Unul dintre standurile la care m-am oprit frecvent în timpul Bookfestului a fost cel al Editurii Vremea. Recunosc că am fost atras acolo datorită prezenței lui Ciprian Măceșaru, însă a fost și datorită mai vechii mele pasiuni pentru istoria Bucureștiului.

Firește că am întâlnit-o pe doamna Silvia Colfescu și, în mijlocul tumultului târgului de carte, am reușit să avem un dialog extrem de interesant care, chiar dacă apare, din motive obiective, un pic mai târziu decât trebuia, cred că poate suscita oricând interesul cititorilor.

Doamna Sivia, ce mai face Editura Vremea?

Păi ce să facă? Ca orice editură care se respectă, Editura Vremea face cărți.

Ce ne-ați pregătit bun pentru ediția de anul acesta a Bookfestului?

O groază de bunătăți. În primul rând, două cărți care au fost boom-ul de anul trecut la Salonul de Carte de la Paris, corespondența lui Brâncuși la vârsta de 50 de ani cu tânăra lui iubită de 19 ani, o balerină (Brâncuși & Marthe sau povestea de iubire dintre Tantan și Tonton). Este o corespondență foarte pasionantă, foarte artistică, foarte interesantă, ilustrată de Brâncuși însuși.

Al doilea volum, un pandant al acestei cărți, este corespondența lui Brâncuși cu Marcel Duchamp, enormul artist francez cu care a fost foarte bun prieten. Duchamp i-a organizat și supervizat expoziția de la New York, celebra expoziție în care a fost procesul cu vama americană, care considera lucrarea lui Brâncuși ca fiind o piesă de metal industrială. Aceste două cărți fac un pandant, le-am făcut coordonate la copertă, suntem foarte mândri de ele, pentru că sunt foarte frumoase.

Continuă pasiunea dumneavoastră pentru istoria Bucureștiului, bineînțeles prin cărțile pe care le editați în colecția Planeta București?

Absolut da! Avem două noutăți: prima e o carte de Victoria Dragu-Dimitriu, celebra cronicară a Bucureștilor. Bietul ei fiu, care a murit pe neașteptate la o vârstă inexplicabil de tânără, i-a făcut legătura cu familia sculptorului Emil Wilhelm August von Becker. Lumea nu știe cine este, dar mergi pe stradă și treci prin fața sculpturilor lui. Foarte multe fațade au sculpturi făcut de el: Palatul Cantacuzino, cred că și Observatorul… E o decorație dintr-asta sculpturală foarte bogată și există și interioare decorate de el.

Este și o sculptură frumoasă în Piața Walter Mărăcineanu. Nimeni nu știe cine e. Ei bine, Victoria a găsit-o pe nepoata lui și a avut un lung interviu cu ea, pe care noi l-am publicat ilustrat cu foarte multe imagini ale sculpturilor lui Becker. Este o contribuție într-adevăr însemnată la istoria Bucureștiului. E rușine totuși să avem un sculptor atât de prezent în oraș, prin lucrările lui, și atât de absent în memoria bucureștenilor. Cele patru muze de sus, de pe Universitate, sunt de Becker, și o reprezintă pe fata lui. Nu știe nimeni asta.

O a doua carte pe care am publicat-o acum este datorată domnului Emanuel Bădescu, care este istoric al Bucureștiului, e pasionat de București. A lucrat, cred, vreo 30 de ani în Biblioteca Academiei la Cabinetul de Stampe, deci are deschisă larg ușa către imaginea bucureșteană.  A scris acum o carte despre mici monumente și mici momente din vechiul „Mic Paris”. Se și cheamă cartea În București prin Micul Paris. Este fermecătoare și plină de poze.

Bucureștiul este o mare capitală europeană și, ca orice capitală europeană, este un ghem de istorii mari și de istorii mici. Dacă sapi puțin găsești cât vrei. Sub București, la propriu, găsești încă un București, iar sub Bucureștiul acela mai este unul. Sunt, de pildă, tuneluri prin care te poți plimba cu trăsura, dar nu sunt deschise.

Silvia Colfescu

Cum vă descurcați cu partea economică? Cum reușiți să mențineți balanța?

Foarte greu! Într-o țară care este ultima pe lista țărilor din Uniunea Europeană la capitolul cititori și cumpărători de carte, credeți-mă, e un eroism să fii editor. Un eroism! Nu știu cum ne descurcăm! Dar încă facem față. Aici trăim, aici avem publicul, aici este poporul nostru, aici încercăm să-i dăm cărți, aici vedem că nu prea-l interesează, aici suntem fericiți când vedem pe cineva interesat de cărți. Deci, vedeți, acest târg este un moment de fericire, pentru că aici vin majoritatea cititorilor din zonă.

Dar nu e puțin?

Ba da! Îmi pare rău, dar totul purcede de la educație. Educația este practic ruinată. La ora asta, educația ne scoate pe bandă rulantă analfabeți funcțional. N-o să-l poți pune pe un analfabet funcțional să-ți citească fiindcă el îți citește un cuvânt, dar pe cel de alături nu înțelege cum se leagă de primul. Ăsta este analfabetismul funcțional. Deci acolo cartea e pierdută.

În școli s-a suspendat lectura obligatorie. Deci s-a pierdut și această legătură cu cartea. Școala acceptă ca un copil, în loc să citească o carte, să copieze un referat de pe internet și să îl dea ca fiind valabil. Regret, așa nu scoți decât analfabeți!

Or cartea nu mai este lectura, cultura… Nu mai sunt promovate ca valori. Nu i-am văzut pe oamenii noștri politici cu o carte în mână, în afară de președintele Iohannis, care își face campanie electorală lansându-și cartea, ceea ce este deja o promovare a cărții. Un alt politician, un alt model, n-am văzut cu cartea în mână. Iar televiziunile promovează pentru tineret modele absolut aculturale, adică tot soiul de dudui siliconate și tot soiul de tineri lipsiți de orice inteligență, mușchi și sex. Și atunci ce să cer eu acestui tineret, să vină să-l intereseze cartea? Păcat!

Asta în timp ce emisiunilor culturale li se taie spațiul de emisie…

Da, sunt tăiate sau puse noaptea târziu. Cine se uită la 12 noaptea? Omul mai și doarme. Deci este o politică concertată.

Am citit undeva că francezii vor să revină la învățământul tradițional. Nu știu cât bine sau rău este în această metodă, dar…

Ar trebui să fie o combinație eficientă, adică să-i dea copilului și o cultură generală, și obișnuința învățării prin repetare, pentru că repetitio mater studiorum est, este foarte clar!

Iar cartea este esențială în acest proces…

Sigur că da. Și carte, și să nu-l castrezi de inițiativă personală, să-i dea elevului elemente care să-i stimuleze inventivitatea, căutarea proprie a unor soluții. Astea trebuie combinate între ele. Nu poți să iei una dintre aceste laturi și să spui că faci un învățământ bun. Cum îl faci? Iar în momentul de față aproape că lipsesc ambele laturi. E o tragedie, să știți, care se reflectă în situația României pe lista Uniunii Europene a țărilor din punctul de vedere al cititorilor și al vânzării de carte. Suntem ultimii, după Bulgaria!

Care credeți că ar fi soluție ieșirii dintr-o astfel de situație?

Întâi educația! În primul rând educația, în al doilea rând modelele pe care le văd tinerii la televizor. Atâta vreme cât la televizor se slăvește reușita în afaceri și îl vezi pe Becali, care este jumătate analfabet, dar e plin de bani, sigur că tânărul spune: „Se poate! El știe! N-am nevoie de școală!”

Or, nu e nevoie de școală, ajungi să te duci la Uniunea Europeană să fii reprezentat de analfabeți, care nu știu o limbă străină, care nu știu să se poarte, care ne fac de râs la nivel internațional, și așa ni se duce vestea că suntem niște tâmpiți și niște troglodiți.

Este un proces, mă refer aici la îndreptarea învățământului, care va dura foarte mult timp…

Da, pentru că răul care s-a făcut e foarte adânc și nu este așa de ușor să-l repari. Din păcate, cultura este o cenușăreasă, primește foarte puțin de la buget și se taie și din ce s-a mai tăiat. S-au tăiat bani la AFCN, am auzit că s-au tăiat și la ICR. Sunt toți pe marginea de rupere. Nu e nevoie de cultură, iar dacă nu e nevoie, nu primește bani. Dacă nu primește bani, decade. E un cerc vicios.   

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment