Tag

Roman

Browsing
Radu Vancu (poza de aici; foto credit: Sophie Polansky) RADU VANCU s-a născut pe 13 iulie 1978 în Sibiu. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu. Este conferenţiar la aceeaşi facultate şi redactor la revistele Transilvania şi Poesis internaţional. Coordonează secţiunea literară a revistei Timpul. A tradus în română din poezia lui Ezra Pound, William
BOGDAN SUCEAVĂ s-a născut pe 27 septembrie 1969 la Curtea de Argeş. Studii în matematică la Universitatea din Bucureşti şi la Michigan State University. În prezent, profesor în Departamentul de Matematică de la California State University, Fullerton, SUA. Autor al volumelor de proză: Teama de amurg (1990); Sub semnul Orionului (1992); Imperiul generalilor târzii şi alte istorii (2002, 2003); Bunicul s-a întors
Cezar Amariei (poza de aici) CEZAR AMARIEI s-a născut în 1973 în Ștefănești, Botoșani. A absolvit în 1997 Facultatea de Litere a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi şi este jurnalist. A publicat în Adevărul, Ziarul Financiar, hotnews.ro, a colaborat cu Agenţia de Presă Mediafax şi ProTV. A debutat la 16 ani cu două schiţe satirice în „Moftul
Mihai Buzea (poza de aici) MIHAI BUZEA (născut în 1971), absolvent de Filologie (1996) şi de master (2005), a fost profesor, vînzător de asigurări, colaborator la Academia Caţavencu (2005-2010). Este reporter la Caţavencii (din martie 2010). Alte ocupaţii: om bun la toate, plimbător de cîini, traducător, babysitter, Moş Crăciun, fabricant de lucrări de diplomă, chelner, paznic de noapte. A mai
Mathias Enard (poza de aici) „Busola” este romanul „consacrării definitive” a scriitorului francez Mathias Enard, acesta fiind recompensat în 2015 cu prestigiosul Premiu Goncourt. Cartea a apărut recent și în limba română, la Editura Nemira (în colecția Babel, coordonată de Dana Ionescu), în traducerea lui Cristian Fulaș. [image_with_animation image_url="2509" alignment="center" animation="Fade In" box_shadow="none" max_width="100%" img_link="https://nemira.ro/busola"]
„O formă de viață necunoscută” este cea mai recentă carte a scriitoarei Andreea Răsuceanu. Apărut la Editura Humanitas, volumul a fost lansat de curând și la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (relatarea aici: https://omiedesemne.ro/2018/10/11/seara-eseu-cu-andreea-rasuceanu-la-humanitas-cismigiu/) [image_with_animation image_url="2487" alignment="center" animation="Fade In" box_shadow="none" max_width="100%" img_link="https://www.libris.ro/o-forma-de-viata-necunoscuta-andreea-rasuceanu-HUM978-973-50-6240-8--p10750185.html"] Iată ce spune Gabriela Adameșteanu despre acest roman pe coperta a IV-a a
Aveam în bibliotecă volumul „Orașul cu salcâmi. Accidentul”, apărut în 1976 la Editura Eminescu, adus de tata de la tipografie, prin relațiile pe care le mai avea încă la „Casa Scânteii” (se mutase deja de câțiva ani la tipografia „Informația”, dar prietenii de odinioară nu-l uitaseră). Aveam 14 ani și am încercat să citesc cartea