Anca Goja revine pe O Mie de Semne cu un grupaj la fel de convingător și de consistent ca precedentul, care a apărut pe finalul lui 2020 tot la rubrica „Sâmbăta poetică”. Reiau, de altfel, detaliile biografice pe care Anca ni le-a trimis atunci, nu înainte de a aminti despre volumele de proză pe care le-a publicat până în prezent: „Zăpadă neagră și alte povestiri” (Editura Tracus Arte, 2014), Fabrica de fericire (Școala Ardeleană, 2016) și „360 de grade”, Editura Paralela 45, 2018.

„Mă numesc Anca Goja, am 42 de ani și sunt absolventă de Jurnalism. Locuiesc în Baia Mare și sunt copywriter la o firmă privată. Din 2014 până acum am publicat trei cărți de proză scurtă, iar în prezent colaborez cu revista online Literomania, unde public periodic povestiri. De poezie m-am apucat anul acesta, în primăvară, în izolarea pricinuită de pandemie. Am publicat poezii pe O mie de semne și în revista OPT Motive, și am obținut o mențiune specială și un premiu la două concursuri. În ultimul timp citesc aproape exclusiv poezie contemporană, din dorința de a deprinde arta scrisului și de a-mi găsi o voce personală.”

experimentul

aș fi putut fi o evreică frumoasă ca un star de cinema
un rom cu ochii acaparatori ca două găuri negre
un bărbat îndrăgostit de fostul lui coleg de bancă
aș fi putut fi un șoarece alb
din laboratorul de experimente al unui bărbat pe nume Adolf
el scufundă șoarecele într-un borcan cu apă
măsoară timpul cât botul trage cu sete aer în piept
cincisprezece minute de disperare
cincisprezece minute de zbatere nebună
apoi abandonul
brusc ca o îmbrățișare pe care nu ai anticipat-o.
în camera cu dușuri gazul fâsâie
foșnetul unor aripi uriașe negre
câteva minute de disperare și haos
câteva minute de priviri din care nu înțelegi nimic
apoi gândul rece ca o groapă comună.
cercetătorul ia șoarecele îl șterge cu un prosop moale
îi sărută botul îi pune muzică
poate o simfonie de Wagner
câteva minute de extaz
ca primăvara când vezi verdele primelor fire de iarbă
apoi lasă șoarecele să cadă din nou în borcanul cu apă
el luptă
cu energia pe care i-o dă visul unei mâini uriașe
venite să îl salveze
șaizeci de ore de înot-rezistență
șaizeci de ore pe linia fină dintre moarte și speranță.
apoi abandonul.
la ușa laboratorului
un munte de pantofi și haine vechi.
ar fi putut fi ale mele.

o mierlă intră în celula mea șovăind

s-au dus vara, toamna, apoi iarna
primăvara trecută e o mlaștină a memoriei
îmi amintesc doar corcodușul înflorit
din fața ferestrei închisorii
aproape că îmi atingea obrajii
ascultam oamenii trăindu-și viețile în alte închisori
iar cerul se lăsa uneori atât de jos încât
credeam că voia să ne afundăm mâinile în el
ca într-o cadă plină cu spumă

în orașul închisorilor
o mierlă se așeza pe o cracă
și mii de mâini se întindeau printre gratii
să o atingă

în bălțile de pe trotuare
realitatea se vedea răsturnată
celulele păreau câmpuri înverzite
din care zăbrelele se ridicau la cer ca un fum
iar oamenii ca mieii
zburdau printre păpădii de aur

acum e primăvară iar
o mierlă intră în celula mea șovăind
ca și cum s-ar scufunda
în propria ei baltă.

o liniște călâie

puiul de elefant a fost lăsat în urmă de turma lui
i-au dat să bea lapte dintr-un pet
i-au cusut rănile l-au băgat între gratii
nimeni nu coase rănile rușilor
ieșiți în stradă
Moscova se umple de camere de supraveghere
zeci de mii de ochi ai lui Putin
cineva se va uita la proteste
ca la filmele porno
dincolo de pereții apartamentului meu
e o liniște călâie
niciun câine vagabond nu latră nicio
scandare nu sparge aerul de sticlă
niciun țipăt al morții nu răzbate din Siria
doar uneori
pocnetul semințelor sparte
în urechile surde.

păpușa sovietică

În camera mea mică
sar peste elasticul legat de scaune
ca și cum aș traversa granița nevăzută
dintre ieri și azi
adun etichete de Chiquita
cu pasiunea unui filatelist
în vremuri în care nimeni nu mai scrie scrisori
păpușile mele nasc pui vii
ei sunt generația de mâine
la școala online a păpușilor vor învăța
despre sexul protejat și grija pentru mediu
despre democrație și civism
dar azi
păpușile mele luptă să supraviețuiască
să aducă pe măsuța de jucărie
câteva felii de parizer de jucărie
uneori își lasă puii în fața maternității
ca pe niște pungi de gunoi neselectat
ei cresc în case comune
apoi sunt aruncați direct în valuri
cu plăcile de surf rupte
și fără să știe nimic
despre furia vântului
păpușile stau pe marginea patului meu
și flecăresc despre politică
despre prețurile de la Lidl
și ultima descoperire în materie de epilat
uneori dimineața ies din cufărul lor
cu pete albastre la ochi
atunci se ascund rușinate
după un colț de batic
și spun a fost vina mea
nu trebuia să ridic vocea nu trebuia
să mă împotrivesc
nu trebuia ca păpușa sovietică Eva
să ne nască în camera ta mică
visul tău să devii ginecolog
a fost o greșeală
lumea asta e o greșeală
suntem cu toții o greșeală
născută dintr-o veche păpușă sovietică.

aveam 42 de ani și eram gata pentru un nou început

după-amiază de primăvară târzie
vântul cutreiera străzile oraşului pustiu
pungi şi hârtii zburau la nivelul unui cap de om
mă hotărâsem să plec de acasă
deşi ştiam că pentru mine era prea târziu
m-am dus la capătul oraşului
chiar lângă benzinăria noastră
am întins mâna am ridicat degetul mare
vântul îmi ridica poalele rochiei de mătase
alegerea mea a fost deja făcută îmi spuneam
de acum nu voi mai privi în urmă
voi urca în prima maşină care opreşte
a fost să fie un poliţist în civil
cu bască şi tricou unsuros
aveam 42 de ani eram gata pentru un nou început
la care nu ştiam dacă mai aveam dreptul
cerul era din bumbac murdar vântul îmi sufla prin păr
poliţistul făcea conversaţie eu mormăiam ceva
cu gândul la anii trecuţi prea repede
cerul avea ridurile de pe dosul mâinii unei femei
care nu regretă nimic din viaţa ei
poliţistul gesticula îmi atingea braţul
cerul era ca o rană putredă şi măruntaiele mele sângerau
jumătatea mea de pat rece
tu probabil te trezeai chiar atunci
să mergi în schimbul de noapte
citeai biletul de pe pernă
înjurai printre dinţi sau poate erai indiferent
cerul era indigo ca sticla unei scrumiere poliţistul
oprea într-o parcare pustie să se uşureze
apoi i-am simţit cărnurile jilave mirosul
de transpiraţie greutatea apăsându-mi sânii
faţa strivită în pântecele lui larg
te vedeam pe tine legănându-te deasupra mea
ca un vapor pe valuri
te auzeam icnind de plăcere
în ultima noastră noapte împreună
mă auzeam spunându-ţi că noi nu ne mai iubim doar mergem înainte
ca nişte câini sălbăticiţi şi flămânzi
mi-am strâns fălcile într-un spasm dureros
până când am simţit pe limbă un val cald şi sărat
cerul era ca o gaură în pământ
pieptul mi s-a umplut de mirosul putred al pădurii
am alergat pe drum şi am văzut un câine jigărit
i-am strigat cuţu cuţu s-a luat după mine
atunci pleacă auzeam în urechi n-ai decât să pleci
apoi un ţiuit prelung de aparat defect
miros de transpiraţie în nări sânge lipicios pe sâni
un bărbat la marginea drumului uitându-se lung la mine
hey păpuşe ce faci singură la ora asta?
du-te naibii am mârâit apoi am luat-o la fugă
luna strălucea lasciv ca limba unui bărbat flămând
mi-am strâns puloverul peste pieptul bubuind am mărit pasul
drumul ăsta nu duce nicăieri îmi spunea vocea
din capul meu nu-i nimic
nicăieri e mai bine decât undeva.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.