Dana Banu s-a născut la 16 martie 1970 în Târgu-Mureș. A debutat cu poezie în anul 1984 în revista Astra. Trăiește în Paris.

Volume publicate în ultimii ani:

„Orașul părăsit” (Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000) proză
„Poezii din țara lui Elian” (Editura Platytera, București, 2007) poezie
„Cântecul samovarelor” (Editura Agol, București, 2011) poezie
„Și lumea cinema paradis” (Editura Agol, București, 2013) poezie
„Luna și Îmblânzitoarea de oameni” (Editura Tracus Arte, București, 2015) poezie
„Cartea singurătății” (Editura Platytera, București, 2017) poezie
„Tu, înainte de toate  – Antologie de poezie de dragoste contemporană” (autor colectiv, Editura Paralela 45, 2018)
„Ferestre” (Editura Brumar, Timișoara, 2021) proză
„O după-amiază cu Miller și Kerouac” (Editura Hyperliteratura, 2022) proză

A publicat în revistele: Astra, Viața românească, Ateneu, Bucovina literară, Neuma, Revista Itaca (Dublin), Actualitatea literară, Tiuk, Timpul din România (Chișinău), Feed Back, Literomania, O Mie de Semne (revistă online) ș.a.
Deține 2 rubrici literare săptămânale – „Portrete și Ferestre” și „Poeme de duminică” – în Gazeta Dâmboviței

O inimă din turtă dulce

„Amintește-ți / Beteala atâtor anotimpuri / Sprâncenele pădurii răcorite de vânturi” – Ilarie Voronca, Lanterna magică, din „Patmos și alte șase poeme” (1933)

Soarele iernii aruncă sulițe scurte în oglinjoarele dreptunghiulare lipite cu glazură de zahăr fix în mijlocul inimilor din turtă dulce.
Inimioarele stau întinse la vedere pe măsuța din fața hanului-pensiune.
Morgana are 10 ani și în cimitir sunt aliniați toți ai ei, dormindu-și somnul de veci. Fără vise.

La han nu trage nimeni în vreme de sărbătoare. Mai ales iarna. Toți stau prin casele lor călduroase cu arome ce dansează prin aer dinspre bucătăriile îmbelșugate, împodobind ferestrele și toate odăile.
Morgana vinde inimioare înghețate din turtă dulce. Nu se știe cui. Nu trece nimeni. Din fiecare oglinjoară a inimilor de turtă dulce se răsfrânge, spre lumea de zăpadă a iernii, chipul fetiței.

Crivățul Bărăganului se risipește cu dărnicie peste mica așezare pierdută între zăpezi.
Moș Agachi spune mereu că Morgana i-a adus Duhul Sărăciei în casă. Bombăne întruna, dar o îngăduie lângă el. Fetița nu cere nimic și are grijă de han, de prăvălie și de casă. Drumeții o plac. E mică și harnică. Mereu îi lasă câte ceva în plus. Își pune banii în buzunărașul sorțului gri apoi, seara, în borcanul cu capac albastru.

– Unde vrei să ajungi tu cu banii ăia de-i strângi, Morgană? o întreabă Moș Agachi.
Fata arată cu degetul spre linia orizontului.
– Dincolo de linia aia vreau să ajung, Moș Agachi!

Cocoșii de tablă de pe acoperiș vorbesc noaptea cu luna iar ziua o supraveghează pe Morgana. Fetița le face semne cu mâna, iar ei o asigură că totul e bine. Sunt prietenii ei cei mai buni.
Uneori, de sărbători, vin copii în vizită pe la ei. Îi trimit ai lor cu de-ale gurii. Turci, greci, evrei, țigani, armeni. Le aduc fiecare de pe acasă ce le pun părinții în traistă. Scordolea grecească. Știucă evreiască umplută. Salep turcesc și bragă. Votcă lipovenească pentru Moș Agachi.

Azi ninge și mâine e Moș Nicolae. Morgana bagă masa cu turtă dulce înăuntru, la căldură, în prăvălia hanului. Sunt înghețate bocnă. A vândut 2.
Una o ține deoparte. Și-o pune în ghete, în dar de la Moș Nicolae pentru dimineață. Mereu își pune o inimă din turtă dulce de Moș Nicolae, în ghete. Să fie și ea în rândul lumii.

Moș Agachi nu ține sărbătorile. Copiii lui au murit demult, pe când era încă tânăr. Nevasta lui la fel.
Cu pași mărunți, în fiecare noapte de Moș Nicolae, Morgana coboară din odăița ei de la etaj, de fapt una din camerele hanului-pensiune. Își lustruiește ghetuțele și își pune în ele o inimă înghețată din turtă dulce. Înainte se privește în oglinjoara din mijlocul inimii și surâde. Dimineața inima ei o așteaptă fericită și moale. În casă e cald și se dezgheață peste noapte.

Câmpia se întinde albă sub clarul de lună. Miroase a cuișoare în casa luminată. Gara pierdută printre nămeți nu aduce pe nimeni. Hanul de lângă gară e pustiu. Doar Moș Agachi și Morgana.

– Hei! Fată! Fată Morgană! Nu uita să-ți lustruiești ghetele! Pune-ți și niște nuci în ele! Vezi în sac, ne-a trimis Artiom ieri. Ai Caliopei ne-au adus portocale, pune și din ele.
Crivățul lustruiește zăplazul din curte. Ninge în Bărăgan. Se aude clopoțelul de la poartă.
– Moș Agachi, Moș Agachi! Vin musafiri, Moș Agachi!

Călători în noaptea de Moș Nicolae prin alb îniernata câmpie a Bărăganului. Un tren express de la Dresda a rămas înzăpezit în mica lor haltă, peste noapte.
Călătorii sunt veseli, roșii în obraji și gata să petreacă. Din bagajele lor ies la vedere mici prăjituri cu fructe, covrigei, bomboane cu migdale, fursecuri cu ciocolată și nuci, cutii cu praline și bomboane de ciocolată. Oamenii își întind proviziile pe masă, lângă foc. Mănâncă fericiți din ele.
Morgana are ochii mari de uimire și se învârte amețită în jurul lor neștiind ce să facă mai întâi. Călătorii râd. Nu vor nimic. O trimit la culcare. Au de toate.

În han e cald, miroase a cuișoare și a dulciuri din îndepărtata Germanie.
Seara, după ce toți s-au retras în camerele lor, Morgana coboară scările din lemn cu ghetuțele în mână. Se așază cuminte pe laviță lângă cuptor și își lustruiește ghetele cu o cârpă moale. Își pune în ele inima înghețată cu oglindă la mijloc. Înainte, se privește în ea și surâde.
– Ce bine că vii, Moș Nicolae! spune Morgana privind inima înghețată din turtă dulce.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.