Dan Iancu s-a hotărât, la patru ani de la duplexul poetico-prozastic „poemul orașului târziu” și „aspecte inedite din viața lui”, ambele apărute în 2017 la Editura Agol, să iasă din tăcere cu un nou volum de versuri, „rime de-ngânat la masă”, care va apărea în curând la aceeași editură. Va fi lansată și o campanie de crowdfunding pentru strângerea fondurilor necesare publicării cărții, detalii în următoarele zile.
Iată și câteva „aspecte inedite din viața lui”, o (auto)minibiografie în stilul lui Dan: „Dan Iancu se naște din cauza Valentinei și al lui Neculai pe la sfârșitul anului 1956 și ceva mai încolo termină Matematica. Oarecum datorită lui și a nebăgării de seamă. Căsătorit, pleacă împreună în țara sfântă. Nimic deosebit. De acolo se mută-n America unde scrie două cărți. Cu una câștigă premiul de debut al Cărții Românești după care leagă altele, mai mult poezie, dar și oarece proză trecută de unii contemporani tot la poezie, chestiune care-l enervează la culme. Asta e tot.”
Cărți publicate:
Despre înţeles, Cartea Românească, 1997
bostonmylove, Eminescu, 2002
o piatră de spus, Vinea, 2004
Discursuri, LiterNet www.liternet.ro/autor/526/Dan-Iancu.html
tata doar fotografii, agol, 2009
Noi, o jumătate de zeu, agol, 2011
Despre Înţeles (modificată pe alocuri), agol, 2012
poemul orașului tîrziu, agol, 2017
aspecte inedite din viața lui, agol, 2017
Ospătăria lu’ Iancu, Curaj Înainte, 2019
***
în țara nimănui
nu crește apă
nici de pe buze moarte n-ai să iei
o umbră de răcoroasă în vreo stearpă
amiază petrecută cu căței
n-ai loc de mâine
cum nu-i loc nici azi
te-or mai scuipa sau piedică ți-or pune
s-or bucura
când te-or vedea cum cazi
(răpus de vreo nemernică minune)
în țara asta (ca a nimănui)
nici vântul nu mai bate
că nu-i prost
să fugi mai bine[1]
decât să mai spui
ceva de îndreptat (de-ar mai fi fost)
e-o clipă mai bipedă decât cele
a târâturilor
ce doar te vor ca ele
***
ai să mi-o lingi și ai să te urci în ea[2]
(în aerul amiezii de demult
când glezna ți-am desprins-o
din sărut
și-o țandără de vis mă deșira)
nu te speria de vorbe
îți repet
că mi-ai lipsit
ca moartea din mosor
în labirint
(refrenul dând pe-alocuri în sonet)
cu praf de copt în cifra opt
la miez de calendar crăcit
cât sa te iert
că m-am dospit
sub iarba leneșă și ea de-atât tăcut
cum te-aș mai vrea
***
prelinsa mea cu sfârcuri bleu
(ca ochi-ți cautând pahare)
să mă îmbii de-o căutare
sub masă-n târgul de tant mieux
a fost să-mi fie preț de-un ceas
peduncul roz chemând aldine
cu talii macre concubine
muiate-n otrăvit balans
să te privesc cum n-ar mai fi
nici lume
nici oraș
nici clampă
căzut pe-o rână fără lampă
la ușa noastră-ntru-n tant pis
unde ne-om fi răcind a smârcuri
iubita mea albastre sfârcuri
***
la bulivar’
birjar
s-adulmecăm
o crâncenă amiază vivandieră
c-o muscă adezivă-n butonieră
costumul de la mort să-l defilăm
am roiuri d’adjective de pripas
înflegmuite așadar sub limbă
cum curu-ți de cocotă falduri plimbă
stropșite doar de-un chip pe canavas
visa-vor dar că mă vor duce ei
hlizindu-se din plombele de minte
spre-a scotoci în hoituri miez de dinte
m-oi răsuci-nspre smârcul ce mi-l vrei
sub rădăcini voi crește
bunăoară
sa-ți fiu doar gaz metan
iubită țară
***
desfă-ți picioarele
cerșita mea
să-ți cânt la frunză roșie de cișmea
un vals sudoripar
(de-ascuns tractir)
amestecat cu chicoteli și mir
pe buzele-mi dorinde picura
(cum te zăresc de-aici în sinea ta)
strigatul dor de coapsele-ți rugate
spărgând vesela-n galantare coapte
cu-n soi de greață
spre a te privi
în colț de zori (balans în a muri)
iar scoica-ți diamant necomestibil
plimbată-n sosuri de-un amant penibil
se desfăcea-n private de carton
cu vorbe goale
și deplin bonton[3]
[1] De preferință în țările calde: Germania, Franța, S.U.A. etc. unde portocalele cresc la hypermarket. (n. tr.)
[2] Cea mai frumoasă declarație de dragoste ar fi: Ți-aș bea apă din pizdă! (n. a.)
[3] „Am fost tentat să pun bonbon, dar mi s-a părut un compromis cu situația politică de la scara B, unde președintele a instaurat o dictatură abrahiocefalică.” (extras dintr-un interviu apărut cu câțiva ani înainte ca poezia să fie așternută pe albul imaculat al ecranului în Foaia pentru literatură și atât, octombrie 2117).
