Am ales pentru astăzi trei poeme semnate de Daniela Crăsnaru, poetă prezentă în cunoscutul volum al lui Laurențiu Ulici, „Antologia poeților tineri 1978-1982” (Editura Muzeul Literaturii Române, 2005).

Daniela Crăsnaru s-a născut pe 14 aprilie 1950 în Craiova. A debutat în presă în 1967, în revista Ramuri. Volume publicate Lumină cât umbră, Editura Eminescu, 1973; Spațiul de grație, Editura Eminescu, 1976; Arcașii orbi, Editura Cartea Românească, 1978; Crângul hipnotic, Editura Eminescu, 1979; Vânzătorul de indulgențe, Editura Albatros, 1981; Șaizeci și nouă de poezii de dragoste (1982); Carte pentru fata Gu, o fetiță cum ești tu (1982); Marele premiu (1983); Niagara de plumb (1984); Poezii-jucării pentru cei mai mici copii (1985); Emisferele din Magdeburg (1987); o poveste cu mult soare, despre cum te faci tu mare (1987); Fereastra în zid (1988); Pluta răsturnată (1990); Austerloo (1998).

A obținut premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România în 1979 și în 1992, premiul Academiei Române pentru întreaga operă în 1991 și premiul pentru literatură al Fundației Rockefeller în 1994.

Dialog atemporal

Poezie, lux trist. Secol cinic când mulți
pe planetă se miră
că poeții nu umblă desculți,
ca să ia un contact mai concret cu pământul. E cazul.
Antreprenorii au grijă mereu
să nu ruginească macazul.
Dumicatul de pâine în dreptul ochiului
e cât o planetă.
Pentru acest zilnic văzduh gratuit
o reverență mortală, o piruetă.
Se-ntreabă naivul, se-ntreabă clanul,
se-ntreabă omul de geniu:
secolul zis al luminilor nu putea ține
măcar un mileniu?
„Tu ce faci acolo sub piramida de gesturi
și vorbe pustii?”
„Uite că încă respir”.
(Aplauze vii.)

Autoportret

Acest spațiu are o adâncime suspectă
reverberată de un aer dulceag
în care se petrec descompuneri atroce.
Acest sentiment, ca o cortină molcomă de pluș,
acoperă lucruri ridicol țipând fără voce.

Această retină a mea e sătulă, pot spune,
de blânde și zilnice decapitări.
Prin simțuri își plimbă șopârla obeză
veninul apatic și fără urmări.

Ascult cum cuvintele goale aplaudă alte cuvinte
iar vidul lor se sărută frenetic pe margini
precum hemisferele de Magdeburg,
în timp ce curge pe lume Lichidul Edenic
din ugerul unui orb demiurg.

Sunt iată, deci, martorul mut, mimul tragic, actorul
și zilnic mă fac a nu ști cum mereu
un deget de gâde trasează parcele
abstracte prin sângele meu.

Totul lucrează pentru noi

Totul lucrează pentru noi.
Măturătorii care ne-mpiedică să cădem
pe cojile de banană.
Pixul cu care semnăm în condica de prezență.
Dumnezeiasca imagine a parcului toamna.
Antinevralgicul, scobutilul, etica și retorica,
recepționerul de la hotel, atent
ca nu cumva să avem nume diferite (hi-hi!),
adrese diferite (ho-ho!), legile, decretele,
amendamentele lor.
Totul lucrează pentru noi
Inscripțiile (antice) hic fuit…
și imperativele (moderne): nu călca iarba,
nu trânti ușa, nu pleca încă. Nu, pur și simplu
și tandru și grijuliu cu viața noastră
să n-o ia razna cumva, ar fi și păcat
când
totul lucrează pentru noi:
mustrarea (verbală) a prietenilor
mustrarea (scrisă) a opiniei publice
chenzina majoră, cooperativa prestarea
curierul sentimental, poșta inimii.
Inima și plămânii și creierul.
Doamne Dumnezeule, mor de rușine.
Totul lucrează pentru noi
C.A.R.-ul și razele X
și sânge de grupa zero
și cobalt și cobalt și cobalt.

Foto credit Daniela Crăsnaru: https://www.icr.ro/pagini/daniela-crasnaru

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.