Ofelia Prodan a debutat editorial în 2007 cu Elefantul din patul meu (Premiul pentru Debut al Asociației Scriitorilor din București, 2008; nominalizare la Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu – Opera Prima, 2008) și a publicat mai multe cărți de poezie, printre care Ulise și jocul de șah, 2011 (ediție bilingvă română-engleză), Călăuza, 2012 (Premiul Naţional Ion Minulescu, 2013); No Exit, 2015 (Premiul Național George Coșbuc, 2015; Premiul Național Mircea Ivănescu, 2016); Șarpele din inima mea, 2016 (Premiul Cartea de poezie a anului 2016 la Festivalul Național Avangarda XXII, 2017).

La Editura Limes i-au mai apărut Periodic reciclăm clișeele (2019) și Întâmplări cu poetul d.d.marin și alte personaje controversate (2020). O antologie de autor i-a apărut în Spania (High, El Genio Maligno, 2017), iar în Italia volumul bilingv Elegie allucinogene (Elegii halucinogene, Edizioni Forme Libere, 2019; Premiul special al președintelui juriului în cadrul Premiului Bologna in Lettere, 2021; mențiune de onoare în cadrul Premiului Literar Città di Sassari, 2020).

A fost inclusă în mai multe antologii, printre care Voor de prijs van mijn mond (Jan H. Mysjkin, Ed. Poëziecentrum, Belgia, 2013) și Pour le prix de ma bouche (Jan H. Mysjkin, Les éditions l’Arbre à paroles, Belgia, 2019). Este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi PEN CLUB România.

Anul trecut i-au apărut volumele Rezonanța începe când oscilăm pe aceeași frecvență (Editura Limes) și Clona lu` Ofelia Prodan în aeroplan (Editura Neuma).

Din jurnalul unei poete bipolare

în fiecare dimineață, cânt de bucurie cu gura închisă și dinții strânși, să facă stomacul ecou și să mă simt sătulă.

fac zilnic exerciții fizice – îmi umflu obrajii și îi pocnesc în lateral cu două degete, să iasă aerul din gură, să șuier ca trenul și să trec în viteză ca o săgeată prin cameră.

în pielea goală, mă aplec până la genunchi și mă uit invers în sus – văd niște formațiuni găunoase, muntoase și împădurite peste care trece un jet de lichid fierbinte.

țopăi într-un picior, celălalt este după gât, i-am scos osul și acum îl folosesc drept fular. când o să se încălzească, o să îl umflu și o să-l fac colac de salvare.

beau coca cola până golesc sticla și o umplu cu curent electric, să mi-o înfig în spate, pe post de baterie inepuizabilă. până seara, întorc lumea cu susu-n jos ca pe hopa-mitică.

mi-am dus două degete la tâmplă și am tras. glontele a trecut prin creier cu viteza gândului și a ieșit prin cealaltă tâmplă. m-am uitat în oglindă și aveam în loc de tâmple două pentagrame însângerate și din frunte îmi ieșeau niște cornițe răsucite și foarte ascuțite la vârfuri. 

eu mă îmbrac cu hainele pe dos să nu mă recunoască spiritele malefice. îmi dau cu spray raid să fugă până și gândacii de mine. umblu fără geantă și fără carduri, bani sau telefon, să mă lase hoții în pace. mă uit urât să sperii copiii. oamenii mă ocolesc oricum. dar m-a abordat o vrăjitoare care mi-a prezis că o să ajung la azilul de nebuni. i-am dat un pumn în bot și a făcut o criză de epilepsie. 

mănânc ca un lup flămând. tot ce este de plastic. îmi plac mai ales pungile. mestec la o pungă și jumătate de oră. salivez și îmi dau ochii peste cap de plăcere. am găsit o rățușcă de plastic și i-am mâncat coada. a măcănit de durere. m-am uitat la ea și ea s-a uitat la mine. am aruncat-o cât colo și ea a sărit pe fereastră și s-a făcut avion cu reacție.

când mă trezesc, văd lumea alb-negru. fac exerciții cu ochii până îmi plesnesc de durere și văd stele verzi-roșii-violacee. dar ochii se supără și îmi sar din cap. se așază în fața mea și mă privesc fix în orbite. între orbite și ochi pun degetul arătător pe care îl mișc agresiv de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga, apoi mă prefac că îl înfig la întâmplare într-un ochi. ochii mei clipesc iute de frică și văd lumea color, dar eu privesc cu orbitele și văd lumea în infraroșu.

merg pe stradă cu grijă să nu mă atingă nimeni din greșeală și văd un om în genunchi pe trotuar, sprijinit în coate și ținând un pahar de plastic deasupra capului. arunc o privire în pahar. gol. bietul om sărac, nimeni nu îi dă un euro. mă supăr și mișc din nas ca vrăjitoarea aia, samantha, mișc energic, și paharul se umple de bancnote de sute de euro. al naibii bogătaș și eu fac foamea, îmi zic și îi smulg paharul de plastic cu sute de euro și o iau la goană.

mergeam pe o bicicletă fără ghidon și pe spatele meu un automobil mic, smart, când înainte, când înapoi. un puști, șoferul. treceam cu bicicleta pe un drum sinuos. la fiecare curbă, puștiul apăsa ca dementul pe accelerație și mă trezeam cu smartul fix în cerebel. puștiul claxona, aprindea farurile, îmi deregla centrii nervoși, eu intram în hyperspațiu și smartul dansa pe circumvoluțiunile creierului meu după cheful puștiului. am decis să-l țin în arest preventiv, pentru tulburarea liniștii și armoniei personale, dar și pentru călătorii clandestine în hyperspațiu. am întins mâna, am băgat un deget, care se lungea după necesități, în nas, până am ajuns la creier, și cu o manevră diversionistă, rapidă, am prins smartul și din smart l-am scos pe puști. era mic. cât o sămânță de mac. l-am înghițit și în interiorul meu a răsărit un câmp de maci. recoltă bună. am preparat un opium cu care mă delectam, când îl văd pe puști în mărime naturală. nu e de la opium, a zis el, înainte să apuc să mă înfurii, dar tot m-am înfuriat. am venit să-mi dai smartul înapoi, iar eu îți dau bicicleta. eu uitasem de-a binelea de bicicleta mea fără ghidon. puștiul o ținea între picioare și mergea când înainte, când înapoi, tot pe spinarea mea și eu, desigur, ar fi trebuit să fiu la volanul smartului, dar nu eram decât o sămânță de mac.

îmi răsună vocea mea smiorcăită în cap și se sparge în vocile batjocoritoare ale celorlalți. le arăt degetul mijlociu.

sunt singură în chiloți și mă gândesc cum ar fi să fiu singură în debara, călare pe o mătură și cu fărașul în mână.

stau într-un bar padovan și clocesc ouă de dinozaur în ambele nări.

sar până la tavan și lovesc cu capul urlând gooooool! vecinii mă fluieră sau mă aplaudă.

îmi iese borșul pe gură, îl strâng într-o sticlă, mă duc în piață și mi-l vând ca remediu homoeopatic.

azi e atât de frumos afară, cald și soare, încât nu ies din casă de frică să nu se schimbe vremea.

mi-am tăiat venele, apoi le-am cusut la loc, a fost o experiență educativă și plictisitoare.

mi-aș dori, dacă mor, să fiu pusă în locul lui Lenin în mausoleu, cu un zâmbet extatic pe față, de parcă aș fi în Nirvana.

stau întinsă pe pat și dau cu șutul în becul din tavan. becul explodează odată cu creierul meu, pe care îl papă pisica vecinului.

îmi mușc limba de plăcere. îmi scot ochii și maxilarele și mă joc de-a baba oarba cu ochii, în timp ce maxilarele mă mușcă de limbă și de obraji.

dau apă la șoarecii din debara. pisica mea mă privește dubitativ. prind un șoarece și i-l ofer cu mărinimie. pisica mea mă privește cu indulgență.

colecționez cranii de fetuși diformi. le pun în bibliotecă și, în orbitele lor, pun flori de păpădie pe care le privesc până fac puf. noaptea, cineva se trezește în trupul meu, se duce la bibliotecă, șterge craniile de praf și suflă în puful de păpădie.

intru în casă prin gaura cheii și ies prin tavan. învârt casa pe degetul mic. mi-o pun după ureche, după nas și după gât, apoi îi dau drumul. casa o ia la goană pe stradă. o fluier cu două degete și ea se oprește în intersecție.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.