Suntem în ultima zi a Școlii de Vară „Gheorghe Crăciun”, eveniment organizat de Editura Paralela 45 în parteneriat cu Memorialul Ipotești. Nu vă imaginați că suntem în transa tristeții de final, că privim nostalgici în urmă la „zilele fericite de tabără” sau că abia așteptăm să vină ziua de mâine ca să plecăm. Nu se întâmplă niciunul dintre aceste aspecte, dimpotrivă, activitățile au, dacă pot spune așa, o intensitate în creștere – așa cum îi stă bine unei povești (sau unei proze) bune, care păstrează tot ce e mai bun pentru final.

Nu vreau să diminuez în niciun fel, spunând asta, eforturile coordonatorilor anteriori – i-am numit aici pe cel care a deschis „pârtia”, spectaculosul Florin Iaru, și pe molcomul, așezatul și înțeleptul Marian Ilea – ci îmi doresc să subliniez că nu se vede la cei 15 participanți la Școala de Vară acea satistire de pe final, când tot omul spune, gata, am învățat destul, e timpul să mai vină și distracția.

Nu spun că n-a fost și distracție, însă când a fost vorba de muncă toată lumea s-a străduit să iasă o treabă bună. Și cum să nu fie așa când ai ocazia, unică poate, să îi ai coordonatori pe Florin Iaru, Marian Ilea și Cosmin Perța? În consecință, la ateliere concentrarea a fost maximă, plusul de seriozitate dat de prestanța lui Cosmin Perța – care și-a luat foarte în serios rolul de profesor – fiind un atu important pentru reușita acestor ateliere.

Cosmin Perța

Ieri după-amiază Cosmin Perța a preluat ștafeta de la Marian Ilea și le-a explicat cursanților câteva dintre principiile lui de lucru și le-a schițat programul din ziua următoare. Cât timp a vorbit Cosmin, aș putea să jur că în Amfiteatrul „Laurențiu Ulici”, aflat în incinta Bibliotecii Naționale de Poezie „Mihai Eminescu”, se putea auzi musca. Cosmin este un uriaș blând, însă e foarte serios și aplicat în timpul atelierelor.

„Mâine o să facem un curs practic. O să scriem, și o să scriem pe loc. Dimineață vom avea un tip de atelier de exercițiu, iar seara o să facem un alt tip de atelier. Primul tip, cel de dimineață, va fi acela de a încerca să conștientizăm o obsesie, care de cele mai multe ori se identifică cu noțiunea de traumă. După ce o conștientizăm, o să încercăm să o accentuăm într-un fel sau altul. Vom face lucrul acesta conștient, iar după aceea o să încercăm să o desfășurăm în scris. La final vom încerca să scriem o proză. Al doilea tip de atelier, cel de seară, va fi despre cum rescriem o proză de care nu suntem mulțumiți” a spus Cosmin Perța la începutul atelierului de aseară.

V-am redat aceste puncte de reper ca să vă faceți o idee ceva mai elaborată despre ce s-a întâmplat la atelierul din această dimineață, lucru necesar, cred eu, chiar dacă e un pic defazat în timp, fiindcă astfel puteți înțelege logica desfășurării și activităților din cadrul acestor ateliere de creative writing. În principiu aș vrea să-i conving pe cei care nu prea cred în eficiența acestui tip de dezvoltare personală pe zona de literatură, că lucrurile nu se desfășoară deloc la întâmplare, că există o creștere graduală atât a nivelului de dificultate a atelierelor, cât și o reglaj fin pe latura care ține de acumularea treptată a cunoștințelor. Dacă aceste ateliere sunt sau nu eficiente, cred că ar trebui să-i întrebați pe cei care n-au beneficiat la timp de ele și care și-ar fi dorit, poate, să participe, spre exemplu, la o Școală de Vară așa cum este cea de la Ipotești. Vă asigur că ați putea rămâne surprinși de răspunsurile lor.

Atelierul de aseară s-a concretizat, în principiu, în jurul unor generalități pe care Cosmin Perța le-a găsit foarte importante pentru orice scriitor. Inițial s-a pus întrebarea „Ce-ar trebui să transmită o poveste?” sau „De ce ar trebui să transmită o poveste?” și s-a pornit practic de la începuturile omenirii, în preistorie, problema pusă fiind următoarea: „Care credeți că era scopul originar al poveștii? De ce spuneau oamenii povești atunci când se adunau în jurul unui foc de tabără sau în peșteră?”

În Amfiteatrul „Laurențiu Ulici”

S-a  continuat cu întrebarea „De ce credeți că transmiteau oamenii idei în cadrul poveștilor?”, apoi s-a trecut la pasul următor, acela „de a spune în interiorul poveștii o narațiune istorică”, de a povesti ceva despre comunitate, ultimul punct care trebuie transpus de o poveste fiind „nevoia de a transmite emoție”, despre care Cosmin a afirmat că „este lucrul cel mai greu de făcut”. S-a vorbit despre autoficțiune, despre autenticitate, despre autonomia personajului în interiorul textului, despre identificarea autorului cu personajul, despre funcția de observație a prozatorului și așa mai departe.

A fost practic un adevărat excurs de o oră și ceva atât prin formele literaturii, cât și prin substanța ei, adică prin ceea ce face ca un text să poate fi încadrat în termenul de literatură. Sunt convins că o astfel de prelegere, cu tot aerul ei colocvial, putea să fie ținută foarte bine la oricare facultate de litere din țară. Acesta este, de altfel, nivelul atelierelor de creative writing care s-au ținut zilele acestea la Ipotești.

Cosmin Perța

Dimineață, după micul dejun, m-am dus cu Florin Iaru la foișor și am făcut un interviu (care o să apară într-una din zilele următoare pe www.omiedesemne.ro), așa că am întârziat la primul atelier al zilei. Am intrat în Amfiteatrul „Laurențiu Ulici” ca un elev întârziat la ore și picat într-o tăcere mormântală, în timp ce colegii trudeau concentrați la un extemporal. Exercițiul impus de „sensei” Cosmin Perța a fost, cel puțin pentru mine, care n-am mai asistat la așa ceva, absolut neobișnuit.

Participanților la curs li s-a dat tema în jurul căreia trebuia creionată o povestire, iar după ce au terminat, Cosmin i-a invitat pe cursanți să-și arunce manuscrisul la coș. „Deja suntem într-un punct în care ceea ce scrieți trebuie să semene a text. Asta înseamnă că va trebui să respectăm niște reguli. Ați plecat de la dumneavoastră, ați trecut totul într-un personaj, iar acum trebuie să introducem și o componentă stilistică.

Așa că la acest al treilea exercițiu veți încerca să scrieți un text în care folosiți ce-ați făcut în prima parte și a doua – trebuie să fie aceeași poveste – doar că vă cer să scrieți un monolog. Un personaj care își desfășoară, își dezlănțuie această obsesie vorbind despre sine. Vreau ca totul să fie sub registrul unei mărci a furiei. Vreau ca monologul vostru să fie furios. Este un text care nu va fi o variantă finală, nu-l va citi nimeni, așa că puteți să vă dați frâu liber și să încercați să vă forțați limitele”, le-a spus Cosmin.

Exercițiul a durat 20 de minute, după care, firește, manuscrisele au fost aruncate din nou la coș. La următorul pas exercițiul propus a fost următorul. „Acum va trebui să luați distanță. Ați trecut prin furie, prin penibil, prin tragic și așa mai departe. Acum acestea sunt lucruri de care trebuie să vă feriți, trebuie să ieșiți din detaliu, să ieșiți din interiorul dvs. și al personajului pe care l-ați creat, să deveniți un observator al lui. Va trebui să ne aduceți o poveste, să construiți o narațiune care trebuie să respecte acest principiu al profesiunii, al coerenței logice și al principiului de cauză și efect, în care să folosiți personajul acesta. Vreau să fie o poveste care să aibă un crescendo” le-a recomandat Cosmin Perța cursanților.

Casa memorială „Mihai Eminescu”

Acest al patrulea pas al exercițiului a durat o jumătate de oră, timp pe care l-am folosit destul de eficient pozând Casa Memorială „Mihai Eminescu” din toate unghiurile posibile, precum și mica biserică a familiei Eminovici, în preajma căreia se află mormintele părinților lui Eminescu, precum și cele ale fraților săi, Nicu și Iorgu. Am revenit în Amfiteatrul „Laurențiu Ulici” cu câteva minute înainte de expirarea „timpului regulamentar”, astfel că am putut asista la ultima parte a atelierului de dimineață. După încă o ședință de referiri teoretice, Cosmin le-a dat cursanților „tema pentru acasă”, care urmează să fie discutată, cu aplicație pe texte, la atelierul de după-amiază.

Bisericuța familiei Eminovici

Prima ediție a Școlii de Vară „Gheorghe Crăciun”, despre care vă reamintesc că este organizată de Editura Paralela 45 în parteneriat cu Memorialul Ipotești, se va încheia diseară cu un foc de tabără, cu un grătar și cu multe povești. Eu vă spun încă de pe acum „la bună vedere”, fiindcă mâine dimineață voi pleca spre București și voi putea admira, în cele (sper) șapte ore cât va dura drumul, toate frumusețile Moldovei pe care le-am ratat în timpul călătoriei nocturne de la venirea spre Ipotești.

Dragi prieteni, ne vom revedea joi pe www.omiedesemne.ro cu un material concluziv despre Școala de Vară „Gheorghe Crăciun” și, ulterior, cu interviul pe care l-am realizat cu Florin Iaru. Este posibil să mai fie un interviu sau două, însă deocamdată nu s-a concretizat nimic. În orice caz, o să reluăm treptat toate materialele cu care v-am obișnuit, inclusiv „Poșta redacției”, acolo unde este o lungă listă de așteptare. Sper că ați înțeles necesitatea acestui intermezzo, fiindcă mi-ar fi fost imposibil să mă ocup și de celelalte lucruri. Dar ne vom reveni și vom reintra în normal. Până joi pe la prânz, toate bune și să ne revedem sănătoși!   

Patreon - O mie de semne

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment