Bogdan Perțache ne-a trimis această proză scurtă la jumătatea lui decembrie 2020. Cred că nu se mai aștepta la un răspuns – ne cerem scuze pentru această impardonabilă întârziere – însă în condițiile date cred că este mai bun un răspuns târziu decât niciun răspuns. Acest feedback nu este o reparație, ci mai degrabă o recuperare. Cred că vor mai fi astfel de cazuri, de vreme ce toată lumea trebuie să beneficieze de un răspuns.

În cazul lui Bogdan deznodământul este unul fericit, de vreme ce proza pe care ne-a trimis-o mi-a plăcut și, în consecință, apare pe o Mie de Semne. Este și o încurajare pentru viitor – mai așteptăm astfel de texte – precum și pentru cei care încă se află în expectativă. Sigur că îi încurajăm mai mult pe cei care trimit poezie, dar în cazuri speciale revenim și la proză. Asta pentru că, nu-i așa?, trebuie ca din când în când „să mai citim și proză”.

Iată ce ne-a scris Bogdan:

„Mă numesc Bogdan Perțache, locuiesc de anișori buni în Canada, în România am fost învățător și profesor de limba engleză, și scriu mărunțișuri de când mă știu. Recent, am terminat un curs de „creative writing” ținut de Florin Iaru (singurul lucru bun în pandemia asta nenorocită: am putut face cursul on-line, pe Zoom) și la recomandarea dumnealui îndrăznesc să vă trimit o povestire scurtă.”

Dezrădăcinați

Să fie două’ș’cinci, treizeci? – habar n-am exact câți ani s-au dus de când am fost „acasă” ultima oară, de fapt nici nu mai contează, sunt doar  în trecere, și chiar dacă nu o să opresc nicăieri, chiar dacă nu mai cunosc, nu mai am pe nimeni aici, revederea locurilor copilăriei mă răscolește, un  nod afurisit îmi blochează gâtul când văd  tabla, indicatorul cu „Municipiul Săcele”, l-au ridicat la rang de municipiu, ha! orășelul meu, municipiu!, zâmbesc ironic  și  ridic încetișor piciorul de pe accelerație, dup-aia blochez, cu pilotul automat, viteza, la patruzeci de kilometri la oră; știu, o să mă înjure șoferii din urma mea, dar chiar nu-mi pasă, prefer să fiu atent la  casele de pe marginea drumului care, încetinidu-și alergatul, mă lasă să le văd, să le citesc mai multe detalii, aproape toate au frunțile acoperișurilor teșite spre spate și poalele pătate de igrasie, asta! nu, aia! casa Moartei, Dana Moarta, iubirea mea palidă căreia îi aruncam buchete  de flori peste poartă, acum poarta e o grozăvie de fier, o sută de metri mai încolo biserica  evanghelică din Baciu și  în spatele ei,  Casa de cultură; uf! ce amintire amară, acolo am avut primul (și ultimul) meu spectacol de balerin, prim-balerin, „Spărgătorul de nuci”, nu știu cum de-am rezistat până la sfârșit, căci de cum mi-am făcut intrarea pe scenă cu un „entrechat” îndrăzneț, un ghiolban din întuneric (îi aduceau cu școala la spectacole, să umple măcar parterul) a răcnit o glumiță: „bă, ți se vede mandraveaua prin ștrampi!”; tiiit! – tresar, claxonează un bou în spate, hai sictir!, nu schimb viteza, am ajuns în Turcheș, culc obrazul pe volan să văd dealurile, sus recunosc „Tăietura”, era un loc puțin cunoscut acolo unde, toamna, puteai să găsești ghebe, pe care le muram, m-m! – bff! groapă, m-am lovit la bărbie, au!, întorc capul spre câmpuri, școala Trei, singura școală din oraș cu predare în limba maghiară, și cu teren de fotbal în spate, fără gard, puteam să jucăm, dup-amiaza, nestingheriți; ehei, mamă! ce bătaie am încins odată cu băieții de-acolo, dinți, buze sparte, ochi vineți, haine rupte, de ne-au dus a doua zi la Sala Petőfi și ne-a făcut șeful UTC cu ou și oțet, din „măgarilor” și „xenofobilor!” nu ne-a scos; vine curba de la aprozar, lângă, casa Lilicăi, unde ascultam la „picap” viniluri cu Phoenix în timp ce ne frământam speriați, curioși; inima începe să-mi  bată mai tare, calc ușurel frâna, se-apropie centrul, Cernatu, fieful meu, străzile unde unde eram obăr-pierde-vară: întâi frizeria, hm, o mai fi trăind „bărbierul din Budila”, Nea Zoli, care m-a-ntrebat odată dacă sunt „tocilar” (și, ridicol, i-am răspuns că da, fară să mă gândesc la tocilă!), apoi librăria, unde tanti Clari, unica vânzătoare, ne obliga să cumpărăm două alte porcării de cărți atunci când  voiai una bună, biblioteca unde a lucrat mama (dintr-o dată îmi vine în nas miros de hârtie bej și podele îmbibate cu motorină), primăria, biată vilă decrepită, școlița mea, albă, înghesuită, oho! încă se mai vede bucata de marmură roz cu „Școala Andrei Șaguna” (placă pe care am dezgropat-o, cățărat ore în șir pe o scară, printr-a opta, cu un șpaclu, de sub zeci de straturi de var); curbă lungă, a! strada pe care am stat, 11 Iunie, i-au schimbat numele, nu încetinesc, nu trag de volan să intru, să revăd casa noastră mocănească, chiar dacă-i la doi pași, nu, nu vreau să mi-o amintesc așa! (am avut curiozitatea să mă uit pe Google Streets și pe locul ei era doar o ruină, mai stăteau în picioare veranda, trei pereți  și cadrul gol, strâmb, al ferestrei mele, în care mă ghemuiam, copil, să citesc); strâng din măsele, apăs accelerația, bordurile vopsite hidos, alb-roșu, încep să zboare pe lângă mine, zboară și liceul de construcții, și poșta, un om cu patru capre, și fosta casă a pionierilor, și dispensarul vechi; după un kilometru eliberez pedala puțin și zâmbesc când trec pe lângă cofetăria din Satulung, în dosul ei m-a învățat Eva, Evușka arzoaica, să sărut franțuzește (he, he, de fapt ea știa tehnica dintr-o carte, mi-a arătat-o mai târziu, râzând, o fleandură, am încercat să-i descifrez secretele dar, ghinion, era în ungurește); calc iar accelerația, tare, s-au lățit trotuarele, casele alunecă mici, acu-i-acu’, s-a micșorat sufletu-n mine, trag cu coada ochiului la biserica unde m-au botezat, la cimitirul unde-s îngropați ai mei, strâng pleoapele, merg repede, prea repede și ajung la ieșirea din oraș; brusc frânez, opresc, m-am răzgândit, nu e cinstit, mă asigur în oglindă și trag mult de volan, stânga.

Din dreapta, fiică-mea, Clarissa:

– Daddy, why are we turning back?!

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.