Ziceam ieri într-un editorial că este o zi ploioasă a unui „aprilie întunecat” – și uite că azi, deși e o zi însorită, vești precum aceea a bombardării gării din Kramatorsk, unde au murit cel puțin 39 de oameni, ne întunecă literalmente sufletul – însă mi-am spus în sinea mea că tot ce facem și tot ce gândim în favoarea păcii ne poate lumina viețile chiar și în condițiile astea, așa că m-am dus la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, unde a avut loc lansarea volumului „Ultimii cai din stepă”, de Maja Lunde (Editura Humanitas Fiction, 2022, colecția „Raftul Denisei”, traducere de Ivona Berceanu), al treilea dintr-o preconizată tetralogie care tratează problematica schimbărilor climatice.
Precedentele volume, de asemenea apărute la Humanitas Fiction, au fost „Istoria albinelor” (2019, traducere de Sanda Tomescu Baciu) și „Istoria apelor” (2020, traducere de Ivona Berceanu). Seara petrecută la Librăria Humanitas de la Cișmigiu a mai luminat întru câtva ziua acestui aprilie întunecat, martor al dezlănțuiirii răului & distrugerii într-o Europă a unui secol XXI pe care-l speram unul al păcii, al înțelegerii și al reconcilierii. Deocamdată nu a fost să fie, fiindcă războiul din Ucraina și veștile care vin de acolo aproape ne anihilează energiile pe care ar trebui să le folosim în la evenimente infinit mai pașnice, așa cum este bunăoară o lansare de carte.
Îmi fac totuși datoria de reporter și vă spun, succint, că sunt totuși fericit că s-au reluat lansările la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, loc unde, acum mai bine de doi ani, mi-am petrecut zile și seri admirabile și de unde am relatat despre evenimente de ținut minte. Aseară m-am revăzut cu Ioana Iancu, am pus un pic țara la cale – în ceea ce privește podcastul Biblioteca lui Gelu, mai multe veți afla în curând – ne-am bucurat să fim iarăși „față către față”, nu doar prin intermediul unui ecran placid. M-aș fi bucurat să o revăd și pe Denisa Comănescu, cu care am vorbit în ultima vreme doar în timpul lansării online a romanului „Tot ce este”, de James Salter, dar pe care n-am mai văzut-o față către față de anul trecut, de la Festivalul „Poezia e la Bistrița”.
La evenimentul de aseară, care a fost moderat de jurnalista Diana Cosmin, au fost invitați Paula Herlo, producătorul multipremiatei emisiuni „România, te iubesc!” de la ProTv, Dan Bărbulescu, director executiv Asociația Parcul Național Văcărești și Kuki Bărbuceanu, Asociația ARCA (Animal Rescue and Care Association), rezervația „Caii sălbatici de la Letea“.
Intervențiile au fost ok, s-a vorbit mai mult despre fenomenul schimbărilor climatice decât despre carte, însă lucrul ăsta n-a dăunat evenimentului, dimpotrivă. Cea mai efervescentă intervenție (și cea mai lungă, de altfel) a fost cea a lui Kuki Bărbuceanu, care a vorbit cu pasiune despre preocupările sale legate de mediu și de salvarea cailor de la Letea. „Nu sunt chiar cea mai mare voce dintre iubitorii de animale, departe de mine acest lucru, dar suntem mai mulți, oricum, sau mai multe voci. Esența acestei cărți parcă aș fi scris-o eu. S-a lipit de sufletul meu mie-n sută! Din păcate, este cât se poate de adevărat că foarte mult timp planeta asta nu va mai fi așa cum o știm în ziua de azi. Este o explicație foarte simplă și logică: orice specie de pe această planetă se înmulțește în limita resurselor pe care le are la dispoziție. Adică, de exemplu, caii de la Letea dacă ar mânca tot ce există la Letea acolo, numărul lor ar fi uriaș. Ar trebui să mănânce tot, n-ar mai avea ce să mănânce în final, iepele ar naște din ce în ce mai puțini mânji, care ar fi din ce în ce mai bolnavi, ar ajunge foarte greu la maturitate și ușor-ușor specia, nu știu dacă ar dispărea complet, dar până când resursele nu se vor fi revitalizat, ca să aibă ce să consume în continuare, numărul lor va fi foarte mic.”
„Cartea asta a fost pentru mine ca un pumn în stomac” a spus Paula Herlo. „Am simțit același lucru când am citit și «Istoria apelor», însă cartea asta are acest dar de a te duce în viitor. Te așază în viitor și te obligă să te uiți la prezent, la ce trăiești tu acum. Proiectându-mă în viitorul descris în această carte, m-am văzut în genunchi, bocind niște vremuri pe care noi le trăim acum și de care nu suntem conștienți și regretând tot ce avem acum și nu prețuim. Despre asta e cartea asta, despre o întoarcere într-un viitor. E ca un semnal de alarmă, e ca un strigăt de ajutor.”
A fost o seară agreabilă, cuminte, prietenoasă, desfășurată sub auspiciile păcii de la noi, însă umbrită de războiul de lângă noi. Gândurile noastre sunt mereu acolo, la suferințele semenilor noștri, deși noi, cei de aici, trebuie să ne ocupăm de lucrurile pe care le facem în mod obișnuit. Poate că, cine știe, cărțile bune vor salva, într-un fel sau altul, omenirea. Cărțile care ne inspiră, cărțile care ne sunt alături, cărțile care nu au legătură cu ideologia războiului și care tratează teme de acest fel doar într-un univers ficțional sau ca evocări istorice. Pe scurt, cărți din care avem mereu ce învăța. Așa cum este și acest volum al Majei Lunde, „Ultimii cai din stepă”.
