omiedesemne.ro vă semnalează apariția volumului „Istoria sexualității I. Voința de a ști”, de Michel Foucault (Editura Trei, 2025, 256 de pagini, colecția FilosoFii Academos, traducere de Bogdan Ghiu).
Comandați cartea de aici: https://bit.ly/4d2It4d
„Istoria sexualității trebuia să aibă șase volume. Michel Foucault, unul dintre cei mai influenți gânditori ai secolului XX, nu a mai apucat să scrie decât patru. Doar trei au fost publicate în timpul vieții lui (între 1976 și 1984): Voința de a ști, Folosirea plăcerilor, Grija de sine. Al patrulea volum, Mărturisirile cărnii, a apărut postum în Franța abia în 2018. Pentru prima dată în România va apărea întreaga serie în colecția FilosoFii Academos, în traducerea inedită a lui Bogdan Ghiu.
S-a considerat multă vreme că modernitatea a impus un discurs de cenzură sexuală. Proiectul lui Foucault contrazice această teză. Cum? Demonstrând că, începând din secolul al XVII-lea, în spațiul culturii europene s-a manifestat constant o voință sistematică de a ști totul despre sexualitate prin crearea unui întreg mecanism social de administrare a ei și nașterea unei adevărate „scientia sexualis” – de unde decurge că atât controlul (practica confesiunii, medicina, psihanaliza, dreptul etc.), cât și transgresiunea (literatura erotică) au fost de fapt forme de proliferare, nu de negare a discursului despre sex.
De ce suntem atât de fascinați de sex și sexualitate?
O uimitoare explorare a motivelor pentru care simțim nevoia de a analiza și discuta în mod constant despre sex, precum și o investigare a mecanismelor sociale și mentale ale puterii care ne determină să raportăm întrebările despre cine suntem la felul în care ne concepem sexualitatea.”
MICHEL FOUCAULT (15 octombrie 1926 – 25 iunie 1984), filosof, istoric al ideilor, scriitor și critic literar francez, a lăsat posterității o operă cu puternice ecouri în filosofia și istoria științei, în psihanaliză, în sociologie etc.
A absolvit École Normale Supérieure, unde a studiat filosofia cu Merleau-Ponty, și Universitatea Sorbona, obținând pe rând trei licențe: în filosofie (1948), în psihologie (1950) și în psihopatologie (1952). Între 1954 și 1960 a predat franceză la Universitatea din Uppsala, lucrând apoi pentru scurte perioade de timp la universitățile din Varșovia, Hamburg și Tunis. A revenit în Franța, unde a fost mai întâi titular al catedrei de filosofie de la Universitatea Clermont-Ferrand, apoi la Universitatea Paris VIII, iar din 1970 a fost profesor la Collège de France din Paris.
Printre cărțile sale se numără: Nașterea clinicii, Arheologia cunoașterii, Cuvintele și lucrurile, Ordinea discursului, Guvernarea de sine și guvernarea celorlalți, Anormalii etc. De același autor, la Editura Trei au mai apărut Istoria nebuniei în epoca clasică și Discursul filosofic.
