Vlad Muşat s-a născut pe 29.09.1988 în Băicoi, județul Prahova. În prezent locuiește în Ploiești, județul Prahova. A publicat poezie în revistele: Familia, Meridianul Cultural Românesc , Sintagme Literare, Literadura, Qpoem (revistă online), Discobolul, Banchetul, Scriptor, O mie de semne (revistă online).

Este câștigător al Festivalului Național de Poezie „Costache Conachi”, ediția a XXVII-a (Tecuci, 2019). A publicat proză scurtă în revista O mie de semne (revistă online).

Anul acesta a debutat la Editura Junimea cu volumul de poezii „La inaugurarea cimitirului de elefanți”.

Judecata de apoi

Vasile, ce ne facem? Mirosim a parizel și dacă ne simte mama…
Luminițo, stai liniștită, se duce mirosu’, sigur nu rămâne, e decembrie și bate vântu’ tare.
– Șterge-te barem la gură, prostule! Hai să ne facem treaba că dacă nu ne facem planu’, mâncăm coadă de mătură. Știi că mama trebuie să-i dea aproape toți banii lu’ Dom’ Profesor.
–Ne ajutați și pe noi cu un ban, doamna?! 
Ne ajutați și pe noi cu un ban, domnu’?!
(amândoi deodată) Vă rugăm, nu avem de pâine!

Dacă nici în preajma Crăciunului nu dă și ăștia mai mult…

Auzi, frate, mai crezi în Moș Crăciun? Știi că mama ne-a zis de mici că nu ezistă, dar eu cred.
Termină cu prostiile! Anu’ trecut, pe vremea asta, nu ne-a dat câte un șut în cur, Moșu’ ăla din fața magazinului? Ai uitat? Nu ezistă!
Eh, ăla nu era Moșu’. Eu cred că ezistă, numai că le aduce cadouri la copiii buni, ori noi cerșim, nu suntem cuminți, înjurăm.
Fă, termină cu prostiile! Hai că acu’, după Tatăl Nostru, nu mai e mult și se termină…

Femeile de la lumânări se pregăteau să încuie porțile.

Fă, n-am strâns cât trebuie. Avem 7,50 lei toți banii.
Vasile, am pus-o! Bătaie ce ne dă mama… O să spună iar c-atunci când avem vânătăi, primim mai mulți bani.
Soro, stai că poate la Sfinții Mihai și Gabril n-a închis. Hai!
Nu cred, da hai!

Vasile avea 13 ani și era cu doi ani mai mare decât sora lui, Luminița, de care a avut grijă de când își aduce aminte. 
Alergau de mână și râdeau, speranța că vor mai strânge câțiva lei îi făcea fericiți. 

Au închis, pfff, să-mi bag pula! Doamne, iartă-mă!
Lumi, hai să spălăm niște parbrize! Ce zici?
Vasile, știi că dacă ne vede cineva de pe traseu vom fi altoiți de nu ne vedem, știi nu? Dacă le luăm porția altora și ne prind, offff, e jale, iar dacă află mama că muncim, la fel. Noi trebuie să ne vedem de sectorul nostru și să respectăm tot ce ne zice unu’ și altu’.
Fă, da ce suntem noi, câini?
Mi-aș dori să fiu câine…
Bine, fă, mergem acasă, ești pregătită? Uite, merg eu primu’, mă iau în gură cu mama și o să obosească până se apucă de tine.
Și normal, oricum era rândul tău, data trecută eu am fost prima.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.