N-am mai scris de ceva vreme aici, din motive mai mult sau mai puțin obiective. În primul rând, este foarte cald, așa că mai vechea mea meteahnă, care s-ar traduce cam așa: „nu pot să scriu când curg apele pe mine”, este cauza absenteismului meu relativ prelungit. Căldura mi-a ucis orice boare de gând (am citit parafraza asta undeva, dar nu-mi amintesc unde), iar în lipsa motorașului responsabil cu fluxul cognitiv totul a rămas în stand-by.

Pe urmă, vă mărturisesc că evit să scriu prea des aici ca să nu vă plictisesc. Cred că e mai bine să am o prezență ceva mai discretă, ca să nu las senzația că scot tot timpul capul la suprafață ca să-mi dau cu părerea în legătură cu tot ce mișcă în zona literaturii. N-ar fi bine să devin ubicuu nici pentru sănătatea mea mintală, darămite pentru nervii voștri.

Oricum, nu despre mine am să povestesc în cele ce urmează ci, așa cum v-am avertizat și în titlu, tot despre cărți. Chemat de unele nevoi administrative, am făcut ieri o incursiune în oraș și m-am întors cu o sacoșă plină de cărți. Nu vă gândiți că am cheltuit o groază de bani, fiindcă nu am o groază de bani. Nu-i am nici măcar pe cei pe care i-am cheltuit, dar asta este altă poveste.

Am mers un pic pe la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, care mi s-a părut descurajant de goală. Sincer să vă spun, nu înțeleg de ce stau lucrurile în felul ăsta (bănuiesc că nici în alte librării lumea nu dă buluc), mai ales în condițiile în care spațiul e mai mult decât generos (la intrare suntem avertizați că, din cauza problemelor legate de pandemie, nu pot fi în același timp în librărie mai mult de 15 persoane). Pe de altă parte, există mijloace pentru dezinfectarea mâinilor, iar pe linoleum sunt lipite stickere care ne îndeamnă să păstrăm distanța față de ceilalți clienți.

Locul ăsta, altădată atât de viu, este acum, așa cum spuneam, dezolant de gol. Situația nu e bună deloc, cartea supraviețuiește cu greu, așa că nu-mi rămâne decât să vă dau și eu un mic îndemn de aici, din Biblioteca lui Gelu: mergeți în librării, fiindcă sunteți în siguranță, iar dacă în timpul vizitei vă hotărâți să și cumpărați o carte (sau mai multe) gestul vostru chiar poate salva această industrie atât de grav lovită de criză. Și nu spun neapărat să mergeți doar la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, ci în oricare altă librărie.

Peste tot sunt cărți pentru care acum mai bine de trei decenii se stătea la coadă. Multe dintre cărțile de atunci se vindeau pe sub mână, iar altele erau aproape imposibil de găsit. Acum, toate se află pe rafturi, la îndemâna oricui. Nu trebuie decât să mergeți în libării și să le cumpărați. E un lucru cât se poate de simplu și de normal într-o lume care numai normală nu se poate numi. Totuși, această lume își menține echilibrul și datorită cărților. Sau, pentru unii, numai datorită lor.

De la Librăria Humanitas de la Cișmigiu am plecat cu trei cărți (mulțumesc Gabriela Maaz) pe care le-am recomandat deja pe „O Mie de semne”. În „Povestea banilor”, de Charles Wheelan (Editura Humanitas, 2020), autorul „ne arată cum ar trebui să funcționeze băncile și sistemul monetar, precum și efectele devastatoare pe care le pot avea asupra societății inflația, deflația, ilichiditatea și alte fenomene monetare” (am citat de pe coperta a IV-a). Sunt sigur că, în afară de aceste repere, veți găsi multe alte lucruri interesante.

A doua carte este „Iscoditorii. Un an de cugetări, băutură, tristețe și lecturi”, de Anne Gisleson (Editura Humanitas, 2020). Titlul este mai mult decât sugestiv, însă am să vă citez și de pe coperta a IV-a unde, printre altele, se spune că „sunt pagini impregnate de suferință, dar și de înțelepciune și, pe alocuri, autoironie”.

A treia carte de la Librăria Humanitas de la Cișmigiu îi aparține unei autoare foarte îndrăgite, Ioana Pârvulescu. Este vorba despre cel mai recent roman al ei, „Prevestirea” (Editura Humanitas, 2020), „o carte în care dragostea vine neinvitată, ca oricând și oriunde pe lume”.

Ieșirile mele prin oraș din vara asta au fost foarte rare, așa că am profitat ieri și am dar o raită prin anticariatele mele preferate. Nu a fost o misiune prea ușoară, fiindcă centrul orașului a devenit, mulțumită proastei administrații din ultimii ani, un deșert de beton. Căldura este în anumite locuri insuportabilă, dalele montate pe trotuare clămpăne aproape la orice pas și sunt așa de încinse încât aerul e aproape irespirabil.

De la magazinul LibMag de pe bulevardul Brătianu am cumpărat, la prețuri modice, trei cărți pe care mi le doream mai demult: „Nadja”, de André Breton” (Editura Polirom, 2013), la reducere, doar 9,99 lei; „FEM”, de Magda Cârneci (Editura Polirom, 2014, colecția Top10+), la 4,99 lei; în fine, a treia este „De la coroana regală la cercul polar”, o antologie de Dan C. Mihăilescu (Editura Curtea Veche, 2007), cumpărată cu doar 4,99 lei.

Am intrat apoi pe colț, la Târgul Cărții, de unde am luat tot trei cărți și tot la prețuri foarte bune: „Câinii negri”, de Ian McEwan (Editura Polirom, 2015, colecția Top10+), la 7,99 lei: „Seinfeld și sora lui Nabokov”, de Simona Sora (Editura Polirom, 2014, colecția Ego.grafii), la 9,99 lei; last, but not least, o carte de care nu auzisem, scrisă de unul dintre autorii mei preferați, George Bălăiță, „Nopțile unui provincial”, apărută în 1983 la Editura Junimea – prețul: 4,99 lei.

Pe Doamnei am intrat la anticariatul Trored, de unde am plecat cu romanul de debut al Dianei Bădica, „Părinți” (reeditat anul acesta în colecția Top10+), pe care îl voi citi, în sfârșit, mai ales că am auzit numai lucruri bune despre el.

Ultima oprire a fost la Anticariat Unu, pe strada Academiei, de unde am luat, cu 15 lei, primul volum din ciclul „În căutarea timpului pierdut”, „Swann”, de Marcel Proust (Editura Univers, 1987, în traducerea Irinei Mavrodin). Îmi amintesc că pe vremuri am cumpărat de la Librăria Academiei, care era pe Calea Victoriei, vizavi de Palatul CEC, „La umbra fetelor în floare” și „Guermantes”, apărute tot la Editura Univers în 1988 și, respectiv, 1989. Voiam să cumpăr toată seria, fiindcă nu citisem „În căutarea timpului pierdut” decât în traducerea Eugeniei Cioculescu și a lui Radu Cioculescu. După 1989 am pierdut însă șirul. Bănuiesc că nu este încă „timpul pierdut”.

Cam atât pentru azi. Stay safe și nu uitați: o vizită la librărie vă poate face, fie și temporar, să uitați de probleme, angoase și alte stări nepotrivite. Mergeți în librării, fiindcă librăriile sunt triste fără voi.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.