Ioana Bradea (poza de aici) Îmi amintesc cât de nedumerit am fost când am citit prima dată romanul de debut al Ioanei Bradea, „băgău”. Lăsând la o parte începutul, care-mi efasa cam tot ce știam la acea vreme despre limbajul corect într-o operă literară, trebuie să spun că, deși eram plin de prejudecăți, la sfârșit
Sebastian Sifft (poza de aici) De unde începe, în fond, totul? Sau, mai bine zis, trebuie să existe întotdeauna un început? Poate o fotografie (imaginară sau nu, încă nu știm și n-o să aflăm) pe post de recurs la memorie, ori o altă fotografie, concretă de data asta, făcută în cadru familial, la Visopol, „pe
Ioana Nicolaie (poza de aici) „Rostului lumii nu ne putem împotrivi” afirmă undeva „fratele-porc”, altul decât cel pe care-l cunoaștem prea bine de la Constantin Noica, adresându-i-se Agustinei, o fetiță care se străduiește să înțeleagă, cu mijloacele ei fantaste și deloc limitate, însuși rostul acestei lumi minunate și barbare. Dar ce ne facem când suntem