Vlad Muşat s-a născut pe 29.09.1988 în Băicoi, județul Prahova. În prezent locuiește în Ploiești, județul Prahova. A publicat poezie în revistele: Familia, Meridianul Cultural Românesc , Sintagme Literare, Literadura, Qpoem (revistă online), Discobolul, Banchetul, Scriptor, O mie de semne (revistă online).
Este câștigător al Festivalului Național de Poezie „Costache Conachi”, ediția a XXVII-a (Tecuci, 2019). A publicat proză scurtă în revista O mie de semne (revistă online).
Anul acesta a debutat la Editura Junimea cu volumul de poezii „La inaugurarea cimitirului de elefanți”.
Judecata de apoi
– Vasile, ce ne facem? Mirosim a parizel și dacă ne simte mama…
– Luminițo, stai liniștită, se duce mirosu’, sigur nu rămâne, e decembrie și bate vântu’ tare.
– Șterge-te barem la gură, prostule! Hai să ne facem treaba că dacă nu ne facem planu’, mâncăm coadă de mătură. Știi că mama trebuie să-i dea aproape toți banii lu’ Dom’ Profesor.
–Ne ajutați și pe noi cu un ban, doamna?!
– Ne ajutați și pe noi cu un ban, domnu’?!
(amândoi deodată) – Vă rugăm, nu avem de pâine!
Dacă nici în preajma Crăciunului nu dă și ăștia mai mult…
– Auzi, frate, mai crezi în Moș Crăciun? Știi că mama ne-a zis de mici că nu ezistă, dar eu cred.
– Termină cu prostiile! Anu’ trecut, pe vremea asta, nu ne-a dat câte un șut în cur, Moșu’ ăla din fața magazinului? Ai uitat? Nu ezistă!
– Eh, ăla nu era Moșu’. Eu cred că ezistă, numai că le aduce cadouri la copiii buni, ori noi cerșim, nu suntem cuminți, înjurăm.
– Fă, termină cu prostiile! Hai că acu’, după Tatăl Nostru, nu mai e mult și se termină…
…
Femeile de la lumânări se pregăteau să încuie porțile.
– Fă, n-am strâns cât trebuie. Avem 7,50 lei toți banii.
– Vasile, am pus-o! Bătaie ce ne dă mama… O să spună iar c-atunci când avem vânătăi, primim mai mulți bani.
– Soro, stai că poate la Sfinții Mihai și Gabril n-a închis. Hai!
– Nu cred, da hai!
Vasile avea 13 ani și era cu doi ani mai mare decât sora lui, Luminița, de care a avut grijă de când își aduce aminte.
Alergau de mână și râdeau, speranța că vor mai strânge câțiva lei îi făcea fericiți.
– Au închis, pfff, să-mi bag pula! Doamne, iartă-mă!
– Lumi, hai să spălăm niște parbrize! Ce zici?
– Vasile, știi că dacă ne vede cineva de pe traseu vom fi altoiți de nu ne vedem, știi nu? Dacă le luăm porția altora și ne prind, offff, e jale, iar dacă află mama că muncim, la fel. Noi trebuie să ne vedem de sectorul nostru și să respectăm tot ce ne zice unu’ și altu’.
– Fă, da ce suntem noi, câini?
– Mi-aș dori să fiu câine…
– Bine, fă, mergem acasă, ești pregătită? Uite, merg eu primu’, mă iau în gură cu mama și o să obosească până se apucă de tine.
– Și normal, oricum era rândul tău, data trecută eu am fost prima.
