Tag

Scriitori

Browsing
Am auzit de foarte multe ori spunându-se: „Un scriitor scrie!” Chiar dacă o să provoc unele ridicături din sprâncene, trebuie să recunosc că, în mare parte, sunt de acord. Ce altceva ar trebui să facă un scriitor? Sigur, unul ca mine, care a trecut prin multe în viața asta, are și alte preocupări. Face pe
Îmi amintesc scena din Abaddon, exterminatorul când Sabato s-a decis să-și cumpere un caiet cu arc. Mașina de scris îi făcea tot felul de probleme, clapele se înțepeneau, panglica nu se rotea automat și așa mai departe. În consecință, s-a hotărât să scrie de mână. S-a dus, așadar, la o librărie și, cu toate că
Știrea începutului lunii februarie 1938 a fost căderea guvernului antisemit Goga-Cuza. Sebastian este euforic și notează că a primit vestea cu o „satisfacție reflexă, bruscă, expansivă”. Aceeași satisfacție a trăit-o probabil majoritatea populației evreiești, de vreme ce mulți dintre ei și-au exprimat bucuria în stradă, în grupurile strânse în jurul Palatului Regal. Cumva inevitabil, Sebastian