Dana Banu a avut amabilitatea de a ne trimite un text din volumul „O după-amiază cu Miller și Kerouac”, care urmează să apară în primăvara lui 2022 la Editura Hyperliteratura. Înainte de lectura propriu-zisă, vă propun să facem mai întâi un excurs în biografia cunoscutei scriitoare.
Dana Banu s-a născut la 16 martie 1970 în Târgu-Mureș. A debutat cu poezie în anul 1984 în revista Astra. Trăiește în Paris.
Volume publicate în ultimii ani:
„Orașul părăsit” (Editura Napoca star, Cluj-Napoca, 2000) proză
„Poezii din țara lui Elian” (Editura Platytera, București, 2007) poezie
„Cântecul samovarelor” (Editura Agol, București, 2011) poezie
„Și lumea cinema paradis” (Editura Agol, București, 2013) poezie
„Luna și Îmblânzitoarea de oameni” (Editura Tracus Arte, București, 2015) poezie
„Cartea singurătății” (Editura Platytera, București, 2017) poezie
„Tu, înainte de toate – Antologie de poezie de dragoste contemporană” (autor colectiv, Editura Paralela 45, 2018)
„Ferestre” (Editura Brumar, Timișoara, 2021) proză
„O după-amiază cu Miller și Kerouac” (Editura Hyperliteratura, 2022) proză
A publicat în revistele: Astra, Viața românească, Ateneu, Bucovina literară, Literomania, Revista Itaca (Dublin), Actualitatea literară, Tiuk, Timpul din România (Chișinău), Feed Back, O Mie de Semne (revistă online) ș.a.
Deține două rubrici literare săptămânale – „Portrete și Ferestre” și „Poeme de duminică” – în Gazeta Dâmboviței.
Martin într-o zi de luni
Peste noapte Martin s-a visat într-o dumbravă de portocali și curmali occitani din Hyères. Pe Riviera franceză. O stațiune de pe lângă Toulon de unde primise prin anii 90 mai multe vederi de la Iancu. Un vecin de-al lui care plecase după revoluție în Franța. Și care le trimitea foștilor vecini, cu o precizie de metronom, vederi de prin stațiuni de lux și dintr-un Paris fastuos, cu nuanțe uluitoare.
Vederile lui Iancu erau colorate și vesele precum imaginea paradisului în broșurile iehoviste.
Nina Balerina își flutura brațele lungi și alerga râzând printre copaci. Pluteau, se rostogoleau și coborau în valuri prin visul lui, globuri translucide.
În fiecare glob, el și Nina Balerina.
O cunoscuse acum vreo 10 ani, la un party din centru. Ajunsese pe acolo din greșeală, cu un grup de petrecăreți de revelion. L-au luat din gară. L-au confundat cu vărul Ninei, un băiat dintr-un sat de munte, venit de sărbători la oraș.
Coborâse din tren și deodată s-a văzut înconjurat de un grup guraliv și vesel de tineri. Fetele miroseau frumos și aveau haine scumpe. Băieții păreau decupați din revistele cu oameni bogați. Își tot muta dintr-o mână în alta borcanele cu conserve de la ai lui.
– Tu ești Nicu? l-au întrebat.
– Hai cu noi! Te așteaptă Nina.
Și s-a dus. Habar n-avea de ce. Poate pentru că pe vremea aia, ca și acum, era tare singur. El și micul lui apartament de bloc. Cu aragazul murdar și pâinea mucegăindu-se repede. Cu bufetul vechi peste care dădeau năvală vara gândacii de bucătărie. Cu zahărul păstrat într-un borcan de castraveți murați și sarea într-un borcan mic de gem.
Două camere întunecate, cu ferestrele dând spre o curte interioară insalubră. Pe hol mirosea mereu a gunoi de la ghenă și a ceapă prăjită de la vecini.
Mergea la serviciu și se întorcea acasă. Seara se uita la tv. Zilnic. Uneori mergea la ai lui în provincie să mai aducă niște conserve puse de maică-sa. Borcane cu zacuscă, gemuri de prune, compot de piersici, fasole verde, slănină, borcane cu carne în untură. Viața trecea. Greu, dar trecea. Nu stătea pe loc. Cum stă astăzi. Nu era încă însurat pe vremea aia.
Când a ajuns la party, Nina l-a privit uimită. Apoi a râs și l-a luat în brațe. Și-a dat seama. Era o fată inteligentă. L-a luat în brațe iar lui nu îi venea să creadă că o fată atât de frumoasă se poate uita la el.
„Nu ești singur! De revelion nimeni nu e singur!” i-a spus. Și a dansat cu el toată noaptea. Apoi a plecat cu un băiat înalt și frumos.
Au mâncat toți în noaptea aia din borcanele lui de conserve de la maică-sa. Mâncau și râdeau. Era bine cu ei.
A rămas spre dimineață doar cu hâda de Geta care se nimerise și ea întâmplător pe acolo. Din vecini.
Peste o lună Geta era gravidă deja. Fata și-a chemat părinții să-i facă scandal la ușă. A luat-o de nevastă mai mult de rușinea vecinilor. Apoi a pierdut sarcina. Uneori crede că de fapt nici nu fusese însărcinată. Voia doar să scape din casa alor ei care o băteau. De taică-su vitreg care părea că se dă la ea. Sau poate o fi rămas gravidă cu ăla. Cine știe?!
Din noaptea aia de revelion Martin o visează pe Nina Balerina aproape zilnic. Nu a mai întâlnit-o. Cică era dansatoare într-un corp de balet. Acum locuiește la Madrid. Așa i-a spus Geta.
În fiecare vis Martin are o Nina diferită. E mereu însă femeia lui. Doar a lui. Femeia lui din vis.
Își aduce aminte de un cântec vechi pe care îl auzea des la radio, în copilărie: „Fata din vis”. Nu mai ține minte versurile. Parcă era și un film.
Martin nu se întreabă cum arată Nina acum. A încercat să caute poze cu ea pe net dar nu îi știe numele de familie.
În vis, Nina poartă numele lui. Nina, femeia lui din vis.
Azi e luni. Martin o vede, în rămășița de vis a dimineții, pe Nina mușcând cu dinții ei puternici și albi, erotice felii din aerul colorat în nuanțe de roșu pasional.
Nina Balerina cu picioarele ei lungi și strălucitoare. Linii unduitoare și albe traversând planat dumbrava parfumată din Hyères.
Întinde mâna și o prinde brusc de o gleznă. Apoi alunecă mai sus. Mai sus, tot mai sus, până…
Drace! Alarma imbecilă a radioului cu ceas sfâșie liniștea micului apartament de bloc.
Exact când simțise mai adevărat decât niciodată în vis, pielea fină a picioarelor Ninei, care explodau prelungi din fusta ei scurtă, albă cu buline albastre.
Poate dacă se întoarce în vis încă o dată rezolvă rapid o partidă de sex printre portocalii și curmalii occitani.
Nu se poate. Ea e Nina. Nu poate să i-o tragă pe repede-înainte.
Din bucătărie se aude Geta vorbind la telefon. Iar înjură murdar. Au pocnit-o nervii de dimineață. Amenință cu bătaia pe cineva. Își bagă organul masculin într-un biet om despre care vorbește urlat la telefon. Trântește farfuriile pe masă.
Martin face un efort să adoarmă. Să se întoarcă în vis. Nu reușește. Doar imaginația i-a rămas.
De data asta îi apare în întunericul din spatele ochilor un noian de flori de bouganvillea colorate intens, de arbori cățărători de wisteria și de arbuști verzi și înțepători de yucca. Precum în vederile lui Iancu din Riviera franceză.
Adieri parfumate, culori senzuale.
E o primăvară adevărată în visul imaginat de Martin.
Nina Balerina se ivește la liziera dumbrăvii de portocali și curmali. Aleargă spre el. Bluza transparentă i se lipește de sâni.
– Hai, trezirea că întârzii la serviciu! Se aude vocea hârâită a Getei.
Deschide ochii. Se întinde. Femeia îl vede în erecție și, zbang, îi trage una cu prosopul din mână, peste chiloți.
El urlă. Ea îi spune:
– Ha! Vezi că te-am trezit?!
Martin stă pe marginea patului și o privește pe nevastă-sa în lumina crudă a dimineții din cartierul lor mărginaș.
Îi vede meșa aia albă de păr. E foarte mândră de ea. Cică e naturală. Arată ca dracu. Pare mereu murdară și prăfuită. O îmbătrânește cu vreo 10 ani.
Se uită la picioarele ei groase și neepilate. La sânii fleșcăiți care i se văd prin tricoul gri și lărgit. Ochii stinși. Fundul lăsat. Degetele galbene de la țigări. Mirosul ei de femeie stătută și urâtă. Trăind în umbra blocurilor. Gata să pocnească întotdeauna pe cineva.
Geta știe că Martin o privește. Iese. Rămâne o secundă nemișcată în dreptul ferestrei de la bucătărie. E luni. Nici azi nu e o zi bună de murit. Nu se va arunca nici azi de la etaj, își spune râzând.
Bine că a scăpat de boul de taică-su vitreg. Are un acoperiș deasupra capului.
Ridică din umeri. Oftează apăsat. Apoi, jenată de slăbiciunea ei, tușește a dimineață de luni, a viață și a fumătoare de LM.
Martin își continuă realitatea dimineții gândindu-se la Geta. Bine că își face mereu selfie-uri cu o carte în mână. Habar n-are cine e Thomas Mann, dar cică femeia citește! Are un raft cu broșurele primite pe gratis de la tot felul de „scriitoare” din cartier.
E într-un grup de paradite de pe facebook. Cică toate citesc pe acolo. Mai și scriu toate. Doamne ferește! Vai de steaua lor! Ce dracu or fi citind?! Nimic nu se leagă de ele. Își trântesc selfie-uri filtrate gros și, zbang, sub selfie bagă și o poezie! Să fie.
Intelectuale fine. Artiste, mânca-i-ar chiloții!
S-a băgat în grup să vadă și el ce citesc femeile alea. Niște tâmpenii despre sex, băutură, jeg și înjurături în versuri. Victimizări, horcăieli scabroase, mizerii și blenoragii de 2 bani. Scrise de unele care se cunosc și se laudă între ele.
Singura diferență între ele și babetele alea cu metafore idioate, oh-uri și ah-uri, gogonele puse pe iarnă și ochii dați peste cap, e de romgleză și vorbe scabroase despre sex și mizeria vieții. În rest, la fel.
Se miră între ele că nu citește lumea. Păi una n-ar scrie despre cartea cuiva pe care nu o știe personal! Zici că sunt într-o dungă toate. Se aplaudă ca la congrese, comuniștii. Se strâng câte 20 de bucăți și citesc în grup că altfel nici dracu nu le-ar asculta. Șmirghel de femei. Moartea pasiunii. L-au dat afară când le-a lăsat într-o noapte, beat rangă, o înjurătură fiecăreia. A împărțit la toată lumea. Fără discriminare. Aceeași înjurătură și ceva despre cum ar mai trebui să facă și sex, nu doar să scrie tâmpenii.
L-au făcut misogin. Au început să chirăie ca apucatele. A intrat să vadă și ce tipi au. Niște coșcoviți anemici. Din poze par genul cu voci pițigăiate vorbind în dodii gongorice. N-au parte de sex nici unii, nici alții. Cu așa femei mai bine mort de beat și scufundat în somn. Sau să îți pui un prosop pe față să nu le vezi când le-o tragi. Nici atunci. Că poate deschid gura și încep să vorbească în romgleză hârșâit. Urâte cu spume, dar se felicită între ele pentru frumusețe.
Se uită la Geta încă o dată și își dă seama că ea e viața lui: cu păr pe picioare, delăsată, cu șlapi rupți în picioare, vorbind măscării, vulgară, hâdă, scuipând din 2 în 2 fraze porcării în engleză.
Nici nu i-o mai trage, e drept, de vreo câteva luni. Îi e silă. Bine că nu au copii. Ar fi fost catastrofa totală.
Se aude soneria de la intrare. Deschide ușa.
– Bună. Sunt Nina. Noua dumneavoastră vecină. M-am mutat ieri. Mă bucur să vă cunosc.
Geta apare și ea. O poftește la cafea. Martin își cere scuze și merge la duș, speriat. Nina, auzi la ea! Cu fața aia de broască și o cheamă Nina!
Coșmarul zilei continuă. Și e numai luni.
Le aude discutând cu voci aproape strigate. Despre niște cărți și un grup de lectură de pe facebook. Ah!
Femeile tresar. Dinspre baie se aude zgomot de sticlă spartă.
– Martin. Cred că i-a scăpat paharul cu periuța de dinți. Dă-l în mă-sa! Spune mai departe.
Nina scrie și ea. Bagă mereu câte o mică poezie și un selfie pe fb. Că oamenii pe rețea sunt proști. Dacă nu bagi poză, nu se uită.
S-a stricat lumea, domnule! Una nu mai citește fără să scrie. Zici că au dat dracii în ele. În loc de pedichiuristă și salon, noua lor modă e scrisul.
Martin oftează și iese din bloc. Chiar și după atâția ani de când locuiește aici i se pare că a nimerit într-o viață greșită.
Noroc cu Nina Balerina. O fată care nu scrie poezii și nici nu prea citește. Doar stă și se uită la el, zâmbindu-i din vis. Fără să înjure. Nici măcar în engleză.
Uneori aleargă după ea prin dumbrăvile de portocali și curmali occitane. Nici măcar sex n-au făcut încă. Doar o visează privindu-l sau alergând. Și atât.
Nina are părul castaniu și miroase a primăvară. „Tu ești primăvara mea.” Ăsta era un alt cântec din copilărie. Nu își mai aduce aminte versurile. „Îmbătrânesc.”, își spune.
E luni. Martin merge încet spre mica bibliotecă a fabricii de textile în care lucrează. Nina Balerina e mereu lângă el. Îi surâde.
Și săptămâna poate să înceapă.
