De obicei nu scriu aici sâmbăta, însă azi simt nevoia să semnalez, pe scurt, un fenomen care nu încetează să mă uimească. Este vorba despre ipocrizie. Ce înseamnă să fii ipocrit? Potrivit DEX, e o afișare a unei atitudini false. Adică e atunci când ești prefăcut și fățarnic.

Mi s-a întâmplat și mie să mă surprind în asemenea ipostaze. Cred că nu prea scapă nimeni de chestia asta, fie că picăm voluntar sau involuntar în schema ipocriziei. Dacă e involuntar e destul de ok, cu excepția cazului când asta e natura omului, adică în situația în care e o treabă pe care o ai din naștere. Nu sunt puțini cei cu astfel de erori de fabricație, dar pe ăia îi recunoști de la o poștă. Sau nu. Depinde la ce nivel ți se situează antidotul intuiției.

Ipocrizia dobândită mi se pare una dintre cele mai blamabile. Ipocritul se plânge, de exemplu, că nu scrie nimeni despre cartea lui abia apărută, că nu i-o bagă nimeni în seamă, iar atunci când, în sfârșit, catadicsește cineva să arunce câteva vorbe în burta internetului, se preface că n-a auzit. Dar aici e un fenomen ceva mai subtil, pe care îl intuiesc ca fiind unul definitoriu pentru ipocritul nostru.

Depinde și cine scrie despre volumul respectiv. Nu e ca și cum bucuria s-ar pogorî din cer asupra scriitorului în cauză. Nu, e vorba despre nevoia de notorietate, de recunoaștere globală, de ambîț. Dacă, de exemplu, face o recenzie X, care e celebru în lumea literelor, atunci sensibilii zei ai literaturii sunt supermulțumiți. Dar dacă scrie un blogger anonim, care încearcă și el să-și facă treaba atât cât se pricepe, lucrurile nu mai sunt ok. E ca și cum n-ar fi fost. Apă de ploaie după o răpăială de vară. Se evaporă în 60 de secunde.

Am observat că există multe ironii la adresa bloggerilor culturali. Și asta e o formă de ipocrizie (a se citi fățărnicie). Bloggerii culturali nu sunt văzuți ca niște „răspândaci” ai literaturii contemporane, ci ca niște scame (uneori deranjante) pe lamela sensibilă a culturii autohtone. Cine mai sunt și indivizii ăștia care se bagă-n seamă pe site-urile lor și scriu recenzii de doi lei? Bloggerii culturali, desigur.

Vin ei acum și se introduc ca musca-n c… calului și nu ne lasă în pace pe noi, scriitorii care plutim în atmosfera rarefiată a lirismului și a culturii înalte. Vin și ne deranjează cu textele lor scrâșnite, nerecunoscătoare, care mai și amendează pe deasupra nereușitele scriitoricești. Ia să ne mai lase domnule în pace. Noi vrem să fim criticați doar de X și Y, care au vechi „ștate de servicii” în domeniu. Și așa mai departe.

Cam asta simt în momentul ăsta despre cei care, prinși în vortexul creației, n-au timp să dea un semn că au luat la cunoștință despre o biată recenzie apărută pe un site cultural. Asta în condițiile în care alți scriitori, mult mai importanți, au făcut-o cu modestie și șarm. Nu te pui însă cu ipocrizia. Ipocritul stă în continuare în turnul lui de fildeș și observă. Nu e sensibil însă decât la semnalele venite dinspre o parte a spectrului literar. Aia care cred ei că contează (mi-am asumat cacofonia, ca un ipocrit ce mă aflu). Restul, vorba unui critic celebru, la gunoi! 

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.