Ion Mircea s-a născut pe 1 septembrie 1947 în comuna Sărmaș, județul Harghita. Este unul dintre membrii fondatori ai grupării și revistei de cultură a studenților din Universitatea Babeș-Bolyai, „Echinox” (1968).

A publicat, printre altele, volumele de poezie Istm (1971), Tobele fragede (1978), Copacul cu 10.000 de imagini (1984), Piramida împădurită (1989), Șocul oxigenului (2002).

Este laureat, în 2012, al Marelui Premiu Național de Poezie „Mihai Eminescu”.

Notele biografice au fost preluate de pe https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Mircea, iar poemele de mai jos din antologia Visteriile cetății, Editura Institutului Cultural Român, 2008.

Dublul

E încă departe de a se lumina de ziuă și încă mai departe
de a ne lămuri în toate privințele. Împărtășesc destinul
unui bărbat de două ori încovoiat de mijloc
din Adorația magilor
cea pictată pe pânză concavă. Probabil că beatitudinea
nu mi s-a șters cu totul de pe fața schimonosită.
Întreaga mea înfățișare vorbește despre o coborâre
și, într-adevăr,
îmbătrânind la munte, eu am copilărit în cer.
Privirea mi-o înalț tot mai rar din țărâna cea albă.
Puțin adus de spate,
las impresia vie că am dezhumat
un glob uriaș dar invizibil.
Stau în noapte gârbovit,
cu brațele ca niște nori legănându-mi-se pe lângă corp
și amintindu-mi, sunt mântuit și mut.

Sibiul în ceață

Prea mult în lumină în prima parte-a vieții,
mi-e corpul un film tot mai șters, nevăzut
și ceața-i mușcă marginile.
În Piața Aurarilor e ceață,
urc Scara Fingerling și-i ceață
și sus, pe Scara Fingerling, în ceață,
un dans valah cu clopoței
din secolul al XVI-lea, în ceață.

Urmez prin fața unei ceasornicării,
iarăși se-ntunecă devreme
și e ceață,
lumina dinăuntru face din fereastră
fereastra unui orologiu monstruos, de ață,
un chip de dincolo privește trecătorii
printre arătătoarele-orologiului, în ceață.

Acum că s-a sfârșit chiar totul
și noaptea către mine tot mai duios adie,
strâng căile acestea curbate înspre centru
și din focar, ca dintr-o altă viață,
același vernisaj cu ceață
ca într-o lupă veche reînvie.

S.F.

Uleiul de cedru e incomparabil,
o picătură
mărește imaginea de 400 de ori.
Cum ai înlătura albastrul cerului și deodată ai vedea,
în toată splendoarea lor mută,
și celelalte piese ale microscopului.
Colonii de șoareci
invadând toate beciurile,
biografiile roboților, biserici subterane,
ciori și muște albastre devorând dirijabilele
magneți transparenți ademenind un vechi luminiș
până la marginea sferei în care e conservat,
într-o noapte de iarnă, printre cedrii regali,
formula apei, Fragii sălbatici
sau Africa plângând ca un pahar cu bitum
plutind printre ghețari.
Într-o mie de feluri
Ar putea fi citită din ceruri
această bucată de piele aburindă.
De jur împrejurul ei nici o suflare:
un sat pustiit de vizita tigrului.

Foto credit Ion Mircea: https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/cultura/ion-mircea-laureatul-premiului-de-poezie-73352.html    

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment