Vlad Muşat  (n. 29.09.1988) locuiește în Ploiești, județul Prahova.

A publicat poezie în revistele: Familia, Meridianul Cultural Românesc, Sintagme Literare, Literadura, Qpoem (revistă online), Discobolul, Banchetul, Scriptor, O mie de semne (revistă online).

Este câștigător al Festivalului Național de Poezie „Costache Conachi”, ediția a XXVII-a (Tecuci, 2019).

Va debuta anul acesta la Editura Junimea cu volumul de poezie „La inaugurarea cimitirului de elefanți”.

Teoria multiversului

Rage Agains The Machine-Killing In the Name, ora 06:00, Vasile se trezește în fiecare dimineață sărind din pat. Alarma a început să îl enerveze deși e melodia lui preferată. Se spune că o melodie îți rămâne în cap dacă asculți o parte din ea, creierul are tendința de a derula toată melodia, ca un post de radio profesionist.

Abia mutat într-un oraș mare, Vasile e profesor de limba engleză și e pasionat de poezie. Îi place Bukowski, cât despre poeții români, îi detestă, considerând că scrie cea mai bună poezie care s-a scris vreodată în spațiul carpato-danubiano-pontic. Când e întrebat despre poetul român preferat, fără să ezite îl menționează pe „Lucreafărul Huilei”, Miron Cozma. Îi place să facă mișto și să se dea drept salvatorul literaturii române. Urmează să primească un răspuns de la o editură bunicică, manuscrisul său ,„Inimile păpușilor de porțelan” fiind apreciat pe grupurile de poezie de pe Facebook. Încrederea pe care a căpătat-o de când a realizat că are ceva talent s-a răsfrânt și asupra relațiilor, pentru că a avut deja două femei în doi ani, ceea ce pentru el e o mare realizare.

Cu elevii se poartă ok și deși uneori e luat de fraier, își păstrează o doză de golăneală, la granița dintre tocilar și rebel cu geacă cu ținte, de fapt, încearcă să fie ce n-a fost în liceu, un tip popular.  

Serile sunt anoste, dacă nu are de pus la punct planul pentru a doua zi, mănâncă, face un duș, scrie câteva versuri, se masturbează purtând prezervativ (să fie mereu pregătit pentru o partidă adevărată) și apoi adoarme cu televizorul pornit pe CNN.  Se trezește de două ori pe noapte să se pișe, semn că ar fi nevoie să se prezinte la un control de prostată, dar gândul că cineva îi va băga un deget în cur îl scoate din minți.

„S-a sunat!” A trecut încă o zi în care a predat cu scârbă, partea bună e că Vasile a dat de un serial excelent, Californication, personajul principal, Hank Moody, fiind noul său idol. Totuși, simte o săgeată în inimă, e Valentine’s Day, inimioarele de pluș sunt peste tot și la cât de tare bate vântul, pare că sunt pline de sânge și pulsează. Încă e îndrăgostit de prima femeie din viața lui, dar Medeea s-a măritat anul trecut cu patronul unei renumite firme de pompe funebre. Uneori se gândește cum va muri și cum Medeea va fi printre primele persoane care va afla și brusc își va da seama că nu a încetat să-l iubească și se va sinucide, ca totul să se reia într-un univers paralel.

Mirosul de mici îl oprește din visat, a trecut pe lângă localul unde a cunoscut acum doi ani o prostituată, Mirabela, care făcea un sex oral extraordinar. Gândul că buzele alea cărnoase o să-i umezească pula i-a produs pe lângă o erecție și dorința de a o suna. Până la urmă în seara de Valentine’s Day toată lumea fute, nu e ca și cum ar face ceva ieșit din comun. Înainte de a o suna, cumpără o pastilă de Viagra, pentru ca ora aia să fie chiar oră și o sticlă de vin roșu, demisec.

Vocea Mirabelei (se simte că e fumătoare) îl stârnește și propunerea ca la ora 22:00 să se prezinte la ușa apartamentului lui îl face nerăbdător.

Vasile ajunge acasă, bea câteva pahare, ia Viagra, dar mintea îi stă la un poem despre toată situația asta, ajunge la jumătatea lui… (soneria).

Mirabela își mușcă buza de jos,  se dezbracă de parcă ar fi pornit cronometrul și se aruncă peste Vasile, care era cât pe ce să rupă din greșeală foaia cu poemul.

După aproximativ 40 de minute, Mirabela părăsește apartamentul, nu înainte de a îi termina sticla cu vin și de a-l săruta pe Vasile pe pieptul lipsit de păr.

“YES! YES! YES!” Strigătul lui Vasile s-a auzit și la vecinul de sus, și la cel de dedesubt, al  patrulea „YES” n-a mai putut fi rostit însă, a simțit cum o gheară îi strânge coastele, aerul nu mai intră și nu mai iese, degeaba se lovește în zona toracelui, degeaba încearcă să se zbată…

Nu va uita niciodată ziua aceea, ziua în care Mirabela l-a salvat, singura femeie care s-a întors, chiar și pentru faptul că își uitase tampoanele pe masă, lângă foaia mototolită.

Nu contează că a renunțat să predea din cauză că era văzut ca un desfrânat, se simte mai bine de când s-a apucat să traducă din engleză în română, la o editură bună. Pare că totul se așază din nou, dar de când manuscrisul i-a fost refuzat, ceva îl macină zilnic pe Vasile,. „De nu m-au publicat? Cu siguranță pentru că am supraviețuit infarctului.   Dacă muream, aș fi câștigat premii importante!”

Vasile a început să scrie zilnic, să se țină de un program, noul manuscris având deja un titlu, „Post mortem”. După fiecare poem terminat închide sertarul cu o neliniște interioară, la fel cum gardianul închide ușa celulei în care dorm cei mai periculoși condamnați. 

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.