Mariana Marin s-a născut pe 10 februarie 1956 în București și s-a stins pe 31 martie 2003. În 1980 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității București. A făcut parte, alături de alți numeroși poeți ai generației `80 (Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ion Stratan, Traian T. Coșovei etc.) din Cenaclul de Luni condus de criticul literar Nicolae Manolescu.

A debutat editorial cu volumul Un război de o sută de ani (Editura Albatros, 1981). A urmat antologia colectivă Cinci (împreună cu Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter și Alexandru Mușina), apărută la Editura Litera în 1982. A mai publicat volumele Aripa secretă (Cartea Românească, 1986), Ateliere (Cartea Românească, 1991), Mutilarea artistului la tinerețe (Editura Muzeului Literaturii Române, 1999) și Zestrea de aur (antologie, Editura Muzeului Literaturii Române, 2002). A mai publicat, în franceză, volumele Au carrefour de grandes routes commerciales (ediție bilingvă, Editura Est, Paris, 1990, traducere de Sebastian Reichmann) și Les ateliers (Editura Est, Paris, 1991, traducere de Alain Paruit).

A fost prezentă cu traduceri în reviste și antologii din Anglia, Germania, SUA, Suedia, Ungaria, Rusia, Polonia etc. A obținut mai multe premii, dintre care amintim Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Debut (1981), Premiul Uniunii Scriitorilor (1999), Premiul ASPRO (1999) și Premiul Special „Virgil Mazilescu” (2001).

Poemele de mai jos sunt preluate din antologia „La întretăierea drumurilor comerciale. Poeme alese de Claudiu Komartin”, apărută în 2021 la Editura Cartier (Cartier de colecție nr. 34), cu o prefață de Teona Farmatu și fotografii de Ana Toma. Puteți comanda cartea de aici: https://bit.ly/3qiOVgU sau direct de pe site-ul editurii Cartier: https://cartier.md/libraria/poezie/la-intretaierea-drumurilor-comerciale/   

„Fire aventuroasă şi boemă (practicând însă boema ca pe o soluţie existenţială într-o lume sordidă şi închistată), Mariana Marin nu a fost în primul rând mandatara unui spirit de vigilenţă civică. Poezia ei pasionată şi subiectivă nu vine pe strunele disperării colective, nu este o ieremiadă patetică, ci mărturia unei fiinţe care se vede smulsă şi risipită din realitatea propriei existenţe. Într-un timp în care atâţia şi-au extirpat fibra morală, au fost delatori sau şi-au înfipt capul în nisip aşteptând să treacă primejdia, Mariana Marin a scris, punându-şi tot timpul, împreună cu cititorul ei, capul pe ghilotină. Rare au fost versurile atât de directe, atât de răspicat opozante din acei ani şi încă mai rară a fost această manieră de a vorbi despre lagărul existenţial al epocii din perspectiva unui poet damnat. Numai un astfel de om şi de poet ar fi reuşit (ca Virgil Mazilescu înaintea ei) să împace atâta timp dereglările masive provocate de boală, angoasă, puseuri autodestructive, cu acea luciditate saturniană ce poate face dintr-un poet o torţă.” Claudiu Komartin

Unic poem de dragoste

Încerc să fac o reconstituire pașnică a vieții mele
(ah tandrul sfâșietorul repedele poem).
Privesc camera albă, o miros, o pipăi și nu urlu,
până când ea se golește de aer
și îmi pune în brațe un maldăr de texte îngălbenite.
Fac un gest scurt cu mâna dreaptă.
Spaima că pot exista fără mâna mea dreaptă
mă tulbură mai mult decât noaptea friguroasă a nașterii.
Nu mai fac nici un gest cu mâna stângă.
Privesc camera albă (privesc camera albă)
și știu: îngălbenitele texte au gustul ierbii…

Acesta e un unic poem de dragoste, spun
Acesta e un poem de dragoste, urlu
cu gura plină de un verde pământ.

(încerc să fac o reconstituire pașnică a vieții mele.)

Câinele andaluz

Îți bubuie într-o zi trecutul sub tâmple
și deodată știi, deodată cunoști;
nu, aceste amieze liniștite nu sunt pentru tine.
Nici coronița cu maci
iar iasomia nu te iubește.
Doar șenilele care ți-au netezit ușor viața.
Doar lătratul în noapte și libertatea unui zgomot
făcut cu gheruța pe propria umbră.

Ce te tot zgâiești la mine?
Ce tot îmi arăți drumul?
Ce tot întrebi?

Dar ca și cum mirosul tău
ar atrage-ntr-o zi roiul de viespi,
tot astfel trecutul continuă să te macine,
să te sărute temeinic, mărunt.
Deasupra patului nupțial
doar imaginea câinelui mort
printre gunoaie
și noile realizări acvatice ori sociale.

Și mai departe, în Andaluzia, țipă noaptea.

Din jurnalul Annei

Operație pe creier.
Vreau să-mi șterg din minte numele zugravului H.
Lovitura binecuvântată a daltei
care va scoate de acolo puroiul numelui.
Îl va lăsa să curgă în găleata cu resturi.
Atunci voi fi vindecată.
Atunci nu vom mai fi arestați
în aceste cămăruțe umile,
în care eu devin din ce în ce mai frumoasă.      

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.