Mă numesc Savu Popa și m-am născut pe  15.02.1991 la Sibiu. Am terminat liceul și facultatea tot la Sibiu, ambele de filologie. Am devenit doctor în filologie în cadrul Școlii Doctorale din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, cu o teză despre ipostazele teatralității și ale realității din adânc în poezia optzecistă. Sunt membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu.

În prezent sunt profesor de Limba și literatura română, în comuna Loamneș, județul Sibiu. Locuiesc în localitatea Ocna Sibiului

Activitatea mea literară presupune câteva volume de versuri sau eseuri hermeneutice, după cum urmează: Ipostaze, Editura Paralela 45, Pitești, 2017; Noaptea mea de insomnie,Editura Cartea românească, Pitești, 2018; O camera fără prize, Casa de Pariuri Literare, București, 2021; O hermeneutică a incertitudinii. Incursiuni în poezia lui Aurel Pantea și Ion Mureșan, Editura Eikon, București, 2022; Strigoița, Editura pentru Artă și Literatură, București, 2023.

Sunt prezent, de asemenea, cu articole, poezii, recenzii sau proze scurte în reviste, antologii, volume de autor:În țară:România literară, Euphorion, Ateneu, Timpul din Republica Moldova, Sintagme literare, Discobolul, Familia, Literadura, Neuma, Algoritm literar, Revista Cenaclului de la Păltiniș, Tribuna,  Lumină lină, Hyperion,  Mozaicul,  Urmuz, Bucovina literară, Zona nouă, Actualitatea literară,  Viața românească, Zona Literară, Cervantes, Banchetul, Litere, Steaua, LitArt, Argeș, Qpoem, Qproză,  O mie de semne, Literomania, Liternautica, Noise poetry, Prăvălia culturală, Parnas XXI, Revista de povestiri, Caiete Silvane, Libris. În străinătate: Kryton (Madrid), Itaca (Dublin). În antologii: Pașii mamelor noastre – antologie de versuri, Editura Prut, Chișinău, 2020; Trepte – antologie de proză,Editura Colorama, Cluj-Napoca, 2017; Pasageri – antologie de proză, Editura Paralela 45, Pitești, 2019; Proză din pandemie – antologia de texte premiate în cadrul Festivalului Național de Literatură ,,Marin Preda”, ed. a XVII-a, 2020, Editura Aius, Craiova, 2020.

Am obținut câteva premii pentru proză, la festivaluri literare, printre care aș aminti – Marin Preda, Al. Macedonski, Moștenirea Văcăreștilor, Ioan Slavici etc.

Ochi de strigoi

Sergiu se întorsese la apartament și mai rămăsese acolo doar o singură noapte, cea de după dispariția solomonarului. În tot acest timp încercă să aranjeze cât de cât în jur, să repare ceea ce putea fi reparat. Starea de confuzie nu îl părăsise nicio clipă. Se mișca, făcea lucrurile cu încetinitorul. Își simțea pulsul accelerat și parcă vedea totul dincolo de un văl de ceață, tot mai pronunțat.

Mâncase puțin, sări peste duș, căci ceea ce voia era să adoarmă cât mai repede, ca să se trezească în zori, să își adune niște haine și alte obiecte de trebuință, care-i mai rămăseseră intacte și să se mute în casa solomonarului. Simțea că astfel trebuia să procedeze și că așa era cel mai bine. Însă, la miezul nopții, niște zogmote intermitente care se împrăștiau ca niște bolovani pe suprafața unui versant, îl treziră. Când își mai reveni din buimăceală, realiză că acele zgomote căpătaseră forma unor țipete tot mai ascuțite,  mai apropiate și mai sfâșietoare.

Se ridică din pat și se duse, în picioarele goale, până la ușa din hol. Privi prin vizor, însă nu văzu decât o întindere păcuroasă de întuneric și nimic mai mult. Cu toate acestea, țipetele continuau și se mențineau într-un crescendo amețitor. Se înfioră, crezu că vin să-l ridice. Apoi, brusc, își întoarse privirea spre vizor, căci observă că  prin aerul de păcură treceau siluete, coborau scările în fugă, se țineau cu mâinile de cap, aveau parcă ochii larg holbați și gurile deschise, iar din ele ieșeau acele țipete spasmatice care, sub forma unor descărcări electrice, se reverberau pretutindeni, producând fisuri. Dar nimeni nu se apropie de ușa lui. După aceea, totul  tăcu pentru o clipă. Nimeni și nimic nu s-a mai arătat. Păcura devenise și mai densă. Moment în care, și mai nedumerit, cu un început pronunțat de migrenă care-l săgeta prin tot capul, Sergiu reveni în cameră, se așeză în pat și încercă să adoarmă.

În acele momente, pe străzile orașului, dar și în alte părți, o mulțime de oameni ieșiseră de unde apucaseră, cu ce aveau pe ei, cuprinși de-o agitație frenetică. Alergau în toate direcțiile, se ciocneau unii de alții și scoteau aceleași țipete pe care le auzise și Sergiu. Sau se opreau, cădeau în genunchi, își cuprindeau capul în palme, ajunși la capătul oricărei puteri sau rațiuni, înlănțuiți de viforul neputinței care plana pretutindeni.

Ceea ce li se-ntâmpla acelor oameni era de-a dreptul șocant. Brusc, în după-amiaza acelei zile, foarte mulți, care erau și infectați cu acest virus al ștergerii de cuvinte, se simțiseră foarte apatici, lipsiți de vlagă și parcă dintr-o dată cuprinși de o  oboseală teribilă. Simțeau nevoia să se așeze undeva, chiar să se-ntindă, să-ntrerupă orice făceau în acele momente. Unii, pradă acestei epuizări, adormeau buștean sau, cu ultimele puteri, cereau să fie lăsați să plece spre casă, de la muncă sau să amâne orice întâlniri, activități din ziua respectivă. Odată ajunși acasă au luat câteva pastile obișnuite în astfel de cazuri, însă fără niciun efect. Când au încercat să doarmă, nu au putut, deoarece o durere tot mai intensă de ochi îi făcea pur și simplu să se ridice din pat, să umble aiurea, să nu-și găsească nicio stare. Oricât de mult ar fi mers la baie și s-ar fi spălat pe ochi cu apă rece, durerea, senzația de lăcrimare continuă sau, în unele cazuri, usturimea, continuau și mai vertiginos. Când, totuși, încercau să se calmeze și să privească în oglindă, observau că ochii le erau complet înroșiți și parcă li se măriseră. Acest lucru îi alarmă pe cei mai mulți. Insă pe alții îi liniști, își dădeau seama că poate au stat prea mult în curent și că acum, iată, s-au procopsit cu o conjunctivită atât de agresivă. Doar că lucrurile o luaseră și mai tare razna, iar în mai puțin de două ore cele trei simptome, lăcrimarea continuă, înroșirea continuă și usturimea ajunseseră de nestăpânit, fiind dublate și de stări de greață, de amețeală, de pierdere a echilibrului sau chiar a conștiinței. Asemenea dureri îi aduceau pe cei mai mulți la niște stări apropiate delirului, îi făceau să alerge peste tot. Pe obraji, pe piept, curgându-le râuri de lacrimi care căpătaseră o vâscozitate ciudată. Mai mult decât atât, roșeața le cuprinsese complet globii oculari și, în anumite cazuri, se formaseră niște cheaguri și chiar le apăruseră pe retine niște pete mari, albicioase, care zvâcneau încontinuu. Cu toate acestea, oamenii puteau vedea în continuare, doar că printr-un pronunțat văl de ceață, tot mai apăsător, cu care au ieșit din case, din apartamente și au pornit pe străzi, țipând încontinuu, dezorientați, smulgându-și hainele sau căzând în genunchi și refuzând să se mai scoale.

Cei mai mulți au încercat să-și smulgă acele lentile pe care le purtau din ordinul Scriptopolului, considerându-le vinovate de pacostea ce dăduse peste ei. Pe străzi se desfășura o priveliște dezolantă, amplificată și de întunericul tot mai dens care, în valuri, se lăsa ca un uriaș lințoliu de păcură peste tot ce mișca. În miezul cerului lipsit de nori apăruse de-ndată o lună ca un globul ocular, tumefiat, pulsând încontinuu. Moment în care cei afectați începuseră să se pândească unii pe alții ca lupii, trupul li se încorda, pe la colțurile gurii le ieșeau spume. S-au împins unii pe alții, s-au aruncat unii asupra altora, lovind, mușcând, iar când s-au mai liniștit au continuat să se-ndrepte în toate direcțiile, delirând.

La un moment dat, parcă lăsând ca străzile să se umple complet și ca spectacolul dramatic să ajungă la un apogeu, apăruseră foarte multe dube și blindate, care parcaseră și blocaseră intrările și ieșirile. Din ele coborâseră gardienii Scriptopolului, înarmați, cu cagule, tunuri de apă sau însoțiți de câini cam agitați. Însă cu toții afișau un calm încremenit și se mișcau, oarecum, cu încetinitorul. În acea noapte nu existaseră agresiuni sau situații limită. Într-adevăr, gardienii îi ridicaseră cu forța pe câțiva care nu voiau să se ridice de bunăvoie din agonia în care căzuseră pe asfalt sau pe trotuare, îi despărțiseră pe unii care se luaseră la harță, împrăștiară cu tunul de apă pe cei care se adunaseră și țipau ca din gură de șarpe, dorind cu toții să se repeadă asupra forțelor de ordine și să le bruscheze. Cu toate acestea, apa rece își făcuse efectul, căci aerul devenise uscat, parcă deșertic, iar stropii le mai atenuaseră durerea, le mai șterseseră roșeața care se transformase într-o mâzgă alburie, destul de respingătoare și duhnind a moarte.

În ziua următoare, presa făcuse vâlvă în jurul nopții trecute și, astfel, de pe un post care abia mai supraviețuia, aflase și Sergiu că ciudatul fenomen avusese loc în mai multe părți ale țării, poate și ale lumii. În mod clar el scăpase, deși migrena stăruitoare, senzația continuă de amețeală, vălul de ceață care-i cuprinsese la un moment dat și lui privirea, fuseseră de-ajuns să le considere, acum, semnele nenorocirii care-i cuprinsese pe mulți. Doctorii oftalmologi au fost luați cu asalt încă de la primele ore ale dimineții, indiferent că se aflau la cabinete sau în spitale. Zeci de oameni resemnați, murdari, parcă ieșiși de sub dărâmături provocate de groaznice incendii sau cataclisme, dădeau buzna, abia erau în stare să spună câteva cuvinte, căci personalul medical știa despre ce era vorba. Îi consultau direct, iar diagnosticul era unanim același. O formă tare agresivă de conjunctivită, provocată de factori necunoscuți, nicidecum de la curent, expunerea ochilor la murdărie sau alte asemenea situații. Cei mai mulți care se prezentaseră la consult în acea dimineață aveau ochii atinși de o nuanță cenușie, fisurile le rămăseseră, la fel și petele, care se mai închiseseră la culoare și arătau că se cicatrizaseră. Situația era fără precedent. Doctorii și asistentele aplicaseră soluții, unguente, bandaje, însă acele semne aveau să rămână, mai mult ca sigur, desfigurându-i pe foarte mulți. Autoritățile au revenit aproape de ora prânzului și au trecut la evaluarea pagubelor sau la costul materialelor sanitare, folosite la tratarea bolnavilor. Concluzia generală la care s-a ajuns, în cele din urmă, a fost îndelung analizată, iar când nu a mai existat niciun dubiu asupra ei a fost expusă pe toate canalele de comunicare. Cei care trecuseră prin episodul de azi-noapte fuseseră și erau în continuare infectați. Unii nu se declaraseră, astfel că Scriptopolul îi reținuseră și fuseseră, imediat după tratament, trimiși în lagăre, iar alții, cei aflați în lagăre, cei oficial infectați, se procopsiseră cu boala chiar acolo și, neavând unde să evadeze, făcuseră prăpăd în jur, distruseseră scaune, mese, paturi, zidurile fuseseră zgâriate și împroșcate cu acel lichid vâscos care le cursese în locul lacrimilor.

Era o zi tristă, cenușie. Nori grei, neuniformi acopereau cerul de la un capăt la altul. Sergiu reuși să-și adune într-un bagaj strict cele de trebuință și părăsi apartamentul puțin după ora șapte. Pe stradă nu se afla țipenie de om. Totul arăta de parcă noaptea trecută avusese loc o petrecere de pomină, căci pe trotuare, pe asfalt, era plin de mizerie, de fâșii din haine, de urme alburii, închegate, care se întindeau peste tot. Avusese loc o încăierare în toată regula, cu toate acestea, în afară de țipetele care-l treziseră și de siluetele agitate pe care le zărise pe vizor, nu auzise nimic, absolut nimic. Dormi buștean. Se simțea cumva mult mai revigorat.

 Mergând el pe aceleași străduțe spre casa solomonarului, la un moment dat aude un zumzet de voci, mișcări și pași. Se-ntoarce în toate părțile. Nu se vedea nimic. Înaintează. Brusc, ieșind pe o străduță, se trezește luat din plin în mulțimea coșmarească de oameni desfigurați, cenușii, care mergeau într-o singură direcție. Probabil că se-ndreptau spre spitale sau cabinete. Nimeni nu privea pe nimeni. Priveliștea îți dădea fiori. Mergeau drepți, cu o poziție a corpului încremenită, cu privirea îndreptată înainte. Un marș soldățesc al tenebrelor. Ochii însă îi aveau larg deschiși, păreau destul de afectați, fisurați, plini de urme roșii și de pete tot mai cenușii. Se simțea prins, nu avea pe unde să iasă, să evadeze de acolo. Brusc, își aminti de oamenii din visul pe care-l avusese în urmă cu ceva timp, cel cu inchizitorul care, într-o piață, dăduse foc la cărți și care la un moment dat privise spre el insistent. Toți acei oameni, toată acea mișcare se îndrepta și ea într-o singură direcție. Oare ce avea să ardă de data aceasta?

– Apă… apă… somn…
– durere… înțepătoare…
– acasă…. vreau acasă….
– ochii mei…. cum mai văd eu, de acum înainte….
– apă… somn…. apă…. Îmi e o sete teribilă…

Patreon - O mie de semne
Avatar photo
Author

Date: Savu Popa (1991) Ocupația: Profesor de Limba şi literatura română, student doctorand în cadrul : Școlii Doctorale de Litere, Științe, Umaniste și Aplicate a Universității de Medicină, Farmacie și Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș) Activitate literară a. Activitate literară Debutat cu poezie, în anul 2004, în revista Euphorion, din Sibiu. Debutul în volum, s-a produs în anul 2017, cu volumul Ipostaze, Editura Paralela 45, din Piteşti, iar în 2018 publică al doilea volum de versuri, la editura Cartea Românească, intitulat Noaptea mea de insomnie. Apariții în revistele: România literară, Banchetul, Ateneu, Familia, Tribuna, Sintagme literare, Actualitatea literară, Discobolul, Noise Poetry, Literomania, Liternautica, O mie de semne, Opt motive, Bucovina Literară, Literadura, Euphorion, Cervantes, Prăvălia culturală, Algoritm literar.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.