GELLU NAUM s-a născut pe 1 august 1915în București, fiind cel mai mic dintre cei șase copii ai lui Andrei și ai Mariei Naum. La doar doi ani își pierde tatăl în primul război mondial (Andrei Naum a căzut la Mărășești pe 18 august 1917, la vârsta de 42 de ani), tragedie care-l va marca întreaga viață.

În 1922 este înscris la Școala Primară Tunari, unde va fi coleg cu Miticuță, fiul lui Perpessicius. În 1926 se înscrie la liceul „Cantemir Vodă” din București, pe care-l va absolvi în 1933. Debutul publicistic are loc în 1931, în revista Cuvântul liber, tânărul Gellu semnând cu pseudonimul Ion Pavel.

După absolvirea liceului se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie din București, pe care o consideră „ternă” și pe care o va absolvi, totuși, în 1937, cu o licență în filozofie. Dezgustat de acțiunile legionarilor, participă la întâlnirile clandestine ale tinerilor de stânga și aderă la Uniunea Tineretului Comunist. Este arestat în primăvara lui 1935, împreună cu membrii Comitetului Național Antifascist.

În 1934 îi întâlnește pentru prima dată pe Gherasim Luca, Paul Păun și Virgil Teodorescu, pe care-i invită să publice în Cuvântul liber. Doar Virgil Teodorescu va da curs acestei invitații, cel alături de care va redacta, în 1935, revista Tânăra generație. Îl cunoaște pe Victor Brauner, care-i va deveni cel mai bun prieten.

Debutul editorial va avea loc în 1936, cu volumul Drumețul incendiar, care cuprinde și trei calcuri de Victor Brauner. La sfârșitul anului, după ce-și satisface stagiul militar, se căsătorește cu prima lui soție, Mariana, de care se va despărți destul de repede.

În 1937 îi apare al doilea volum de poeme, Libertatea de a dormi pe o frunte, cu un desen de Victor Brauner. Un an mai târziu, la îndemnul lui Victor Brauner, pleacă împreună cu Mariana la Paris, pentru a-și continua studiile la Sorbona. Pregătește un doctorat în filozofie cu tema Studiile lui Abelard. Îi reîntâlnește pe Victor Brauner și pe Gherasim Luca. Brauner este cel care-l introduce în lumea suprarealiștilor francezi.

Împreună cu Victor Brauner îi face două vizite lui André Breton în apartamentul  de pe rue Fontaine nr. 42. Breton îl invită să publice în celebra revistă Minotaure, iar Gellu Naum are ideea unui eseu legat de demonologia obiectului, cu un desen de Brauner. Proiectul nu se va realiza însă. Soția lui Gellu, Mariana, va părăsi Parisul după câteva luni și va ieși, astfel, din viața lui.

În 1939, în timp ce trupele germane înaintează spre Franța, Gellu Naum părăsește Parisul și se întoarce în țară. Va fi mobilizat și trimis pe frontul de Răsărit. Între timp însă publică volumul Vasco de Gama, cu un desen de Jacques Herold (1940). În 1941 se constituie grupul suprarealist român, din care fac parte Gellu Naum, Gherasim Luca, Dolfi Trost, Virgil Teodorescu și Paul Păun, acestora adăugându-li-se și Nadine Krainik.

În 1942 este retras de pe frontul de Est și trimis la Școala de ofițeri în rezervă de la Sibiu. Se întoarce în București și o cunoaște pe Lygia Alexandrescu la începutul lui 1943. Cei doi se vor căsători în 1946. În august 1943 urma să fie trimis pe front, însă cu două zile înainte de plecare se îmbolnăvește grav. Pe timpul cât este bolnav pierde în greutate 30 de kilograme.

În 1945 îi apar volumele Medium (proză), Critica mizeriei (manifest, în colaborare cu Paul Păun și Virgil Teodorescu) și Teribilul interzis (proză, cu un frontispiciu de Paul Păun). În 1946 publică volumele Castelul orbilor (proză) și Spectrul longevității. 122 de cadavre (poezie, în colaborare cu Virgil Teodorescu).

Anul 1949 îl găsește foarte bolnav. Nu are un loc de muncă, iar din această cauză nu poate fi internat în spital. Un prieten îl ajută să devină profesor de filozofie la Poarta Albă, deși postul nu exista în realitate. În acest fel a putut fi internat. În 1950 i se propune postul de asistent la Catedra de pedagogie a Institutului de Agronomie din București. După un an este promovat lector la Catedra de economie politică a Institutului, iar după doi ani este „cerut” la Ministerul Învățământului Superior. Refuză, iar din 1953 decide să trăiască doar din traduceri.

În 1952 publică volumele de proză de factură proletcultistă (pe care le va renega ulterior) Filonul și Tabăra din munți. Va renega, de asemenea, și volumele de poezie Poem pentru tinerețea noastră și Soarele calm, apărute între 1960-1961. Între 1962-1964 suferă de o puternică depresie, în timpul căreia refuză să iasă din casă și să vorbească. Soția lui, Lygia, cumpără (cu banii moșteniți de la o rudă) o casă la Comana, în județul Giurgiu.

În 1968 publică, după mai bine de 20 de ani, un volum de poezie suprarealistă: Athanor. Îi vor apărea apoi, succesiv, volumele Poeme alese (1970), Poetizați, poetizați… (proză, 1970), Copacul-animal (poeme, 1971), Tatăl meu obosit (pohem) (1972), Descrierea turnului (poeme, 1975). Primește tot în 1975 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie.

În 1980 îi apare volumul de poeme Partea cealaltă, iar în 1985 volumul de proză Zenobia. Tot în 1985 i se decernează Premiul Special al Uniunii Scriitorilor pentru întreaga activitate literară. În 1990 îi apare Malul albastru (poeme). Își dă demisia din Consiliul Uniunii Scriitorilor. După 1990 este invitat să susțină lecturi publice în Germania, Franța, Olanda și Elveția. În 1999 i se acordă Premiul European de poezie Munster.

Pe 29 septembrie 2001 se stinge din viață. Îi vor apărea, postum, mai multe volume inedite, culegeri de poezie etc. Pe 6 martie 2005 se stinge din viață și soția lui, Lygia Naum.

Notele biobibliografice și textele de mai jos sunt preluate din volumul Opere, Poezii, Gellu Naum, apărut la Editura Polirom în 2011, ediție îngrijită și prefațată de Simona Popescu, colecție coordonată de Daniel Cristea-Enache.

De unde ai cumpărat această mână

Femeia dublă care mi-a crescut în palmă
își ronțăie sânii cu seriozitate firească
ea s-ar putea coborî în ploaie pe
propriile ei picioare dacă
bătrâna barbă n-ar opri-o cu un semn scurt
un semn de bețe și de rotile
un semn care patinează deasupra noastră ca o salcie
un semn în care e oprită orice demonstrație
ca o rădăcină a propriilor ei picioare în degete
unde atmosfera se deschide ca un piept și din ea
cresc imense păsările sperioase ale ochilor

Dar bunul pastor își mănâncă barba în fiecare sezon Din
mâinile care încă n-au ars complet deschide
un nasture de carne după care
își dezbracă pielea ca pe o cămașă
armăsarii cămășii năvălesc înainte
coamele flutură piepturile li se umflă enorme
străzile drepte se trag înapoi speriate arborele
își aranjează coafura cu două degete fredonând
Dar creierul i se lungește continuu ca o gumă
femeia dublă se amuză întinzându-l
Pe umăr pălăria de iască mănâncă
picioarele gâzelor trecute prin robinet

Cheia viselor

Pasăre în extaz femeia a trecut
pașii de sticlă au lăsat urme vizibile
oamenii și-au aprins hainele
ca să admire mai bine fluviul
Plictiseala teribilă
cu devorante tentacule de catifea

Femei pe aceste câmpii inundate
femei elastice femei sumbre
femei de cristal și de ceară nocturnă
femei cu degete interminabile
cu gene de gheață aprinsă
ne vom construi curcubee de flăcări
ne vom îneca liniștiți în aceste ape amare
în aceste ape metalice
somnambulice femei cu pleoape tăcute
albina pasăre
sapă un coridor în piepturile voastre incandescente

Iubire imensă

Prin fiecare perete circulau două tăceri
și eu ieșeam să mă ascult
cu două guri vorbeam și mă ascultam singur
cu câte două urechi pe fiecare parte a feței

Și era o iubire
în timp ce peste cubul ei abia vizibil
în fiecare dimineață răsăreau doi sori

Foto credit Gellu Naum: https://www.icr.ro/viena/centenar-gellu-naum-1-august-1915-29-septembrie-2001

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.