Marian Ilea, născut în 1959 la Ieud (Maramureș), prozator, dramaturg, ziarist, regizor de televiziune, trăiește la Baia-Sprie, localitate multietnică de veche tradiție minerească, model pentru ciclul său Medio-Monte (vechiul nume roman al orașului). După ce a frecventat, de la sfârșitul anilor ’80, cenaclele bucureștene „Universitas” (Mircea Martin) și „Junimea” (Ovid Crohmălniceanu), începând să publice proze în reviste, primul său volum (1990) e salutat cu Premiul pentru proză la Târgul Național de Carte de la Cluj.
Ziarist la cotidianul Glasul Maramureşului din Baia-Mare, cofondator-director al revistelor de cultură Archeus și Informația zilei, va regiza și documentare și docuficțiuni pentru antena independentă de televiziune AXA TV/Maramureș TV din Baia-Mare. Prima sa piesă de teatru a obținut Premiul 1997 pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România, al cărei membru este. A mai primit: Marele Premiu pentru proză ASPRO 1999, Premiul pentru proză ASB 2000, Premiul pentru proză Liviu Rebreanu 2005 al Academiei Române (pentru cărți din ciclul Medio-Monte) și Premiul pentru proză 2018 al Editurii Cartea Românească (pentru Grăsane…).
Una din proze, tradusă în croată de Ivana Olujić, i-a apărut într-un număr dedicat României (2017) al lui Književna revija din Osijek. Spectacolul Monte Medio Performance, adaptare și regie de Mihaela Panainte după piesa Societatea de socializare…, a obținut Premiul pentru originalitate al Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent (octombrie 2014). Arca lui Giorgio a fost montată la Baia-Mare de Alexandru Dabija (2015), iar monodrama Pictorul de pancarte, cu trupa teatrului Ararat din Baia-Mare condusă de Claudiu Pintican, a primit Marele Premiu la I-ul Festival internațional de teatru Monologues Over Uzh din Oujgorod, Ucraina (septembrie 2018).
Cergile
Vara și toamna, în fiecare sâmbătă, ajungea la Ieud, pe tăpșanul din fața primăriei, aprozarul ambulant. Ieudenii cumpărau roșii, ardei, castraveți, gogoșari, ceapă și cartofi. Așa era pe vremuri. De șaisprezece luni s-a deschis lângă primărie un miniPENNY Market.
Pe o laiță lângă poarta de lemn din fața gospodăriei Măriei Ilea a Hâitului, două babe cu lecrece, cu fuste largi, cu pantaloni de trening din bumbac pe sub fuste, învinețite de frig, mâncau două sandviciuri de post cumpărate de la miniPENNY Market. Foloseau mâinile stângi. Cu mâinile drepte răsuceau fir, făceau fuior, povesteau. Frig cu umezeală.
Și acum cincizeci de ani făceau același lucru în luna decembrie fără să aibă pe sub fustele largi pantaloni de trening. Răsuceau fir, făceau fuior, povesteau.
„Îi trecut jumate de veac, babo, de când stăm pă laiță, răsucim fir, facem fuior și cergi. Atuncea să merita, amu’ nu să mai merită. Nu trebe la nimenea”, zice baba Mărie Ilea a Hâitului.
După taică-său îi „a Hâitului”. Acela i-a lăsat porecla.
„Dacă încă n-ai un nume, hai în Ieud că ți-or pune”, zice baba Mărie Ilea a Hâitului, supărată.
„Amu’ nu și nu, ai dreptate, Mărie. Amu’ dai cerga cu o sută de lei, da’ nici așè nu ți-o iè nimenea”, spune baba Ileană a lui Iusco.
Valer Ilea ridica sacii plini cu grâu ori cu mălai. Îi așeza în remorca tractorului. Sta la umbra unei batoze pe un câmp, sub un deal. Era cald și căuta umbră. Până o dată… când s-a opintit într-un sac, simțind cum îi coboară coaiele în gatii. Cu ele coborâte a rămas. Așa s-a hâit și de acolo i-a rămas porecla. Hâit a pierit, ducându-se în groapa lui din cimitir. Mărie Ilea a moștenit porecla.
„Amu’ mașina care te duce la târg în Bistrița ori în Cluj are biletu’ o sută triizăci de lei. Dacă vinzi numa’ o cergă, pui din jăb ca să te plimbi. Nu să merită, Ileană”, zice baba Mărie Ilea a Hâitului.
„S-o gătat. Nu le mai trebe. O fo’ și bine, ce mai vremuri bune o fo’, da’ ce folos, că s-o dus, și înapoi nu mai zin”, spune baba Ileană a lui Iusco.
„Faci o cergă cu tăte cele într-o săptămână și-o dai cu o sută, Ileană. Așè de rău n-o mai fo’. Amu’-s trecuți douăzăci de ai, dacă mai ai ținere de minte, vinè coadă de mașini la poarta asta, lângă laița asta. Și oaminii ăia din mașini s-așezau cuminți la coadă. O fo’ vremea cergilor”, zice Mărie Ilea a Hâitului, răsucind fir, făcând fuior.
„Și anu’ trecut tăt rău o fo’”, îi răspunde Ileană a lui Iusco.
„Atunci nu să putèu face câte să cerèu. Și cinci ori zăce vindeam o dată. Din alea flocoase cu fir lung, tare le plăcèu, Ileană”, zice Mărie Ilea a Hâitului.
„O dată l-am luat pă Omu’ cu trenu’ la București să grijească de cergi în vagon cât dormèm. Altfel, n-aș fi avut somn de grija lor. Am coborât în Gara de Nord și deodat’ m-o-nconjurat mai mulți engleji. Ierau ca un cârd de păsăroi care s-o pus pă cumpărat, io m-am pus pă vândut. Omu’ s-o suit în trenu’ de-ntors cătră casă. Când am gătat cu păsăroii ăia, mai că m-am scăpat de tăte cergile. Celea rămase le-am dat în Bucur Obor, Mărie. Și-n dimineața care-o urmat ieram în Ieud, cu bani cu tăt, aproape deodat’ cu Omu’”, spune Ileană a lui Iusco.
„Amu’ oaminii tăți îs duși, o rămas boșorogii, noi două avem câtă optzăci de ai siecare, da’ răsucim fir, facem fuior, iei numa’ apasă patu’ cu cururile. De-ți trebe bărbat, că doară iești muiere, n-ai de unde lua, oricât ai da pă iel. Nu-i !”, zice Mărie Ilea a Hâitului.
„Ăia putincioșii de la noi îs duși pân alte țări. Și-aci o fo’ de lucru, da’ nu l-o lucrat nime. Dacă n-ai lucrat aci, nici acolo nu ti-i speti. Asta-i limpede, Mărie! O vezi pă Ioana lu’ Holdiș, amu’ s-o dus pă drum, pă lângă noi, cătră biserica din deal. Are șaizăci și opt de ai și-i dusă de zăce pân Italia să-i spele la cururi pă boșorogii de-acolo. Are șasă sute patruzăci de lei pensioară și mai capătă după bărbatu-său pân’ la nouă sute. L-o dus și pă pruncu’ ei acolo, lângă Florența. Amu’ acela s-o-nsurat în Săcel și s-o-ntors. Are firmă și face baloane pântru pensiuni”, spune Ileană a lui Iusco.
„Ia, Ileană, că-s duși aproape triizăci de ai de când nu-i mai avem pă comuniști, bată-i Ăla-de-Sus să-i bată și nu le-ar muri mulți înainte! Ăia atâta ne-o hâit cu lucru’, iară amu’ nu ne mai hâiește nime, și nici așè nu-i bine”, zice Mărie Ilea a Hâitului.
