EZRA POUND s-a născut pe 30 octombrie 1885 în Hailey, Idaho, ca fiu al lui Homer Pound și al Isabelei Weston Pound. În 1897, după ce frecventase diverse școli private locale, intră la Academia Militară Cheltenham, unde va învăța timp de patru ani. În 1901, la doar 15 ani, intră la Universitatea Pennsylvania, recomandat fiind de cunoștințele sale foarte bune de latină. Aici are ocazia să-l cunoască pe William Carlos Williams, care era cu doi ani mai mare și era student la medicină.
Din cauza notelor proaste, în anul doi de studii este nevoit să se mute la Colegiul Hamilton (Clinton, New York). După ce își ia bacalaureatul se întoarce la Penn ca „graduate student” pentru studii specializate de filologie romanică și literatură comparată. În iunie 1906 absolvă masteratul în limbi romanice și câștigă o bursă de studii doctorale în Spania. După excursul european, în timpul căruia vizitează Parisul și Londra, se întoarce la Penn pentru a-și continua cercetările. După ce, în primăvara lui 1907, află că bursa doctorală nu i-a fost reînnoită, în februarie 1908 este dat afară din facultate în urma unui scandal sexual.
Din stufoasa și turbulenta sa biografie (imposibil de rezumat în doar câteva fraze) mai amintesc doar că, spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în mai 1945, Ezra Pound a fost arestat și încarcerat la închisoarea de maximă securitate de lângă Pisa, Italia. A fost supus unui regim de detenție sever și ținut la izolare într-o cușcă metalică. În noiembrie 1945 a fost transportat în SUA, sub escortă, și încarcerat în Washington. O lună mai târziu a fost declarat „inapt mental pentru a fi judecat”, comisia de psihiatri considerând că suferă de „stări paranoice”. A fost dus la spitalul federal de boli psihice St. Elizabeth și internat la Howard Hall, partea de închisoare a spitalului. Va fi eliberat abia 13 ani mai târziu, pe 7 mai 1958, la vârsta de 73 de ani. Moare pe 1 noiembrie 1972, la Veneția, și este înmormântat în sectorul protestant al insulei-cimitir San Michele.
Din volumele publicate amintim A Lume Spento (1908), A Quinzaine for This Yule (1908), Personae (1909), Exultations (1909), Lustra (1916), Umbra (1920), Homage to Sextus Propertius (1934) și poemele din ciclul Cantos, apărute în mai multe etape ale vieții marelui scriitor.
Poemul de mai jos este preluat din volumul Ezra Pound, Opere I, Poezii 1908-1920 (Editura Humanitas Fiction, 2014, traduceri de Mircea Ivănescu și Radu Vancu).
La Fraisne
Pentru că am fost un sfetnic solemn, cu obrazul uscat
Mult înțelept în toate, și bătrân-bătrân,
Dar am lăsat deoparte nebunia aceasta, și frigul spân
Pe care-l strânge peste trupul său, ca pe o mantie, bătrânețea.
Eram puternic – sau cel puțin așa-mi spuneau –
Tinerii, în jocurile lor, iuți cu sabia;
Dar am lăsat deoparte nebunia asta; și de abia
Acum sunt bucuros într-un alt fel, care-mi e mai potrivit.
Și mult m-am răsucit prin scorburile frasinului,
Și fața mi-am ascuns-o acolo unde stejarul
Și-a-ntins asupra mea frunzele, și amarul
Jug al felului de-a fi al oamenilor mi l-am scuturat.
Și lângă balta moartă de la Mar-nan-otha
Eu mi-am găsit o mireasă
Care a fost pe vremuri tulpina unui lemn-al-câinelui.
Ea m-a chemat din gândurile mele vechi
Mi-a stins nemulțumirea sfătuirilor lumești
Și m-a-ndemnat spre cântece de laudă
Doar întru cinstea vântului care foșnește printre frunze.
M-a scos din felul meu mai vechi de-a fi,
Până când au venit să spună că-s nebun;
Dar am văzut și suferința oamenilor, și mă bucur mult,
Căci știu că vaierele și amărăciunea sunt o nebunie.
Și eu? Eu, mi-am lăsat departe toată nebunia și durerea.
Și lacrimile mi le-am strâns în frunzele de ulm
Și mi le-am părăsit sub lespede de piatră
Și-acum spun despre mine oamenii c-aș fi nebun căci eu m-am lepădat
De orice nebunie, și am aruncat-o de la mine
Și-am părăsit cărările mai vechi și sterpe ale oamenilor,
Și pentru că acum mireasa mea
E-un lac de ploaie în pădure, și
Chiar dacă toți îmi spun că sunt nebun
E doar că eu mă bucur mult,
O, mult, căci, iată, mireasa mea îmi poartă o iubire nesfârșită
Ce-i mult mai dulce, mult, decât iubirea femeilor
Care te bântuie, te arde și te-mpinge în nebunie.
Aie-e! E-adevărat, mă bucur mult
O, mult de tot, căci, iată, o am aici, și singură, doar pentru mine
Și nimeni nu ajunge pân-la noi.
Demult, când mai umblam printre oamenii tineri…
Și se spunea că sunt chiar puternic, printre oamenii tineri.
Demult, odată, a fost o femeie…
…dar am uitat… era ea…
…aș vrea să nu mai vină iarăși.
…nu-mi mai aduc aminte…
Cred că mi-a făcut mult rău, atunci, numai că…
Asta a fost demult, demult.
Și nu mai vreau să-mi aduc aminte de nimic.
Aici e haita vântului care-mi place
Să o ascult suflând printre frasini:
Căci suntem singuri, singuri
Aici, printre frasini.
(traducere de Mircea Ivănescu)
Credits foto Ezra Pound: https://www.poetryfoundation.org/poets/ezra-pound
Doar dacă ți-a plăcut acest articol:
Sprijină și tu jurnalismul cultural independent donând orice sumă aici:
https://www.patreon.com/omiedesemne sau direct în contul RO98INGB0000999909778881 (RON) deschis la ING pe numele Gheorghe Deaconu.
