Laur M. Amanolesei (n. 1997, Iași) ne-a mărturisit că pur și simplu nu are un CV literar, fiindcă nu a mai publicat nicăieri și doar încearcă să culeagă reacții trimițând grupaje de poeme către mai multe publicații. Iată ce ne-a mai spus despre el: „Am primit o bursă din partea Comisiei Europene pentru a studia un program de Master numit Etică și Integritate în Sport (Erasmus Mundus Master Degree in Sports Ethics and Integrity). Programul de master presupune mutarea în patru țări timp de doi ani, fiecare semestru la o altă universitate. Am studiat primul semestru la KU Leuven, iar acum în Praga la Charles University.”

Ce mai faci, mami?

când Mădălina Manole se prăpădea acum 11 ani
mama punea caseta cu hituri românești
opream playlist-ul la două piese
vreau să te uit spunea când se certa cu bunicul
nu înțelegeam de ce-mi oprea casetofonul la melodia numărul trei
probabil nu voiau să-și mai audă sufletul gol
eu mi-l auzeam de atunci și n-am încetat să-l ascult la fiecare aniversare
pare mai plin
când fredonez un șlagăr suicidar
sau când îmi zbier singurătatea-n cozonacul tău de Crăciun
acum totul dispare din viața ta
bunica
bunicul
eu la câteva sute de kilometri
perpetuu zidit în trunchiul unui molid sucevean importat
aproape fericit în video-call-urile de două minute
acoperite de oceanele brune ale celor 7 grade de bere răsuflată
mă rog și azi ca oceanele tale brune să sece
să pot păși printre traumele parentale
să iau rădăcinile vii și să le ard pe flacăra aragazului luat în rate
pe 3 ani
poate atunci vom seca amândoi
și ne vom cunoaște
în sfârșit

  1. luate neprotejat

ascult Beach House în fiecare vineri printre brazii din Carol
lângă băncile alea care-mi șoptesc un glas monoton de copil
împroșcat de rahatul ciorilor care aveau grijă de mine când aveam grija lui
n-am ce face până plec
trec zilnic pe acolo
e o rutină care mă ține aproape de ce mai e curat în inima asta care nu se mișcă mai bine
și nici nu se va mai mișca bine
va bate și atât
nici bine
nici rău
va fi acolo cât să țină un rave parizian dintr-un garaj
câteva infecții luate neprotejat

cine știe
el sigur nu

  • VOCE

n-ar fi greu să rezistăm
să ne aplecăm peste natura rezistenței
să devenim rezilienți
să ne imaginăm că la TV nu se vorbește despre asasini
incendii de vegetație
discursuri rapace în plen
atacuri la gen
mizerii scuipate-n online
torturi polițienești
capitolii cucerite de democrație
neo-marxisme progresiste pe ziduri
Iași
Cluj
București
Bologna
peste tot

femei atârnate de ștreangul patriarhal
își sună ghinionul zilnic la 112
răspund centraliști conspiraționiști
ignoră suspine și închid să-și mănânce smart-meniul
rămânem cu senzațiile primitive ale durerii procesate de un Leviathan
care aruncă cu verdicte
condamnat
viciat
remaniat
cruciați în capitalismul ăsta târziu
naivi
cu sângele-ntre degete pentru nimic
cauze
efecte scelerate
peste toți învelite

am vrut să vă povestesc visurile mele demne de frumos
despre o navigare printre culori purificatoare
glasuri sincere-n gâturi cu afecte
reiterez ce văd ochii dimineața
în fața sticlei opace
parcă aș sparge aparatul
mi l-aș injecta intravenos
să simt doar eu tot ce se vrea să simțim toți
și poate așa aș cruța-o pe mama
tata
mama
bunicul
bunica
viața
în întreaga ei supraveghere reală
tragem de fiecare zi ca și când mâine atingem sfârșitul pentru a ne putea confesa
în calm
liniște
oricâți ani am fi avut
oricâți am fi pierdut
din cauza lor
medicamentele
tratamentele

  • Iartă!

îmi plăcea să palpez covorul carbonizat al bunicilor
miroseam materialul textil până-mi induceam o stare de amețeală
tragedii normale
bătrâni alcoolici uciși de supradoze de singurătate
sex ilegal la mansarde
palme-n cele nouă copci nevindecate ale mamelor de la etajul patru care fug pe scara blocului
consolate de vecini trei minute după care revin să-și recoase copcile
mă vedeam înfășurat în covorul negricios din sufragerie
îmi plăcea să-l trag peste picioare și să-l simt cum mă sufocă
încălzea pielea
frigea
acum după 20 de ani prevăd tragediile normale ale vieții mele
marcate de diferite nume dintre care unul singur a ars covorul
m-a carbonizat și-mi închipui pielea lui aurie
în timp ce căștile wireless sunt conectate la
Iartă!
Mihaela Runceanu
îmi spune în fiecare seară

  • suspirium

încă n-aș vrea să perforez cu vin necesitatea de a fi
privesc spre casa descurajată de viață a Alejandrei Pizarnik
de unde-mi ascut
cuvintele
simțămintele
flegma cu puroiul dorului tău
le așez pe masa unde sticlele de vin au devenit vaze de flori
sper ca mâine bătăile inimii să nu mai fie regulate
să nu se repete
sau poate să fie mai puțin obosite de singura vocală a prenumelui tău
picioarele tale strâmbe
mimica ta vulnerabilă
chiar aș vrea să perforez cu vin necesitatea de a-mi reveni în brațe

  • heart grows old

trenurile astea-ți iau mersul
îți leagă picioarele și te lasă pătat cu smoala din spatele locomotivei după ce te-a tras 6 ore
spre București
unde când ajungi uiți că mai ești
bucurie
ce mai poți face e să-ți iei vreo 6 pahare de negroni de lângă biserica Krețulescu
bei singur
intri-n vorbă cu-n barman
te întreabă dacă ești ok
dar tu nu mai ești de prea mult timp
continui să zâmbești în timp ce-ți rulezi țigara procurată printr-o contrabandă din Republica Moldova
tragi din ea 15 fumuri
și-ți găsești o altă direcție
un jock la 230 m
un rugged la câțiva kilometri
reîncepe Future Islands în playlistul lor
heart grows old e programat să ude pleoape
save me from loving you always
e momentul să pleci spre ei după ce achiți alcoolul
poate o să te achite și el mai târziu

  • siamo ospiti

mângâiere asupra futilității sarcastice a vieții
sarcasm pe care-l subjug
fac uz de el ca să transmit urletele purulente victimelor
celor din cauza cărora scriu acum
zeci de versuri pe-un ecran electronic chinezesc
populat de caricaturi mârșave
induse-n sistemul limbic
o mie de atingeri închipuite pe fundalul ecranului tău

5 dita della mano per sfiorarti nella note

printre vagoane găunoase de prea puține măști
            alei aureolate
            blocuri turn scuipate de cupluri normale
aș vrea să scap de înțepătorul conștient
să rup raționalul în 2021 de motive ale inadecvării postmoderne
să reiau emoția volitivă a cititului în tine
în timp ce defechez pe 12 reguli de viață
să mă liniștesc
ușor
lent
revin la playlist-ul de pe spotify
încercând să mai îngurgitez niște viață
mă opresc din a mă întreba și a mă ne-cunoaște
mă întreb și mă ne-cunosc
de la el cu durere
fără putere

11.  

Nude by Radiohead
reminds you of me
Videotape by Radiohead
reminds me of you
aș putea continua cu încă câteva titluri
în plin smulse
din aripile calmului embrionar
trântite-n miezul identitar
al unui muritor care încă nu mai moare
zace și tace
închis de țelurile sale
rapace

  1.  prea putine grade

privesc ghemuit delirul tău electronic
la două ore de la răsărit
cu cât se ridică soarele ăsta pregătit să-mi dea 36 de grade pe piele azi
cu atât resimt răceala lipsei tale
-36 de grade
deja sunt în hipotermie
îmi rad gheața de pe barbă la fiecare trei minute
într-o lună pe doi
în care-mi vei auzi naufragiul plânsetului
te vei îneca în el cândva
e suficient ca să te acopere

  1.  Neon bible

acum doi ani aruncam cu cenușă peste trupul tău fragil
încadram fețele noastre
mă prelingeam cu firele de păr de la piciorul drept peste stângul tău
la câțiva centimetri de podeaua pișată din vagonul doi
repetam mersul cu ochii prin reflexia danturii tale
uitam să pornesc căștile
cântam cu voce tare până când te-aș fi capturat în mine
printre biblii de neon și flacoane cu valeriană oxidată
eu mi-am luat otrava din cenușa ta
am lins și degetele la cât de bună a fost
acum vă invit pe toți să încercați
not much chance for survival
If the Neon Bible is true

14.   

pasivitate contemplativă
încarc foi
le adun
le răsucesc
le simt penitența acră
somnifere
qualuudes din Timpul lui Bowie aș lua
nu se găsesc pe aici
nici măcar de asta nu suntem în stare
să ne adormim pe vecie
să ni le dea cineva
probabil s-ar face coada hipersensibililor la Sensiblu ul din Dacia
aș fi primul acolo
nu contează cât ar costa
o avere aș da
o bursă de student
un salariu de intern
un viciu etern

15.   

când m-am născut știu că dansam gol printre oasele de ceață ale fitotronului pe care și azi scrie from developing countries
nu știu însă dacă mai sunt înăuntru
mi s-a zis că voi crește mare
corpul docil va evada
va pune mâna pe un interzis
și-i va jefui conștiința până ce smoala gălbuie dintre dinți i se va scurge în palmă
printre unghii lungi
vene reparate
aparate

ai fost picătura de nectar cazută în apa mea carbogazoasă
dulce
uneori acră
niciodată amară

***

vindecare
o cădere a tăcerii dintre noi care resurscitează util corpul cârpit din țesuturi musculare
îi mai dă viață cât să urineze fascicule roșii de speranță
să mai bea o cană de moare acră la început de decembrie
vara-mi place moarea
parcă ține o literă departe în cerul de cloroform 
anesteziază chemarea smurdului
și ploile acide care repetă
the one you love is always gonna leave you alone

***

atingeai tot ce n-aș fi dorit
și-mi imaginam erecția ta blândă
într-o cameră de doi metri pătrați
fără geamuri
să nu te vadă nimeni
doar eu prin gaura cheii ruginite
să te zidesc în Panopticonul cu boxe înfundate
la care vei auzi mereu voltajul alergării mele împiedicate

***

apus
clocot de amăgire-n defectul ăsta care ne-a ținut de degete
aproape mergeam pe străzile infinite cu-n gând sigur

neînduplecat

ciudat că l-am călcat

nerecunoscut

desenez locuri
figuri
zâmbete
mere putrede
roșii scobite cu semințele scoase
retrasez hărțile corticale
le modelez după cum mi-ai îndrumat timpul
realizez că experiența asta subiectivă s-a consacrat dintr-o amărâtă de pălăvrăgeală electrochimică a neuronilor din creierele noastre

sunt pe aici
m-am răsfirat puțin printre locurile noastre
le iau cu mine
le ajustez plasticității minții
ca să rămână pe vecie undeva la loc sigur
în ritmul discotecii moleculare
zgândărind suferința prin diagnosticul comun
la care ești imun

nu dădusem de noi până acum trei ani
nu știam că suntem pájaros
nici acum nu știu dacă ești
cred că ai putea fi
când vei realiza asta îți vei pierde numele
atunci îți voi putea anticipa zâmbetul
și tu pe al meu jumulindu-l de frică

***

am vrea să nu fim obișnuiți
să impregnăm fiecare asfalt cu un unic
EU
să aruncăm sulițe în fiecare nor
    dezlipim cerul senin
    ne acoperim cu el
    fim protejați
afecționați
confecționați din mătase ejaculară
și teleportați în discoteca dictaturii veseliei
acolo ne e locul

***

bărcile mele
încă există
nu s-au înecat
de când nu mi-ai vorbit
nu ți-am vorbit
pentru că aș muri
de entuziasm
bărcile pleacă acum
pentru că vii
și nu te mai vreau
în căcatul ăsta de simulacru

***

imaginează-ți viața într-o ramă 
oferă control
o imagine la care să te uiți permanent
ești încadrat de două repere funcționale
te admiri
te urăști
trimiți cunoscuții să te vadă prin acea ramă
îi întrebi cumva dacă s-au prăfuit colțurile
îți mai dai seama că se pot observa alte nuanțe care ar putea să trimită imaginea ta într-o antecameră a gândirii celui pe care l-ai pus să o observe
nuanțe de gri și roșu
pentru a le distrage atenția dinspre acele pete ale imaginii tale
le povestești despre cum ceilalți privitori au apreciat materialul solid al ramei și culoarea deosebit de țipătoare
ar putea să nu observe cât de firești pot fi excesele de culoare 
speri să nu le privească prea mult
ar putea să devină cel mai atractiv punct pe care ochii lor îl aleg
ar fi o problemă
fluiditatea fluxului generat de propria înrămare a sinelui este o constantă a certitudinilor pe care vrem să le auzim

o ramă găsită într-un alt experiment și adusă printre noi.

***

am perceput tortura ca pe un război fără anal
simbioză a vivacității
acidității
agregare antagonică
de-o viață
a te cunoaște în atâtea mii de feluri nu îmi arată slăbiciunile tale
îmi potențează crezul că într-un moment eu voi fi tu și
tu vei fi eu
uniți sub același cer al credințelor
vom rămâne la final de război
întinși pe iarba
și goi

***

aș vrea să mă sărut cu viața
o dată
de câteva ori
săptămânal
nu-mi închipuiam ploaia acidă de exuberanță de pe străzile madrilene
la fel cum nici invitațiile belicoase homosexuale daneze
sau infuzia alcoolică la 237 de coroane norvegiene cana
nu le captam conștient
le râdeam în față
răspundeam afirmativ
mai târziu deveneam curios de acel why
respirat de cei de la the cranberries
acum vreo 4 ani
până atunci nimic nu ieșise din mine
fumega înăuntru
un rom stricat clocotind din care s-a evaporat zahărul
și a rămas savoarea conștiinței mele
rămășițe din minte
de pe unde am fost
                  nu ai fost

***

un Lazzaro aș vrea să fiu
să lupt cu lumea prin cântecul generozității
să tac și să fac
cum mi se zice
să fiu animalul constrâns în sclavie
să șed sufocat în fericire
să cred în frezii și-n nimic
să scap viața din circ
din excrescența ignoranței să-mi întind sputa
către ei catapulta
și să ajut umil
copil

***

siniestro delirio amar a una sombra

exil în Argentina
pagini furate de pe zlibrary
care-mi cântă despre săruturi hispanice-n port
suspendă mania prezentului
mă trimit unde am existat cândva
printre haos cromatic de drag queens
machiaje negre sub ochii ăștia încercănați
extensii și peruci supradimensionate
acolo normale
aici aducătoare de ghilotină
sub râsete haine ale unor umbre sinistre neiubite de nimeni
nemeritate de nimeni
în delir pe catedre
sub catedre
întotdeauna prezente
niciodată absente

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.