După o încercare ratată și încă una încununată de succes – și nu oricum, fiindcă a fost publicată de Sorin Despot la „Poșta redacției” – Bianca Trușcă revine pe O Mie de Semne, de data asta la rubrica „Sâmbăta poetică”, ceea ce dovedește faptul că evoluția ei este mai mult decât favorabilă și că există toate premisele pentru lucruri foarte bune în viitor. Bianca este dovada vie că, dacă ați fost refuzați o dată sau de mai multe ori, nu trebuie să demobilizați, ci e musai să mergeți mai departe.
Iată ce ne-a scris Bianca la prima ei încercare de publicare pe O Mie de Semne: „Numele meu este Trușcă Bianca-Andreea și sunt studentă la Litere. Am aproape 20 de ani, dar mă văd tot în primii ani de liceu. Încă mai cred în bunătatea oamenilor, dar simt că doar literatura mă salvează. Îmi place să vorbesc despre ce simt, dar nu despre cine și ce sunt eu. Caut liniște acolo unde tot ce pot vedea este haos…”
1. tonomatul de cafea din spatele școlii s-a stricat
și-odată cu el au dispărut și fețele vesele
femeia din colțul magazinului fumează țigară după țigară
și le vorbește tuturor despre egalitate
suntem deja prea mulți aici
aerul nu se mai poate respira decât pe reprize
sunt atentă la mișcările mâinii
mă pierd la fiecare zumzet
cartea aia veche te-așteaptă pe scaun
și tu ai vrea să mai fii un pic Dora lui Vișniec
să-ți freci spatele pe parchetul rece
și să urli până te doare stomacul,
dar lacrimile s-au epuizat după primele trei propoziții
și viața ta e prea frumoasă să plângi ca prostu’
fără motiv
2. strâng în pumn o amintire pe care nu vreau s-o las să scape
pastilele mi-au afectat memoria, iar miile de
gânduri s-au rupt în bucățele de carton
nu pot forma un puzzle care să însemne
ceva oricât de mult m-aș strădui
astăzi mi-am văzut reflexia în paginile unei cărți groase
poza unui om mort pe o casă mare, albă,
din satul cu numele X, m-a făcut să zâmbesc
îmi lipeam obrazul de geamul rece al mașinii și urmăream zborul ciorilor
ieri am dansat pe cioburi de sticlă spartă
stai liniștit! știu că doare, că în curând voi sângera – ciudat că n-am făcut-o până acum
dar îmi place
la fel cum piesele lui eugen ionescu mă fac să zâmbesc
mâine n-aș mai vrea să văd lucruri atât de mari
mi-ajunge să plâng din nimic
3. suntem mulți
mulți care vor să răzbată
înghițiți de balene uriașe
m-arunc în cap de plăcere –
ce act senzual se petrece între pământ și suflet
la zdrobire
rămâi doar tu
cine să-ți ceară să ajuți omenirea
cine să-ți mai gătească salată de boeuf
să-ți pregătească paharul cu vin
demidulce
sunt orb, doamnă!
mă zbat de nimic și-mi clănțăne dinții
