Ioana Tătărușanu este o mai veche cunoștință de-a noastră, de la rubrica „Poșta redacției”. De data asta am hotărât să-i facilităm saltul către una dintre rubricile noastre fixe, care se bucură de o audiență bună.

Iată, spre reamintire, ce ne spunea Ioana despre ea la un moment dat: „Trec în clasa a douăsprezecea la Colegiul Național din Iași, sunt redactor-șef Alecart, public și editez în revistă. Am participat anul trecut la o lectură la Biblioteca Națională București, anul acesta am fost invitată la festivalul Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu, am publicat proză în Euphorion. Am speranța că voi locui literatura spornic atâta timp cât voi crede că nimic din ceea ce poate face omul nu e mai viu, mai nutritiv și mai întemeiat.”

***

Lucidă am cunoscut orașul
cu pielea pe asfalt călcând
firele de păr curgând din alunița spartă
capul plin ca o boccea de plâns și merinde

spre interior
îmi orientez intențiile
de care doctorii și vagabonzii
n-au nevoie m-am întâlnit
cu femeia monitor pe o stradă
asfaltată cubic
și repede mi-a preluat proiecțiile
a fost destul să ne atingem frunțile
am izbucnit ca o casetă derulată
târșâindu-mi călcâiele 
mângâind ziduri cu încheietura
cât de tandră

învăț de la oraș
să-mi feliez degetele de foi și conserve –
hrană perfuzabilă –
orientată către interior –
să-mi accept demențele
hiperpigmentația minții
osteneala treptei a treia
mizeria unui picior nelustruit de pat
frezat de mătură și pantofi

lucidă-am cunoscut orașul
ochii ăștia încă-mi aparțin
sunt pe interior

***

Rugăciunile mamei, rugăciunile tatei
bulgării maronii de untură dintre bucățile de carton
orașul șerpuind între perdele
lumina unui magazin de cafea în formă de pahar fereastra sa
primitoare dimineața
după transpirația viselor cu trădări
rugăciunile bunicilor
un semnal repetat vibrația celularelor reci
străina din celălalt pat toate astea
mă deșiră mai departe

la prânz, capul unei viespi somnoroase molfăie mirosul de pârjoale
alunecă apoi pe panta
subteranei veșnic luminate
rugăciunile tatei, rugăciunile mamei
vigoarea unui braț adormitor după luni fără cuvinte
când va veni iarna și va oțeli tavanul
când va veni zăpada și plasticul va crăpa
când din hornuri vor izbucni furtuna și răgetele –
un ochi atent care să facă deosebirea

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.