luna
mereu mai aveai ceva de meșterit la noi, reglaje fine, inimile noastre Miruna sunt defazate puțin; la fiecare bătaie ne îndepărtăm, în câteva secole o să fim la câțiva centimetri distanță unul de celălalt
eu țineam mereu de șase; Miruna, nu poți să păzești perfecțiunea; își poartă singură de grijă…
și așa a fost, și-a purtat de grijă singură, dar mult prea departe de mine
și azi, ce suntem noi azi pentru un arheolog al iubirii? resturi, izotopi instabili, evaporați, un timp măsurat
și perfecțiunea se descompune, și numerele prime se împart și luna se întoarce cuminte la locul ei
Tată
tata e mort. Și pentru a ne obișnui cât mai repede cu ideea, îl întindem pe masă în costum și-l privim noi și ceilalți care încep să vină
și mi-ar plăcea să știu câți orfani adăpostește planeta… uite genul de statistică care m-ar putea consola acum
în apartament nici lumină, nici întuneric, no man’s land, de nu știe omul când intră dacă să zicăbună searasau poate trebuie salutat o treaptă mai jos?
noroc cu tata mort; elimină orice dilemă:
Dumnezeu să-l ierte; nu ai ce să ierți; omul a fost un sfânt; l-a ros sfințenia pe interior; apoi dezgustul; apoi depresia și la final alcoolul
Întuneric; nimeni nu îndrăznește să aprindă lumina; cum ai putea adăposti nevoi omenești când priveghezi o reintegrare cosmică? așa îmi explic și faptul că nimeni până acum nu a mers la baie… și de băut s-a băut
o aprinde mama; ce alt rol ar fi putut juca mama dacă nu căpitanul de corabie pe marea învolburată, găsind lumina farului care ne duce pe toți acasă;
a venit preotul
te cucerește de la primul hello; degajă o siguranță care ne lipsea nouă celorlalți stingheri în jurul sicriului; experiența face diferența… preia tu controlul părinte; venim și noi, dar ne e bine aici pe locurile din spate
și ne vorbește de locuri cu verdeață; în ultimii ani, tată, tu nu ieșeai din casă cu zilele; ce păcate grele să ai de vor să te scoată la plimbare? vorbește mai departe preotul de rai, iad, păcate; le-ai trăit pe toate; nu au cu ce să te surprindă; cu fiecare pahar ai coborât în infern și ai urcat în paradis și asta fără să te ridici din fotoliu; caruselul tău zilnic
pleacă preotul, pleacă privighetoarele, rămânem eu, mama, câțiva vecini încep o partidă de cărți; mama strânge paharele; eu pe scaun mă lupt cu somnul; absolutul bate în retragere… revine cotidianul; ațipesc
mă trezește țipătul mamei; zice că ai fi mișcat, tată; face repede pace cu scenariul bătut în cuie dintotdeauna; că i s-a părut; că-i obosită
…nu te lași de glume nici acum tată, pun pariu… când adorm la loc, o să-mi pui coarne cum mi-ai pus în poza de final de a VIII-a
În numele cui?
În numele cui îmi încep oare ziua?
în numele meu și de una singură am deschis ochii?
o clipă de confuzie, acum risipită; înțeleg că e vorba de mine, că se întâmplă în numele meu
sigură că nu mai e nimic de ales, sar din mers în rolul principal
și îmi zic că din pură întâmplare am fost adăugată cu cea mai mare precizie timpului prezent
și uite că mă ridic din pat în numele meu, să-mi înfrunt ziua, să-i trag un șut în fund înspre amiază, să o târăsc către seară, să o port pe brațe în noapte
încă câteva duble și mergem acasă Miruna
