Scriitoarea Dana Banu ne-a făcut bucuria de a ne trimite fragmentul intitulat „Lișca și Haralambie la Paris. Orient Express-ul și pânza de păianjen a destinului”, care face parte din romanul în lucru „Ultimii ani”
Dana Banu s-a născut la 16 martie 1970 în Târgu-Mureș. A debutat cu poezie în anul 1984 în revista Astra. Trăiește în Paris.
Volume publicate în ultimii ani:
„Orașul părăsit” (Editura Napoca star, Cluj-Napoca, 2000) proză
„Poezii din țara lui Elian” (Editura Platytera, București, 2007) poezie
„Cântecul samovarelor” (Editura Agol, București, 2011) poezie
„Și lumea cinema paradis” (Editura Agol, București, 2013) poezie
„Luna și Îmblânzitoarea de oameni” (Editura Tracus Arte, București, 2015) poezie
„Cartea singurătății” (Editura Platytera, București, 2017) poezie
„Tu, înainte de toate – Antologie de poezie de dragoste contemporană” (autor colectiv, Editura Paralela 45, 2018)
„Ferestre” (Editura Brumar, Timișoara, 2021) proză
„O după-amiază cu Miller și Kerouac” (Editura Hyperliteratura, 2022) proză
A publicat în revistele: Astra, Viața românească, Ateneu, Bucovina literară, Literomania, Revista Itaca (Dublin), Actualitatea literară, Tiuk, Timpul din România (Chișinău), Feed Back, O Mie de Semne (revistă online) ș.a.
Deține două rubrici literare săptămânale – „Portrete și Ferestre” și „Poeme de duminică” – în Gazeta Dâmboviței.
Lișca și Haralambie la Paris. Orient Express-ul și pânza de păianjen a destinului
Într-o zi de primăvară a anului 1930, doi adolescenți treceau prin Gare de l’Est a Parisului, unul pe lângă celălalt.
Băiatul venea din Bulgaria, de la Sofia, unde ajunsese din Rusia pentru a lua Simplonul Orient Express spre Paris, pe urmele prietenului său Vladimir.
Nu își va întâlni însă prietenul care urmează să se sinucidă la Moscova, după aproximativ o lună de la momentul în care îl vedem pe tânăr coborând din tren și trecând grăbit prin Gara de Est.
Va rămâne la Paris iar Autoarea îi va face cunoștință cu Lișca și Iliaș.
Vor lua apoi calea Siberiei pentru a-l găsi și aduce în Franța pe Căpitanul Cyril, tatăl Lișcăi, care e descoperit de Autoare undeva pe lângă Omsk, într-o casă din lemn pierdută printre copaci, zăpezi și o mulțime de ruși beți.
Lungă frază, complicat destin!
Fata venise din România, de la București, pentru a se înscrie la cursurile facultății de litere. Era însoțită de un bărbat înalt și excesiv de sobru, care mergea cu un pas în urma ei. Atât despre ea. Ne vom feri să intrăm în intimitatea tinerei prea mult.
Cei doi tineri nu se cunosc și habar n-au că vor îmbătrâni împreună. Nici măcar nu se opresc să se cerceteze. Sunt unul pentru celălalt doar o față oarecare, din mulțime.
Istoria avea să îi țină un timp departe unul de celălalt chiar și după ce se vor cunoaște.
Timpul preferă să călătorească deocamdată în Orient Express-ul cel luxos și să bea șampanie Cristal. Cât o mai poate face, înainte ca forfota istoriei și eterna strădanie a oamenilor de a se ucide unii pe alții, să oprească trenul din călătoria sa.
În agenda ei violet, înainte de a coborî în gara pariziană – luminată de o rază de soare ce râdea de ea, știind că peste câteva zeci de ani o va lumina la fel de matern ca astăzi – Lișca își notă doar atât: „simt că azi se va întâmpla ceva neobișnuit”.
Până spre seară a rămas în așteptare. A adormit tristă. Nu se întâmplase nimic.
În timp ce își îmbrăca mantaua de călătorie, Haralambie fu cuprins de fiorul unui presentiment ciudat. Un fel de teamă încolțea în el. Coborî din tren cu atenție. Urma să se întâmple ceva straniu. Neapărat se va întâmpla!
Spre seară adormi mirat de presentimentul avut întreaga zi.
În timp de treceau unul pe lângă celălalt pentru prima dată în viața lor, destinul își țesea rețeaua lui fină cuprinzându-le viitorul.
Și nu doar viitorul lor.
Gavroșul care vindea ziare pe peron își pierdu un nasture de la surtucul albastru. Începu să îl caute îndelung. Din cauza acelui nasture avea să întârzie acasă, la cină.
În seara aceea casa lui a luat foc. Ușa de la ieșire era blocată, ferestrele aveau zăbrele din fier. Niciunul dintre ai lui nu a reușit să iasă afară și să se salveze.
Dacă nu și-ar fi pierdut nasturele, gavroșul nostru ar fi ajuns la timp la cină. Cât să fie și el prins în incendiu.
Bătrâna care vindea mănuși din dantelă strănută. Domnișoara care se afla în fața ei, mângâind o pereche de mănuși transparente, roșii, tresări.
Câteva zile mai târziu avea să se îmbolnăvească. Boala se agravă galopant. Muri la câteva luni.
Părinții fetei înnebuniți de durere, 2 ani mai târziu, îl descoperiră pe gavroșul ce vindea ziare în Gara de Est, într-un cămin de copii. L-au înfiat.
Haralambie îi va preda cursuri de modelaj în lut. Lișca se va împrieteni cu el în timp ce, alergând să ajungă în Monceau la întâlnirea cu colegele sale, se izbi de băiat, undeva la intersecția bulevardului de Courcelles, Rue de Prony și Rue Georges Berge de azi.
Gavroșul o înjură românește, în limba părinților săi care au pierit în incendiul despre care vă povesteam. Acesta fu începutul unei lungi prietenii.
Gavroșul avea să se alăture grupului care va pleca spre Siberia câțiva ani mai târziu.
Iată pânza destinului acestor personaje, descrisă pe fugă de Autoare.
Cât despre senzația de straniu și presentimentele trăite concomitent de ambele personaje, uneori tresărim iar presimțirile noastre ne spun că se întâmplă ceva în jurul nostru sau chiar cu noi. Presimțirile noastre sunt adevărate.
Destinul își țese pânza de păianjen iar adâncul din noi tresare bănuindu-i atingerea. Cei doi s-au presimțit. Au trecut unul pe lângă celălalt dar Autoarea nu i-a lăsat să se cunoască. Deocamdată.
*
Plin de viață Bucureștiul Lișcăi. Iliaș bombăne supărat pe el și se lasă târât de Lișca prin tot orașul, prin parcuri, cinematografe, terase, cafenele și restaurante. Fata îi tot spune să rămână acasă dar Iliaș o însoțește precum o umbră peste tot.
Căpitanul Cyril i-o lăsase în grijă. Fata devenise frumoasă și aproape femeie iar Bucureștiul nu e Brăila, unde pe Lișca o știau și o iubeau toți, de la cuțitarii mahalalelor și hamalii din port, până la doamnele și domnișoarele parfumate din societatea muzicală “Lyra”.
Aveau să plece în curând spre Paris unde Lișca va urma cursurile facultății de litere.
Fata era însă mai entuziasmată de călătoria cu Orient-Express-ul decât de Paris și de viitoarea ei școală. Iubea cu pasiune drumurile. Indiferent unde mergea, faptul că se afla în călătorie însemna pentru ea viața adevărată.
Crescuse sălbatică, singură, doar cu umbra lui Iliaș cea protectoare care nu îi impunea nimic. O ferea de pericole și atât.
Mai călătorise cu Orient-Express-ul de vreo 2 ori, spre Constantinopol, cu vreo 4 ani în urmă.
Nu descoperise niciun spion în tren deși intrase prin toate vagoanele și cercetase cu atenție fețele călătorilor.
Gazetele vuiau despre spionii din tren iar imaginația Lișcăi o luase razna.
Fără să știe însă, a călătorit atunci în Orient Express, alături de Agatha Mary Clarissa Christie, o femeie care fugea de o căsătorie eșuată, spre Constantinopolul devenit între timp Istanbul.
Fețele de masă alb-strălucitoare pe care paharele de cristal cu vinuri rubinii sau topaz le luminau. Decantoarele cu apă limpede și pură și sticlele de șampanie scumpă, Cristal, înșirate prin vagonul-restaurant. Mâncărurile rafinate din meniul cu 12 feluri, servite cu argintărie fină.
Lambriurile de lemn pictate cu flori elegante. Scaunele moi îmbrăcate în piele spaniolă de Cordoba. Marmura italiană și panourile din sticlă Lalique, tapiserii Gobelins, perdele grele din catifea de Genova.
Un tren care era o legendă încă de la prima lui plecare din Paris. Decorat în stilurile Art Nouveau și Art Deco, traversând cărțile scriitorilor lumii și visele celor care nu au putut să călătorească vreodată cu el.
Un bilet de la București spre Paris costa, în banii de azi, cam 1700 de euro. Un francez cu venit mediu lucra câteva luni bune pentru o asemenea sumă.
Imperiul Otoman căzuse, Orientul Mijlociu era divizat, Orient-Express-ul nu înceta să străbată țările. Desființa frontierele și își purta luxul rafinat prin gările lumii fără să-i pese.
