Librăria Humanitas Cișmigiu este deja un loc recunoscut pentru atmosfera caldă și pentru spațiul oferit cu generozitate în timpul evenimentelor editoriale care au loc în mod frecvent aici. Așa a fost și aseară în timpul lansării romanului Andreei Răsuceanu, „O formă de viață necunoscută”, apărut recent la Editura Humanitas. Am fost și eu pe-acolo și, în momentele când nu m-am agitat de colo-colo ca să fac poze sau ca să-mi verific reportofonul plasat strategic pe un raft din apropiere, am luat loc lângă Cătălina Roșu și Bogdan Răileanu, fără să interacționăm, firește, fiindcă ei nu știau cine sunt.

N-am reușit să merg incognito până la capăt, fiindcă la sfârșit Andreea Răsuceanu n-a mai așteptat să mă recomand în timp ce-i solicitam autograful  și mi-a spus că știe cine sunt și că urmărește cu interes www.omiedesemne.ro M-am bucurat să aud asta și i-am promis că o să scriu pe site atât despre lansare, cât și despre roman. Îmi țin promisiunea doar pe jumătate deocamdată, urmând să onorez și cealaltă jumătate după ce voi citi cartea. Se va întâmpla cât de curând, deoarece „O formă de viață necunoscută” este următorul volum pe lista mea de lecturi.

carturesti.ro

Până atunci, să spun ceva despre ce s-a întâmplat aseară. Trebuie să suțin din capul locului (și vă asigur că nu o fac din complezență) că Humanitas Cișmigiu este unul dintre cele mai faine spații pentru evenimente editoriale din București. Mai sunt și altele, firește, dar aici mă simt deja ca acasă. Mi-a plăcut lansarea de aseară, cu atât mai mult cu cât ea a fost salvată, ca să spun așa, de prestația Andreei Răsuceanu, care a revigorat atmosfera călduță creată de discursul soporific al moderatorului Angelo Mitchievici. Din nefericire, cunoscutul și de altfel foarte apreciatul om de cultură nu și-a putut lepăda haina de critic și, în loc să modereze lansarea mai la obiect, cu întrebări punctuale și, de ce nu, provocatoare, a preferat să se piardă în numeroase și labirintice formulări hermeneutice. Am avut senzația, ascultându-l, că asist nu la o lansare de carte, ci la o seară-eseu.

Pe de altă parte, așa cum spuneam, Andreea Răsuceanu a fost în formă maximă și a captat, de una singură aproape, atenția numeroșilor participanți la lansare. Iată o mostră din discursul cunoscutei autoare:

„Nu mi-am dat seama, în timp ce scriam la această carte, că de fapt este mult mai greu să vorbești despre propria ta literatură decât este să vorbești despre cărțile tale de știință. Acolo, cumva, deții cumva controlul asupra lucrurilor pe care le spui. În literatură însă e și o formă mai mare de libertate, dar în același timp ești cam lipsit de plasa de siguranță, cu atât mai mult cu cât înainte ai scris un anumit tip de cărți.

Eu, de fapt, am început cu proză. De asta nu am simțit o presiune foarte mare în timp ce scriam la carte. Am publicat foarte devreme, am debutat cu proză în 1999, în revista Cuvântul. M-a debutat criticul Radu G. Țeposu și mi-a făcut o prezentare foarte flatantă, foarte elogioasă, care m-a încurajat mult în momentul ăla. Așa că am continuat cu proză multă vreme, câțiva ani, adunând niște texte premergătoare scrierii unui roman. Erau niște proze scurte și ar fi trebuit să fie un volum.

La un moment dat a intervenit această întâlnire cu Sorin Alexandrescu, profesorul și mentorul meu, care mi-a schimbat orientarea, parcursul imediat. Am mers pe direcția academică în ultimii zece ani. După ce am terminat facultatea au urmat un masterat, un doctorat, niște burse postdoctorale, trei cărți scrise, și atunci proza a alunecat pe planul al doilea. Nu însă în sensul că n-am mai scris, ci în sensul că nu am mai publicat, nu m-am mai concentrat pe ideea aceasta a publicării. Am continuat să scriu și să păstrez literatura acolo, undeva, în sertar.

Când am început cercetarea, care a stat la baza tezei mele de doctorat, legată de mahalaua și de strada Mântuleasa, am făcut, cred eu, munca cea mai minunată pe care poate să o facă cineva, cea de cercetare pe manuscrise, pe documente. Au fost diferite acte de donație, cereri către primărie, lucruri care pot părea foarte formale, oficiale, din care nu poți să scoți prea multă sevă pentru un roman sau pentru proză. Nu e așa! Cercetătorul simte întotdeauna, intuitiv, că acolo de fapt sunt ascunse dorințele secrete, dorințele cele mai intime și mai puternice ale celui care scrie un astfel de document.

Încet, încet am început să-mi văd personajele în aceste manuscrise și totodată să scriu despre ele, pentru că într-o lucrare științifică nu poți să faci speculații și interpretări de niciun fel. Trebuie să mergi acolo într-o linie riguroasă, academică, foarte strictă. Cred că mi-a mai alunecat condeiul și în prima mea carte. Mulți critici mi-au spus că se simțea, că exista un caracter literar care cumva anunța faptul că o să scriu proză. Așa au început să existe aceste fragmente de proză și să se contureze portretele personajelor.

Nu am simțit că e o scindare, nu am simțit că trebuie să mă deconectez de la ipostaza mea de critic sau de teoretician sau de eseist, ca să trec înspre proză. Cumva au mers întotdeauna foarte bine în paralel, în așa fel încât pot spune că pot scrie în aceeași zi la fel de bine la o carte științifică și la proză. Proza a fost întotdeauna însă un refugiu și spațiul în care m-am simțit mult mai liberă decât în celelalte cărți ale mele.”

ANDREEA RĂSUCEANU s-a născut pe 23 noiembrie 1979 în București. A absolvit în 2002 Facultatea de Litere din cadul Universității București, după care a urmat un masterat de teoria și practica imaginii la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii din Universitatea București. În 2009 a devenit doctor în filologie cu lucrarea Mahalaua Mântulesei, drumul către modernitate. Prima ei carte, Cele două Mântulese (Editura Vremea, 2009), a fost nominalizată la Premiile României Literare, ale Uniunii Scriitorilor din România  și la Marile Premii Prometheus. A doua carte, Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară (Humanitas, 2013), a fost nominalizată la Premiile Uniunii Scriitorilor din România și ale revistei Observator Cultural. A primit Premiul Tânărul Critic al anului 2013 în cadrul Galei tinerilor scriitori. În 2016 și-a publicat, tot la Humanitas, cea de-a treia carte, Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului. Din vara lui 2017 coordonează seria de literatură contemporană a Editurii Humanitas.

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

Join the discussion One Comment

Leave a Reply