THOMAS STEARNS ELIOT s-a născut pe 26 septembrie 1888 în St. Louis, Missouri, fiind ultimul dintre cei șase copii în viață ai lui Henry Ware Eliot și Charlotte Champe Stearns. Între 1898-1905 este elev la Smith Academy, unde studiază latina, greaca veche, franceza și germana și începe să scrie poezie sub influența Rubaiatelor lui Omar Khayyam. În septembrie 1905 pleacă de acasă la Milton Academy, lângă Boston, unde se pregătește timp de un an să intre la Harvard University.

În perioada 1906-1909 urmează cursuri de filozofie la Harvard și obține diploma de licență în doar trei ani. În 1910 pleacă pentru un an de stagiu la Paris pentru a studia filozofia. Revine în America pentru a-și face doctoratul în filozofie la Harvard. În 1914 se întoarce în Europa pentru a studia în Germania, la Marburg, apoi la Merton College, Oxford. Din cauza primului război mondial ajunge însă la Londra, în august, unde se întâlnește cu mai vechiul său prieten, Conrad Aiken, care îl pune în legătură cu Ezra Pound.

Debutează editorial în 1917 cu volumul Prufrock și alte observații, fiind ajutat la elaborarea acestui proiect de Ezra Pound și de soția acestuia, Dorothy. Urmează, printre altele, volumele Tărâmul pustiit (The Waste Land) (1922), Miercurea cenușii (Ash Wednesday) (1930) sau Patru cvartete (Four Quartets) (1945). În 1948 i se decernează Premiul Nobel pentru literatură, „pentru contribuția sa remarcabilă, de pionierat, la poezia zilelor noastre”. Se stinge pe 4 ianuarie 1965 la domiciliul său din Londra. Cenușa i-a fost depusă într-o criptă din Biserica St. Michael, în satul East Coker din districtul Somerset (Marea Britanie).

Reproduc mai jos un fragment din poemul Portretul unei doamne, compus între februarie și noiembrie 1910, precum și în noiembrie 1911.

 

PORTRETUL UNEI DOAMNE

I

Prin ceața și prin fumul unei după-amiezi de decembrie
Ai vrea să ți se-așeze decorul – poate că s-ar cuveni așa –
Cu „Mi-am rezervat această după-amiază pentru dumneata”;
Și patru lumânări de ceară în camera împinsă în tenebre,
Patru inele de lumină pe tavan, acolo, sus,
O atmosferă ca în cavoul tinerei Julieta
Și pregătită pentru tot ce-ar fi de spus, sau ar rămâne de nespus.
Am fost, să spunem, să-l ascultăm pe polonezul cel mai nou venit
Cum exhala Preludiile, prin plete sau prin vârful degetelor fine.
„Atât de intim, Chopin acesta, că sufletul lui, mă gândesc,
Ar trebui resuscitat doar printre cei care se pricep bine,
Două, cel mult trei persoane, să nu-i atingă sufletul eflorescent,
Pe care, în sala de concert, toți i-l discută și i-l risipesc.”
– Și astfel, conversația se-abate,
Printre veleități, printre regrete cu îngrijire reprimate,
Și străbătând arpegiile atenuate de vioară
Amestecate în sunete de corn înfundate
Și începe, bunăoară.
„Nici nu-ți imaginezi ce-nseamnă prietenii pentru mine,
Și cât, o cât de rar și de ciudat e să găsesc
În viața asta, făcută din nimicuri împerecheate nu prea bine,
(La care nici nu țin… ai văzut, nu? nu ești orb, doar!
Ce bine le înțelegi acestea toate!)
Să întâlnești un prieten care are această calitate,
Și altele asemenea, și știe să le dăruiască
Acele calități prin care prietenia poate să mai dăinuiască.
Ce mult înseamnă că-ți pot spune acum acestea toate –
Căci fără asemenea prietenii – viața, ce cauchemar!”

Prin plânsetul viorilor alene încolăcit
Și prin arietele
Cornetelor dezacordate
În mintea mea începe un tam-tam mocnit
Bătându-și un preludiu absurd, numai al lui,
Un monoton capricios și șui
Și care aduce, cel puțin, o „notă falsă”.
– Hai să ieșim la aer, amețiți de tutun, în transă,
Să admirăm monumente,
Să discutăm cele mai noi evenimente,
Și să ne potrivim și ceasurile după orologiile de pe stradă.
Apoi să ședem o vreme să ne bem berea fadă.

(Traducere de Mircea Ivănescu, din volumul T.S. Eliot, Opere poetice 1909-1962, Humanitas, 2011)

gelu diaconu
contact@omiedesemne.ro

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment