Savu Popa este profesor de Limba şi literatura română, student doctorand în cadrul Școlii Doctorale de Litere, Științe, Umaniste și Aplicate a Universității de Medicină, Farmacie și Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, cu o lucrare despre relația hermeneutică dintre teatralitate și teatralizare în discursul poetic optzecist.
A debutat cu poezie în anul 2004 în revista Euphorion din Sibiu. Debutul în volum s-a produs în anul 2017 cu volumul Ipostaze, Editura Paralela 45 din Piteşti, iar în 2018 publică al doilea volum de versuri, la Editura Cartea Românească, intitulat Noaptea mea de insomnie. În anul 2021, la Editura Casa de Pariuri Literare apare volumul O cameră fără prize.
Prezent cu poezie sau proză în antologiile:
1. Pașii mamelor noastre – antologie de versuri, Editura Prut, Chișinău, 2020.
2. Pașii taților noștri – antologie de versuri, Editura Prut, Chișinău, 2020.
3. Trepte – antologie de proză, Editura Colorama, Cluj-Napoca, 2017.
4. Pasageri – antologie de proză, Editura Paralela 45, Pitești, 2019.
Apariții în revistele: România literară, Banchetul, Ateneu, Familia, Tribuna, Sintagme literare, Actualitatea literară, Discobolul, Noise Poetry, Literomania, Liternautica, O mie de semne, Opt motive, Bucovina Literară, Argeș, Alternanțe Literadura, Euphorion, Cervantes, Prăvălia culturală, Algoritm literar, Kryton (Madrid), Itaca (Dublin), Kametsa (Peru).
Apariții pe site-uri: O mie de semne, Noise Poetry, Citeștema.ro
Din somnul nostru
Mama intră în cameră,
liniştită,
Noi dormim,
Din somnul nostru,
Mai multe perechi de ochi
O privesc,
Ca într-o pădure, noaptea,
Printre copaci,
prin beznă.
Ea nu se sperie,
Trece mai departe.
Acum câțiva ani, am scris acest poem dedicat evenimentului prinderii unui pui de urs scăpat pe străzile Sibiului
Puiul de urs
Înainte de a fi ucis,
puiul de urs s-a uitat la noi
ca la o tristă fotografie
făcută într-o zi de bâlci,
developată prematur,
Mult timp,
Ochii de pe acoperişurile Sibiului,
Ne vor privi
Cu ochii puiului de urs,
Vom trece
Cu privirea în pământ.
***
În acel vis,
Creierul meu
Era
Suprafaţa unui câmp
Înflorit,
Luminat anemic,
Peste care
Cineva tăcut
Împrăştia
Cenuşa
Dintr-o urnă
Veche.
Poezia,
Un buton
De dat
Realitatea
La maximum.
O creștere a pulsului peste limitele vieții
Scrisul,
O revărsare,
Atunci când din mine
Ca dintr-un subteran,
Cineva urcă la suprafață,
Împrăștie peste tot
Un sânge electrocutat
Din craniul de piatră,
Scrisul
Se desfășoară sub o zodie tumefiată,
E încordare a simțurilor în risipire,
Scrâșnire a oaselor devenite dinți
Care îți jupoaie interiorul.
În acele momente,
Din mine,
Cineva iese
Ca dintr-un crematoriu
Și-ndeamnă lumea de-afară
Să intre, să admire
Sculpturi de cenușă
Care uneori mai mișcă
Sau se pot prăbuși
La o creștere a pulsului
Peste limitele vieții.
