Recomandarea www.omiedesemne.ro se îndreaptă azi către cel mai recent volum semnat de Teodor Hossu-Longin, „13, cu noroc. Crima și alte povestiri” (apărut la Editura Paralela 45), care a avut lansarea la Târgul Internațional Gaudeamus 2018 și a fost foarte bine primit de public.

Teodor Hossu-Longin: „13, cu noroc. Crima și alte povestiri”
Teodor Hossu-Longin: „13, cu noroc. Crima și alte povestiri”

TEODOR HOSSU-LONGIN s-a născut pe 5 iulie 1972 în București. În 1998 a publicat povestirea Iluzia, iar în același an i-a apărut volumul de proză scurtă Crima și alte povestiri, pentru care a primit premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România.

A debutat în presă în 1991, la Curierul Naţional, iar în 1994 s-a alăturat echipei cotidianului Ziua, ca jurnalist sportiv, până la începutul anului 2000, când a devenit publicist comentator la Evenimentul zilei. Din toamna aceluiaşi an trece de la presa scrisă la cea de televiziune, odată cu crearea postului B1 TV, unde este realizatorul show-ului automobilistic „La limită”.

În 2012 devine producător independent, cu proiecte la posturile Antena 2 (Călător pe-o gură de rai – emisiune de turism), Digi Sport (RO Motorsport – emisiune de motorsport), Travel Mix TV (Mincinoşii – emisiune de pescuit, turism şi artă culinară).

Revine în lumea prozei românești în 2017, cu romanul Mortua Est (Cartea Românească), și devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat nuvele și fragmente din roman în revistele Contemporanul, Luceafărul de dimineață, Viața Românească și Cenaclul de la Păltiniș.

Iată și textul de recomandare de pe coperta a IV-a:

„După două remarcabile volume de proză (Crima și alte povestiriMortua Est), excelent primite de public și critica profesionistă, Teodor Hossu-Longin vine în fața cititorilor cu o nouă carte: 13, cu noroc. Titlu premonitoriu, cel puțin din perspectiva unui lector avizat, fiindcă este, astăzi, un noroc să dai peste un autor care își confirmă plenar aptitudinile epice afirmate la debut.

A surprinde ființa umană în ipostazele ei cele mai tulburătoare – iată miza esențială a povestirilor prozatorului, dintre care cel puțin una (Ștefana) tinde, în opinia mea, spre statutul de capodoperă. Ceea ce mă face să afirm că Teodor Hossu-Longin este o reconfortantă certitudine valorică a literaturii române contemporane.” Ioan Groșan

Cartea are 248 de pagini, costă (preț promoțional) 23.10 lei și poate fi comandată aici.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.