Am încheiat 2021 cu poezie bună și deschidem 2022 cu poezie la fel de bună, de data asta din cel mai recent volum al lui Marin Mălaicu-Hondrari, „Urmele încercării”, apărut la Editura Charmides, adevărat eveniment editorial al sfârșitului de an pe care tocmai l-am lăsat în urmă.

Marin Mălaicu-Hondrari s-a născut pe 29 ianuarie 1971 în Sîngeorz-Băi. A publicat cărțile: Zborul femeii pe deasupra bărbatului, poeme, Editura Eikon, 2004; Cartea tuturor intențiilor, roman, Editura Vinea, 2006; Editura Cartea Românească, 2008, ediția a II-a. În 2021 a apărut în Franța, la Editura éditions inculte, cu titlul Le livre de toutes les intentions, traducere de Laure Hinckel.

Apropierea, roman, Editura Cartea Românească, 2010; Editura Polirom, 2014, ediția a II-a, colecția TOP10+, 2019 ediția a III-a și a IV-a. Apropierea a apărut în 2015 la Editura Książkowe Klimaty din Polonia, în traducerea lui Dominik Małecki și în Spania la Ediciones Traspiés, traducere Elena Borrás Garcia. Tudor Giurgiu a regizat filmul Parking (2019) după un scenariu bazat pe romanul Apropierea.

La două zile distanță, poeme, Editura Charmides, 2011; Lunetistul, Editura Polirom, 2013, Războiul mondial al fumătorilor, roman, Editura Polirom, 2015, ediția a II-a TOP10+, Editura Polirom, 2017.

Tatăl

Era înalt, slab, harnic, isteț și bețiv.
În lunile de abstinență umbla c-o Biblie la el,
prindea culoare în obraji și mânca de trei ori pe zi.
Până când se întâmpla ceva și
pe ușa pe care ieșea pocăit intra beat.
Mai întâi îl dădeau afară din serviciu,
apoi îl dădeau afară de la pocăiți,
iar mama îl dădea afară din casă.
Și-atunci dispărea cu lunile,
încerca niște meserii. A fost bun cu mine,
m-a ținut în sărăcie, m-a hrănit cu visuri.
M-a învățat să nu-i întorc mamei vorba,
să nu fur, să umblu curat, să merg pe bicicletă,
să fac o claie de fân ca lumea.
O dată pe an îi curăț mormântul
de buruieni. Mi-ar fi plăcut
să mă îmbăt cu el, să merg cu el pe stadion
și la femei. Dar știu că lui nu i-ar fi plăcut,
pentru că mai era și solitar și cândva o iubise pe mama
și-și respecta copiii.

Asta e lumea

Trecut de miezul nopții.
Îmi aud vecinii cum își blestemă zilele.
Atâta timp cât numărul de la papuci
e mai mare decât numărul anilor
încă e bine.

Nu voi mai pleca nicăieri.
La ce bun dacă atunci când revin acasă
toate lucrurile sunt la locul lor
exact așa cum le-am lăsat.

Ieri când m-au întrebat ce mai face ea
a fost pentru prima dată când am zis:
nu știu ne-am despărțit.
Apoi am rămas o secundă într-o lumină violentă.

Ridic storurile arunc o privire:
deci asta e lumea.

O fată își trece lama

Șantierul e aproape.
Doi dintre muncitori sunt tineri, gesticulează, par veseli.
Noroiul argintiu le îngroașă talpa cizmelor.
În urma lor, un bărbat mai în vârstă
pierde teren, merge crăcănat, e singurul care știe
că la muncă nu trebuie să te înghesui.

La fereastra cea mai de sus o fată își trece lama.
Nu voi face copii niciodată, își spune,
apoi revine la niște manuale care pretind
să o învețe ce e lumea, revine la singurătatea
și tăcerile ei care nu o fac fericită, nici nefericită.

Seara, când muncitorii se întorc la bloc,
cei tineri veseli și cel bătrân în urma lor,
se aprinde o lumină,
soțiile dau mai încet plânsul copiilor.

Ea face dragoste toată noaptea cu paznicul șantierului,
pe o fâșie de beton ca un bandaj
pe unde trece o vulpe
în zilele fără soț,
după ce ei dispar.

Foto credits: Daniel Hondrari, de aici: https://www.editura-art.ro/info/blogitem/evit-sa-scriu-la-propriile-texte-atunci-cand-traduc-o-carte

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.