Joi, 15 iulie, de la ora 18.15, la Librăria din Centru (bdul Ștefan cel Mare, nr.126) din Chișinău, va avea loc Seara Vladimir Beșleagă, care împlinește 90 de ani. Cu această ocazie vor fi lansate edițiile noi din romanele sale emblematice Zbor frânt (ediția a IX-a)și Viața și moarta nefericitului Filimon (ediția a IV-a), apărute la Editura Cartier în colecția Cartier popular, care este coordonată de Gheorghe Erizanu. De asemenea, va fi lansat Jurnalul lui Vladimir Beșleagă, care cuprinde note din studenție până în zilele noastre, apărut la Editura Polisalm.

Sesiune de autografe.

Alături de autor vor participa: Maria Șleahtițchi, Andrei Țurcanu, Oxana Gherman și Nina Corcinschi.
Moderator: Em. Galaicu-Păun

„Prozatorul Vladimir Beșleagă (născut în 1931, într-un sat transnistrian) merita să fie cunoscut și editat cu prioritate în România postdecembristă, ca unul dintre cei mai reprezentativi scriitori basarabeni. Este romancierul cu o vocație narativă modernă și profundă, într-o literatură dominată de poeți.” (Ion Simuț)

„Primul scriitor basarabean care pune problema deviantului totalitarism autohton în cadrul unei problematici ontologice este Vladimir Beşleagă. Romanul Viaţa şi moartea nefericitului Filimon, scris în 1969-1970 şi publicat abia în 1988, oferă într-o textură încărcată şi convulsivă tragedia profundă a unui neam fracturat în interiorul său, rupt de cadrul organic de viaţă, înstrăinat de relaţiile de rudenie fireşti. (…)  Dacă Zbor frânt este încă o scriere impregnată puternic de geometrie, următoarea carte, Viaţa şi moartea nefericitului Filimon, este adânc «algebrizată», la toate nivelele, lucru absolut insolit (şi fără pereche) în firava literatură basarabeană de atunci.” 
(Andrei Țurcanu)

VLADIMIR BEȘLEAGĂ s­a născut la 25 iulie 1931, în satul Mălăiești, Grigoriopol (Transnistria). După studiile universitare (1955), încearcă să îmbrățișeze știința literară, lucrând asupra unei teze despre proza lui Liviu Rebreanu. Abandonează însă proiectul din cauza asprei cenzuri comuniste. După câțiva ani de gazetărie, se consacră muncii literare. Debutează in 1963 cu culegerea de nuvele La fântâna Leahului. A fost deputat în Sovietul Suprem al URSS în anii perestroikăi. Deputat în Parlamentul Republicii Moldova, pe listele Frontului Popular (1990 ­ 1993), semnatar al Declarației de Independență.

A publicat romanele:  Zbor frânt (1966), Acasă (1976), Ignat și Ana (1979), Durere (1979), Viaţa și moartea nefericitului Filimon sau anevoioasa cale a cunoașterii de sine (1988, roman de serat scris în 1966), Sânge pe zăpadă (1985), Nepotul (1993), trilogia Cumplite vremi (2017). Este autorul volumului de versuri Țipătul lăstunului (2006). A tradus  Dafnis și Cloe de Longos (1970), Coliba unchiului Tom de Harriet Beecher Stowe (1972), Lauda prostiei deErasmus (1976).

Zbor frânt, de Vladimir Beșleagă (Cartier popular). Broșată, 200 pag. Preț: 33 RON/ 139 MDL.
Viața și moartea nefericitului Filimon, de Vladimir Beșleagă (Cartier popular). Broșată, 176 pag. Preț: 29 RON/ 119 MDL.

Poți procura cartea și online, oriunde ai fi. E simplu. Intră pe shop.cartier.md/
Ebooks Cartier sunt pe iBooks sau pe shop.cartier.md/

În Cartier popular au mai apărut:

Un blad de miliarde, de Vasile Bumacov
Lectura lui Dante (3 vol), de Laszlo Alexandru
Pâinea noastră cea din toate filele, de Vasile Romanciuc
Inorogul la porțile Orientului. Bestiralul lui Dimitrie Cantemir (eseu), de Bogdan Crețu
Despărțirea apelor (almanah epistolar), de Ion Druță
Numește fericirea altfel (roman), de Victor Dumbrăveanu
Vara în care mama a avut ochii verzi (roman), de Tatiana Țîbuleac
Grădina de sticlă (roman), de Tatiana Țîbuleac
Ultima amantă a lui Cioran (roman), de Constantin Cheianu
Câinele de bronz (roman), de Emanuela Iurkin
Limba de hârtie (eseu), de Tamara Cărăuș
Woldemar (roman), de Oleg Serebrian
Cântecul mării (roman), de Oleg Serebrian
Căsuța de la Răscruce, de Ion Druță
Parodii, de Petru Cărare
Maeștrii unei arte muribunde, de Claudiu Komartin
Trilogia basarabeană, de Val Butnaru
Copilul teribil, de Nicolae Esinencu
Către voi, prin lumina întunericului, de Mihail Gh.Cibotaru
Aproape, de Grigore Vieru
Cântecul mării, de Oleg Serebrian
Săgeți, de Petru Cărare
Cerul alege (aforisme),  de Grigore Vieru

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.