Editura Cartier ne-a mai dăruit recent o bijuterie în seria Cartier de colecție, antologia alcătuită de Claudiu Komartin, „Orgi și altare demontate” Poeme alese (1968-2018), de Constantin Abăluță. Este, așa cum afirmă Claudiu în prefață, o antologie care ar trebui „să poată fi citită ca un volum cursiv și unitar, unul care s-a scris, cu toate tăcerile și tranzițiile unei vieți omenești, din 1968 până în 2018”.
Înainte de a da drumul la primele trei texte din această excelentă antologie – pe care v-am mai recomandat-o și v-o recomand din nou cu toată căldura, deoarece este alcătuită cu grijă de miniaturist și exact cu intenția, declarată de altfel, de a face „un volum cursiv și unitar” – am să redau o parte și din prefața mai sus amintită, care se referă la un Constantin Abăluță poate mai puțin cunoscut, poetul aparent fragil, dar posesor al unei forțe care l-a propulsat, constant, perseverent și tenace, prin tunelul epocilor zgomotoase pe care, măcar unii dintre noi, le cunoaștem atât de bine:
„Bucureștean get-beget, discret și nezgomotos cum ne-a obișnuit să se înfățișeze, Dinu Abăluță nu a vorbit niciodată prea mult despre copilăria și adolescența lui. Nu a făcut caz de acea vârstă pe care alții o fetișizează și ale cărei întâmplări sunt supradimensionate până ce capătă proporții și semnificații fanteziste sau din cale-afară de literare.
Ecouri se găsesc însă în câteva poeme frumoase pe care antologia de față nu le putea ocoli: mai mereu imagini stăruitoare ale unor obiecte (un cerc, un nor imprimat pe o sugativă, numărul unei case, laptele adus de o țărancă la o fereastră), ziduri și colțuri declanșatoare ale rememorării, vagi tensiuni retrăite fără obișnuitele înduioșări și melancolii nătânge, stări încețoșate despre care presimți că închid secretele bine păzite ale unui spirit gracil ți vulnerabil.
S-ar spune că, până destul de târziu, Abăluță a avut de-a face mai mult cu lucrurile decât cu ființele în carne și oase, și poate că în această primă parte a existenței sale se găsește o cheie pentru înclinația atât de stăruitoare spre viața secretă a obiectelor, ce-l înrudește cu Francis Ponge și care-i traversează cu tenacitate furtivă o operă poetică de mai bine de o jumătate de veac.”
Sperând că v-am făcut deocamdată suficient de curioși încât să căutați această carte despre care – o spun cu nedisimulată sinceritate – nu am suficiente superlative, fiindcă este într-adevăr atât o reușită editorială, cât și o valoroasă sinteză a operei poetice a lui Constantin Abăluță (din ambele sensuri, autor și antologator I mean), vă las să vă delectați, așa cum spuneam, cu primele trei texte ale antologiei.
Cum stau
Cum stau eu prin birturi și mă gândesc la tine
cum șterge o fată mesele curăță pâinea rămasă
cum lumea intră și iese și nimeni nimic nu îmi cere
bătrâna aceea a vândut ziare și-acum mănâncă
nu îmi aruncă nicio privire
soarele afară e pe toate zidurile și nu-mi rămâne
decât să nu-l stânjenesc degeaba
se bucură cei ce nu mă iubesc
eu sunt mai tare-n încercarea asta
ca iarba neagră ce înăbușă văgăunile
eu trebuie să nu las niciun loc gol ca și soarele
pe partea cealaltă a lui
un pumn de apă răsună pe ciment cineva
mă lasă să plec fără să rostesc cuvinte
un pas mă-nduplecă altul rămâne
prin preajmă pregătindu-se să devină
amintire
Zile
sunt zile
când privesc arborii
sunt zile
când privesc cerul
intru în casa unui prieten
și beau o cafea
prietenul nu mă recunoaște
dar lasă iar să se-nfiripe prietenia noastră
îmi vorbește-ncet pe străzi
plouă și ne-adăpostim într-un gang
lucrătorii cu ocări ne-mproașcă
eu fug și-l las în întuneric
și plouă
și privesc arborii
și plouă
și privesc cerul
Așteptare
acestea fiindcă de la fereastra unui vagon
nu poți să vezi culoarea trenului
fiindcă de cum ai luat în mână o piatră
nu mai știi încotro s-o arunci
și oricum ridurile colegilor de liceu
îți înmoaie genunchii iar marea
ți se arată dincolo de casele albe mereu
nu-i un semn
tu știi
închizi ușile
scrii scrisori
te pui la adăpost
demult visaseși că va veni cineva
nu crezi nici acum
dar mai răsfoiești câte-o carte
mai potrivești o dată pendula
seara înainte de culcare
