Aflu, stupefiat, de pe wall-ul lui Cezar Paul-Bădescu, că Mircea Ivănescu ar fi fost colaborator al Securității. Poate că e un pic pretențios termenul ales, acela de „colaborator”, însă din relatarea respectivă cam asta ar fi concluzia, deși această „colaborare” s-ar fi limitat doar la niște rapoarte care ar fi privit-o pe Nina Cassian. Firește, în primă instanță n-am crezut o asemenea gogomănie, însă înțeleg, din cele relatate de Cezar Paul-Bădescu, că, potrivit cercetărilor făcute de Mona Nicoară, nu a fost „o turnătorie întâmplătoare” și că ar exista dovezi indubitabile.

Nu știu ce-ar fi de spus. Radu Vancu, unul dintre cei mai apropiați discipoli ai lui Mircea Ivănescu, neagă vehement o asemenea posibilitate. Mă alătur și eu vocii lui, deși nu dețin nicio contradovadă, singura certitudine pe care o am fiind literatura lui Mircea Ivănescu și, implicit, imaginea lui, despre care sunt și acum convins că este „spotless”. Pur și simplu nu pot admite că „brațul lung” și insidios al Securității a putut pătrunde până la Mircea Ivănescu și că acesta a fost convins, într-un fel sau altul, să livreze rapoarte despre Nina Cassian sau despre oricine altcineva.

Trecând de această primă instanță și admițând, prin absurd, că un astfel de scenariu ar fi posibil, nu mă pot abține să nu mă gândesc și la obiectul acestei presupuse turnătorii. Potrivit propriilor mărturisiri, făcute cu absolută sinceritate și fără nicio constrângere, Nina Cassian a crezut cu toată ființa ei în comunism. Există probabil multe mărturii ale vremurilor dinainte de revoluție care să probeze asta. Eu o am la îndemână doar pe aceasta, preluată din volumul „Antologia rușinii, după Virgil Ierunca” (editori Nicolae Merișanu & Dan Taloș):

„În acest sens, istoria a fost, totuși, generoasă cu mine. am avut și eu sentimentul de totală și imaculată Inspirație, când Partidul Comunist a ajuns la cârma țării mele.”

 Asta scria Nina Cassian în Luceafărul din 22 ianuarie 1972.

În siajul acestei „mărturisiri de credință”, în care substantivul comun „inspirație” a fost transformat, potrivit spiritului acelor vremuri de „mărețe împliniri”, în substantiv propriu, afirm că, dacă aș fi fost în locul lui Mircea Ivănescu, aș fi turnat-o și eu pe Nina Cassian la Securitate. Aș fi recurs la soluția asta măcar pentru a o face pe distinsa poetă să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat comunismul și ce fel de aberații poate să producă. Dacă Mircea Ivănescu a turnat-o la Securitate, atunci „victima”, Nina Cassian, a meritat cu prisosință să fie supusă unui astfel de tratament din partea unui om despre care înțeleg că i-a fost bun prieten și la care a ținut foarte mult.

În acest raport cred că, de fapt, nu Nina Cassian a fost victima, ci Mircea Ivănescu. Îmi amintesc de dialogul pe care poetul l-a avut cu Gabriel Liiceanu și de „mărturisirea” de o delicioasă naivitate pe care i-a făcut-o acestuia, cum că ar fi fost „ofițer sub acoperire” fără să știe. Am să reproduc, în încheiere, „argumentul” pe care poetul i l-a adus lui Gabriel Liiceanu, suficient ca să ne dăm seama cam ce fel de „turnător” ar fi putut fi Mircea Ivănescu:

„Cum vă explicați dumneavoastră că am fost și de două sau de trei ori în străinătate – e adevărat, în Cehoslovacia, în Iugoslavia și în Polonia – fără ca să am după aceea, niciodată, nici cea mai mică întrevedere cu vreun securist? Cum vă explicați că n-a trebuit să fac rapoarte? Că, prin forța împrejurărilor, m-am întâlnit cu străini și nu mi s-a cerut niciodată să raportez cum a fost, ce am vorbit cu ei și așa mai departe?”

Acesta era Mircea Ivănescu. Concluziile le puteți trage singuri.

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

Join the discussion 2 Comments

  • Mi se pare ciudat ca un marginal al regimului comunist, așa cum a fost Mircea Ivănescu, să o toarne la Securitate pe Nina Cassian, una dintre răsfățatele celei mai negre perioade ale istoriei noastre postbelice (staliniste, adică). Mai degrabă, deși Mircea Ivănescu nu părea să fie genul turnător, putea s-o reclame la Europa Liberă pentru comunism deșănțat.

  • Gelu Diaconu says:

    De-asta am și spus că Nina Cassian ar fi meritat o lecție. În orice caz, nu-l cred în stare pe Mircea Ivănescu de așa ceva, e limpede că povestea asta are ceva nelalocul ei.

Leave a Reply