Vasi Prode are 19 ani și este elev în clasa a XII – a la liceul teoretic „Constantin Noica” din Sibiu. Revine pe O Mie de Semne după ce anterior a publicat la rubrica „Poșta redacției”.
dacă e să plângi
în autobuz. cel mai bine. întotdeauna pe locul din față.
nimeni nu observă – nici măcar eu – și poate e mai plăcut
așa și pentru ceilalți. se poate încadra și asta ca un început.
ținem la umanism. nu e necesar sa creăm situații inconfortabile.
sezonul în care jucăm de 2 ani încoace demonstrează
tot mai frustrant că nu suntem noi personajele principale.
și nu mai contează aproape deloc. acum lacrimile pot maxim
să-ți lipească masca chirurgicală de față ca o muscă întinsă pe parbriz.
țin minte încă de la grădiniță: spuneam cu oarecare
teamă: nu-mi place soarele arzător – toți se simțeau
bine în preajma lui, se comportau de parcă ar fi fost
bunica cea scumpă și rară, venită toată un zâmbet cu brioșe glazurate.
pe mine bunicii au apucat să mă vadă în timpul
inconștienței mele, când numărul vieții nu avea valoare,
deci nu-mi aduc aminte mare parte – probabil ăsta e motivul
pentru care n-am înțeles niciodată sentimentul și am devenit
rahitic, ne-am urât reciproc de la prima vedere.
a fost imprevizibil. s-a întâmplat spontan: am întâlnit
anul trecut singurul soare acceptat deplin – mirarea de fapt
a fost că nu mă durea când încerca să mă electrocuteze.
totuși mă întreba: ce te mai doare și acum?
recunosc: sunt lucruri pe care nu le pot înțelege.
în schimb pot simți degradări imense în jurul meu.
le las involuntar să mă afecteze.
nu m-a durut nimic mai mult decât felul în care
s-a descotorosit de mine ca un hingher de câinele
mort găsit în cușcă: mai bagă pe listă unu!
am avut impresia că voi fi depozitat. și doar când
mă gândesc că soarele care nu era important
m-a lăsat cu rahitism mi se face și mai milă.
se simte, să știi. acum toamna vrea să-mi acopere
geamul de pasager al autobuzului cu puroiul
scurs din pojghița spartă a unui nor. nu-mi dau
seama cine regretă și cine plânge mai puternic
când privesc pe geamul meu limitat de reflexie.
Doar dacă ți-a plăcut acest articol:
Sprijină și tu jurnalismul cultural independent donând orice sumă aici:
https://www.patreon.com/omiedesemne sau direct în contul RO98INGB0000999909778881 (RON) deschis la ING pe numele Gheorghe Deaconu.
