M-am gândit inițial să încep acest articol de mulțumire (un fel de thank you note, așa cum i-a scris Helen Hunt lui Jack Nicholson în As Good as It Gets) cu un mesaj în genul „Sunt bătrân…”, cum își începe Victor Rebengiuc clipul acela impresionant cu copiii din orfelinate. Adevărul este că, la cei 57 de ani pe care i-am împlinit ieri, nu știu cum să privesc această vârstă.

Pot fi deopotrivă „tânăr” sau „bătrân”. „Tânăr” fiindcă mai am încă mulți ani până la pensie – vreo opt, potrivit standardelor generaționiste stabilite de „statul paralel”, care încă scoate oameni la pensie pe la 40 de ani – sau „bătrân” fiindcă într-adevăr mă simt așa uneori când primesc la „Poșta redacției” fantastice poezii scrise de copii de 16-17-18 ani, pe care le public cu un entuziasm, nota bene, juvenil.

Una peste alta, lăsând la o parte petrecerea de acasă, unde m-am simțit cu adevărat „tânăr”, deși sunt „vechi”, vorba lui Caragiale, vreau să vă spun că voi, cei care mi-ați trimis mesaje pe diferite postări de pe facebook sau pe timeline-ul meu, mi-ați făcut ziua de naștere mult mai frumoasă. Acesta este acel thank you note pe care îl compun pentru voi, cei care mi-ați scris lucruri atât de faine, emoționante și empatice. Nu am cuvinte suficient de expresive ca să vă mulțumesc.

Și apropo de acest mulțumiri, am ales să vi le adresez aici fiindcă ieri am primit și un fel de cadou otrăvit: cineva a încercat să-mi spargă contul de facebook, mi-a raportat niște postări „care nu corespund standardelor comunității noastre” și care au fost catalogate drept spam-uri. Printre ele era și clipul lui John Lennon și Yoko Ono cu Imagine. Cred că este o premieră în istoria recentă a omenirii, să consideri că Imagine ar încălca orice standard al oricărei comunități din univers și că ar putea fi catalogat drept spam. În fine.

A trebuit să-mi schimb parola, am făcut niște update-uri de securitate, iar acum totul este în regulă. Au rămas însă câteva sute de mesaje cărora nu le-am putut răspunde. O fac aici asigurându-vă că le-am citit pe fiecare în parte și că le-am reținut și că vă mulțumesc înzecit pentru ele și că m-ați făcut să mă simt extraordinar de bine și extraordinar de tânăr.

Le mulțumesc și celor care au făcut donații pe site-ul www.omiedesemne.ro – sunteți magnifici – iar o reverență specială se cuvine să fac în fața extraordinarilor prieteni care sunt Robert Șerban și Ciprian Măceșaru, ale căror gesturi emoționante m-au făcut să cred încă o dată – deși ar exista milioane de exemple care să mă contrazică și care să-mi dea cu convingerile de pământ – că trăim totuși într-o lume cu multe, multe lucruri bune.

Sunt onorat că exist pe lista voastră de prieteni, fie că ne știm din întâlniri față către față, fie că ne-am „văzut” doar pe facebook. Se cuvine, de asemenea, să le mulțumesc celor care mi-au propus ieri și azi (când vin încă mesaje pe timeline) colaborări și intenții de a dona pentru www.omiedesemne.ro Este extraordinar gestul pe care îl faceți.

O mențiune specială trebuie să fac pentru cei care donează de luni bune pe Patreon. Dragi prieteni, o spun încă o dată: voi țineți www.omiedesemne.ro în viață. De asemenea, datorită vouă, cei peste 6000 de prieteni care au dat like paginii și, presupun, celorlalte câteva zeci de mii care ne accesează site-ul lunar (am bătut și suta de mii în ultima vreme), se pot bucura de materialele noastre. Reverențe, sunteți magnifici!

Nu închei acest thank you note înainte de a vă îndemna să vă alăturați comunității „O mie de semne”, deoarece aici veți găsi întotdeauna poezie bună, referințe, recomandări, articole care vă vor ține la curent cu ce se întâmplă în lumea literară de la noi și nu numai. De asemenea, în măsura în care este posibil, vă așteptăm și în comunitatea Patreon, unde puteți face donații începând cu un euro lunar, bani care de acum încolo vor fi folosiți pentru a atrage noi colaboratori. Prin prezența lor ei vor putea îmbogăți considerabil diversitatea materialelor de pe www.omiedesemne.ro. Depinde doar de voi dacă acest lucru se va întâmpla. Orice sumă, oricât de mică, va face posibil acest uriaș pas înainte. Vă mulțumesc anticipat.  

Patreon - O mie de semne

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment