Sorina Rîndașu este una dintre cele mai promițătoare tinere poete de la noi și o prezență obișnuită pe O Mie de Semne. Face parte din grupul de la Suceava, numit Casa de Poezie Light of ink, și s-a implicat în ultima perioadă în proiecte poetice online, cel mai notoriu fiind Maratonul de Poezie Online 2020. Este elevă la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava și a fost premiată la Festivalul Național de Arte pentru Liceeni LicArt 2019.

***

de câteva ori am încercat să traduc din carol ann duffy și de fiecare dată 
m-am oprit la jumătatea textului ca în fața unor pereți suprapuși, 
plini de postere și chitare prinse în șuruburi. 
tristețile nostre sunt similare, două cercuri intersectabile ascunse ochiului liber.
locuim în imperiul celor care ne-au arătat dragoste și bunăvoință. 
o ruină, o cetate peste care vin iernile una după alta, 
o canapea de piele la capătul căreia nu e nimeni să soarbă ce-a rămas pe fundul paharului. 
viețile noastre ar putea fi inversate cu ușurință. the world’s wife, o 
mamă singură și o tânără străbat la pas
cartierul celor pentru care n-a mai fost loc. 
cei distruși, frumoși și distruși, 
niște bucăți de tencuială măturate cu jenă sub covor. 

and how are we today?

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.