Nu știu cum e pe la voi, pe planeta mea toamna asta e încremenită și caldă. În plimbările mele mai rare din săptămâna asta am ratat câteva nuanțe de la galben la roșu, dar am descoperit noi pasiuni cum ar fi sculptatul în ceară. De puștoaică mi-a plăcut cam orice lucru de făcut cu mâinile, ceva de făcut care-mi cerea mintea și-mi distrăgea atenția de la viață. De fapt, făceam tot soiul de drăcii manuale și când eram copil – în numele plăcerii de a face ceva cu propriile mâini. Ca mulți alți copii.

Enervam adulții din jur cu pictatul pe pereți (cum îmi face și mie fiică-mea murale acum), tăiam batistele și șosetele lui taică-meu ca să fac rochii pentru păpuși, făceam sculpturi din săpunul de casă spre exasperarea mamei, desenam pe copertele cărților când educatoarea nu îmi dădea hârtie pentru desen. Îmi amintesc cu limpezime câteva imagini și vocea educatoarei când mă blagoslovea. Era o doamnă nu foarte înaltă, dar uriașă, cu părul închis la culoare traversat de fire argintii, cu voce minunată la cântat și aspră la supărare, cu pielea groasă ca un pantof când mă lovea. O chema doamna Topîrceanu și îmi era frică de ea. În schimb o iubeam pe doamna Cati, care era foarte albă și subțire ca o lumină, blândă cu noi.
Cu doamna educatoare Cati învățasem Scrisoarea a III-a a lui Eminescu, dar cu doamna Topîrceanu încurcam strofele Baladei unui greier mic și în loc de toamnă gri ziceam mereu toamnă cri; iar ea, invariabil, se golea de furie în părul meu la gafa asta. Nu am aflat niciodată dacă doamna mea educatoare cu voce aspră ar fi fost rudă cu G. Topîrceanu, dar eram convinsă la vremea aia că Topîrceanu era tatăl ei și eram sigură că o fi fost un om aspru. 

Peste timp l-am refuzat total pe bietul George Topîrceanu și nu pentru că E. Lovinescu îl calificase ca umorist, de literatură superficială, ci din cauza fiicei sale, educatoarea. Dar weekendul ăsta mi-a făcut plăcere să-i descopăr profilul în scrisori și mi-a plăcut umorul său și felul prea liber de a scrie. Sper să treceți și voi peste eventuale traume și idei fixe despre unii scriitori citiți în copilărie sau sub influența negativă a unei perioade, persoane etc. 

Așa că azi vă trimit un grupaj de scrisori de ale lui Gogu către diferiți destinatari. E posibil să vă placă, cel puțin asta sper. 

Am cules scrisori din volumul Scrieri, G. Topârceanu, Ediție îngrijită de Al. Săndulescu, Editura Minerva, 1983, pag. 432, 433, 435, 436, 441, 458, 459, 512, 513, 525, 528, 529, 530, 531, 568, 569. 

Locul de plecare: Rusciuk,
data 2 I, [1918] ora 10 Comand.
G. Topîtceanu.

Către d-na Aftalion

Stimată doamnă Aftalion,
Am ajuns cu bine la Rusciuk, unde am plăcerea să-mi împlinesc promisiunea. Mîne-seară voi fi în Bucureşti. Drumul ar fi fost greu fără proviziile „für die Reise” pe care ați avut prevederea să mi le pregătiți. Cu Teodor, sentinela, am făcut o mică escapadă. Ne-am oprit o noapte (noaptea de revelion) în satul lui. Eram curios să asist la obiceiurile bulgarilor în noaptea de Anul nou ca să am ce scrie.

D-aia am lăsat trenul să se ducă singur, și Teodor cu mine am mers la el acasă, unde îl aștepta un tată bătrîn și o nevastă tînâră. Am făcut cunoștință cu dedu Manole, am mîncat cu toții o plăcintă mare („baniță”, zic ei) – am băut lapte cald și vin rece. Pe urmă dedu Manole a adormit, sentinela s-a culcat cu nevastă-sa, iar eu m-am culcat singur… Vezi scena de aici? Toată noaptea ne-au deranjat copiii cu sorcove: pe dedu Manole din visuri, pe mine din gînduri și pe sentinelă din senzații.
Veneau cîte doi-trei copii cu nuiele în mînă – unii erau tare drăguți – și cum ațipeam oleacă începeau să mă croiască…
Așa, am petrecut, încîntat, noaptea de revelion, și a doua zi la 7 ne-am suit în tren ș-am plecat. Ș-am ajuns fără alt incident decît înghesuiala – aici.

Vă rog să mă iertați de toate prostiile pe care le-am scris și să primiți de departe o sărutare pe mîna dv. bună și mică,

G. Topîrceanu

Către C. BANU

Iaşi, 21.II. 1916

Iubite domnule Banu,
Am trimis acum vreo 6 zile d-lui Hasnaș o scrisoare de „afaceri”, la care n-am primit încă răspuns. Am văzut cu bucurie că ați înființat o casă de editură pe numele dv. și cum tocmai voiam să-mi tipăresc un volum la Steinberg sau la Viața românească, m-am gîndit că nu e rău să vă întreb și pe dv. dacă ați voi să mi-l editați și în ce condițiuni.

Volumul meu ar avea vreo 120 de pagini și ar cuprinde o mulțime de bucați ,„à la manière de..”-un gen nou, care în Franța e foarte căutat, iar la noi lipsește cu desăvîrșire. Bucățile mele nu presupun o atitudine dușmănoasă față de autorii parodiați. În această privință, lista autorilor utilizați e destul de elocventă: Goga, Sadoveanu, Brătescu’, Hogaș, Cincinat, Minulescu, Mircea Rădulescu, Săulescu, Speranția, Pann’, Musset etc., eto., Bolintineanu etc. Am mare nevoie de bani de cînd a ars Viața românească. Pe de altă parte sunt sigur că volumul va fi foarte căutat.

De aceea îmi permit să vă rog să-mi răspundeți cît de curînd două cuvinte cel puțin: cît îmi oferiți pe acest volum, ca să renunț definitiv la orice drepturi asupra lui?
Rămîn al dv. cu vechea și respectuoasa mea afecțiune,

G. Topîrceanu

Către N.N. BELDICEANU

21 ianuarie 1915
[ștampila poștei]

Iubite domnule Beldiceanu,
Am primit cartea d-tale poștală abia azi, cu două zile după telegrama la care nu știam ca să răspund.
Vine sigur la șezătoare.
Vine și d. Sadoveanu.
Nu ți-am telegrafiat fiindcă tot ar fi fost prea tîrziu.
În Moldova s-au mobilizat cîteva regimente…
Poate că vom ține șezătoarea la paștele calului!

Al d-tale,
G. Topirceanu

D-lui N. N. Beldiceanu
Publicist – str. Răsuri 26, Bucureşti 

26.III. 1915

Dragă Beldiceanu,
Am dat să se tipărească afișele. Mîne seară se vor lipi și împărți în primul rînd.
Codreanu nu vrea să citească, zice că lipsește în ziua aia…
Hogaș nu mai vine în laşi. Pe d-na Anghel n-am mai invitat-o. Așa că programul a rămas foarte sărac: Hortensia Papadat, d-ta, Galaction, Sadoveanu și eu. Cu concursul d-rei Cîrje. Atît. Cam puțin pentru Iaşi – eu cunosc lumea de aici și știu. Am avut prudența să adaug pe afiș: „- și alții”. Dacă crezi de cuviință, mai adu pe cineva. Cei de-aici spun că de ce nu aducem pe Brătescu-Voinești!
Cu dragoste frățească,

G. Topîrceanu

P.S. – Am mai prins pe unul, cu arcanul, din îndembul d-lui Ibrăileanu: este I. Mironescu, autorul cîtorva nuvele din Vr., om simpatizat și cu mulți amici prin laşi. L-am pus pe afiș. Nu pretinde onorar.

Așadar:
Va ceti din operele lor:
D-na Hortensia Papadat-Bengescu, d-l N.N. Beldiceanu, G. Galaction, I Mironescu, M. Sadoveanu, G. Topirceanu și alții.
Cu prețiosul concurs al d-rei Anicuța Cîrje, care va declama diferite bucăți. […]

Către SANDRA COTOVU

Iaşi, luni 1 octombrie 1934

Mult stimată doamnă,
Scrisoarea dv. mi-a luat o piatră de pe inimă. Am fost mereu subt impresia (cînd îmi aduceam aminte de dv.) că am făcut un rău, neștiut de mine, și că v-am supărat cu felul meu prea liber de a scrie. În sfîrșit, am primit absolvirea și vă rog să uitați neplăcerea pe care involuntar am ocazionat-o.

Manuscrisul Visului nu vi-l trimit acum. Îl mai țin vreo săptămînă și în orice caz vă previn printr-o scrisoare cu destul timp înainte, ca să mă asigur că sunteți la Constanța – să nu se piardă cumva. Vreau să recitesc pagini din el, ca să aveți notate mai multe observații, utile poate. Și vreau să transcriu cel puțin o pagină din el, ca să servească drept model pentru dactilografă – căci transcrierea își are importanța ei (tipograful tipărește exact ce vede, cu toate semnele sau inadvertențele manuscrisului).

Chestia cu „conferința” ținută de mine (!) la Constanța m-a alarmat. E vorba cu siguranță de niște cabotini escroci, care s-au folosit de numele meu fără să mă-ntrebe și mi-au adus acea „daună morală”. Dacă aș cunoaște măcar numele unuia dintre ei, localul și data aproximativă, m-aș adresa procurorului. Poate c-au făcut și prin alte orașe din Muntenia la fel. Vedeți ce răi sunt oamenii, trebuie să mă apăr de ei ca de cîini uneori. Și nu-i pentru întâia oară cînd mi se întîmplă asemenea neplăceri; odată un scrib oarecare a publicat la Rampa o poezie proastă, iscălind-o cu numele meu. Din cauze mai profunde însă sunt eu mizantrop – nu numai din astea, căci eu nu-s numai scrib de literatură, ca ei. Cu cele mai respectuoase sentimente de cofraternitate literară (v-am luat de frică de-acum!) rămîn al dv. devotat,

George Topîrceanu

Către G. IBRĂILEANU

3 mai st. n. [1918]

Iubite domnule Ibrăileanu,
N-am avut prin cine trimite jurnalele, nimeni nu ia un pachet așa mare deocamdată. Și cu răspunsul am întîrziat fiindcă cîteva zile a fost întreruptă corespondența.

Am răsfoit ieri Viața românească ș-am recitit „În loc de miscellanea” și articolul despre Patima roşie… Ce dobitoc eram! Să știi c-am devenit cel puțin de vreo trei ori mai deștept ca-nainte. Acum să stai de vorbă cu mine. De seric nu-mi mai place să scriu de cînd am intrat la Lumina. Dar poezii tot am să mai dau eu la iveală, mai grave ca cele dịn trecut. Eu nu sunt încă liber să vin la Iași, d. Stere m-a uitat aici complet. Îți mulțumesc mult pentru postul pe care mi-l pregăteşti. Mă gîndesc numai că n-o să mă pot împăca bine cu actori, că nu-i mai pot suferi, ș-o fi prea mult lucru, nepotrivit cu aptitudinile mele. Dar vreau cu orice pret să vin la lași. Arghezi stăruie să rămîn aici, mă îmbie cu perspective de afaceri bune; ferit-a sfîntul! Ce mai smotoceală îi tragi lui lorga! Îmi vine să rîd de cîte ori cetesc, cînd îmi închipui ce mirat și consternat o fi.

Viața românească trebuie negreșit să reînceapă. Dar unde să fie tipărită? Și n-ar fi bine sub un alt titlu ? Dac-aș veni curînd, aș colabora zilnic la Momentul; cum oi scăpa de prizonierat, nu mai intirzii nici o zi aici, chiar de s-ar supăra d. Stere! lar am pus în plicul d-tale 2 scrisori pe alte adrese și știu bine că trebuie să fii tare plictisit de asta. Dar fiindcă n-am ce face, te rog să mă ierți.

Sărut mîna și salut pe toată lumea și rămîn al d-tale devotat poet,

G. Topîrceanu

Către RALIȚA ILIANT

[1917]

Dragă soro,
Nu sunt la Sarrail! Sunt secretar interpret de franțuzește pe lîngă un doctor grec în Spitalul IX „Hotel Europa” Sofia, și relativ o duc destul de bine. Am fost și sunt extrem de îngrijorat din pricina voastră a tuturor, de la care n-am nici o veste de cînd am căzut prizonier. Din lași am primit pină acum vreo 10 scrisori – de la voi nimic. Am suferit mult la începutul captivității și in timpul luptei la Turtucaia – dar am scăpat nerănit. Am fost trei luni în Macedonia de sud, în munți la spatele frontului.

De-acolo printr-un vicleșug am venit la Sofia, iar acum, de cîteva luni sunt în situația pe care ți-am expus-o mai sus. Nu duc lipsă de nimic, să nu-mi trimiteți nimic. Am tot ce-mi trebuie, am primit 100 lei de la Stere care e în București și vreo 350 din Iași, din care am încă destui – e mai mult decît îmi trebuie. Nu sunt bolnav, nu sunt slab.
Te rog numai să-mi scrii cu prima ocazie: ce s-au făcut și unde sunt toți ai noștri, toți care m-ar putea interesa.

Scrie-mi mai multe scrisori, că doar voi primi măcar una. Scrie-mi și prin poștă. Adresa: Spital „Hotel Europa”, 4 etaj, Sofia. – Dacă poți cumpără de la librărie și trimite-mi cărțile mele Parodii originale și Balade vesele (no. 15 din „Biblioteca scriitorilor români” a lui Vlahuță). Unde-s ai mei, Mama, tata, Titi, Ana, Victoria, Gică?

Te imbrățișez cu drag,
George

Către P. LOCUSTEANU

Iași, 19 iunie 1916

Iubite domnule Locusteanu,
Mai întîi nu e adevărat că nu răspund la scrisori. Sînt sigur că n-am lăsat nici o scrisoare fără să-ți răspund. Îți mulțumesc că te-ai gîndit și la mine cu prilejul lui Cyrano. Firește că nici unul n-ar fi mai capabil decît mine pentru treaba asta; mai întîi, prin natura intimă a poeziei, apoi prin tehnică – în care sunt mai tare decit toți cîți fac astăzi versuri românești. Dar nu concurez. Imi vine greu și-mi pare caraghios faptul. O traducere cere muncă foarte multă și aduce foloase, mai ales morale – puține! Și apoi, mă aflu în plin examen la Filozofie! Am dat 3, mai am 4. Îți închipui cum fierb acum. D-aia nici d-tale nu ți-am mai trimis de mult ceva pentru Ziarul meu… Dar îți promit solemn că îndată ce termin cu examenele și am ceva bun, iți trimit. Bine-i iei pe decadenți! Te-am cumpărat şi citit regulat. Ce mai pregătești nou? Cu administrația cum merge? Ce te faci la vară? Îți strîng mîinile cu dragoste şi te rog să-mi răspunzi.

Al d-tale,

G. Topîrceanu

Către CORNELIU MIHĂILESCU

laşi, 4 mai 1912
[ștampila]

Dragă Cornele,
Primii scrisoarea ta. De ce dracu nu scrii tu literatură? Pe lîngă toate care mi-au făcut plăcere că-s de la tine, am observat fără voie fraza lapidară, limpede și lipsită de pretenție. Mă! încă o dată, tu ai scrie admirabil dacă ai vrea. Dar pesemne că atunci cînd vrei să scrii anume, te răcește condeiul. Ăsta e și defectul lui Ibrăileanu. Poate peste cîteva zile o să-ți propun ceva- nu mare lucru- dar în binele tău. Salutări multe căpitanului. Aștept adresa. A fost Ursonia pe la mine!

Te sărut cu multă dragoste,
Gogu Topîrceanu

Mi-a scris Todie. E prin Ialomița, învățător.

Imn primăverii
Veni primăvara dom’le!…
Dar veni cam tîrziu, f-t-o-n cur, pardon de expresie!

Dimitrie Ionescu
vecinu meu.

Redacția revistei
„Viața românească”
Iași, str. Cuza-Vodă, 52 (fostă Golia)

Iași, 12 fevruarie 1913

Dragul meu Cornel,
Nu-ți închipui cîtă bucurie mi-a făcut scrisoarea ta! Gîndeam că ești supărat și nu știam de ce, și nu știam cum să-ți scriu. Lăsai din mînă o recenzie, ca să-ți trimit aceste cîteva cuvinte provizorii, pînă voi putea să-ți scriu mai mult. Sînt peste măsură prins de treburi și necazuri! Deocamdată îți mulțumesc și te îmbrățișez,

Gogu Topîrceanu

27 mai 1914
[ștampila]

Dragă Cornel,
Ce mai faci? lar m-a pălit dorul de tine. Unde te-ai mutat acum? Nu vrei să scrii nimic? În no. viitor începem publicarea romanului lui Todie, care l-a retras din vînzare.
Scrie-mi și tu dacă ai vreme!
Te îmbrățișez,

Gogu Topîrceanu

[1919]

Dragă Cornel,
Dacă îți mai aduci aminte melodia Fetițele de pensionat („Drăguțe toate și cochete/ Cu glasul lor pițigăiat), fluier-o cuiva care se pricepe la muzică și roagă-l să arunce notele pe un petec de hîrtie ori o carte poștală și trimite-mi-le. Eu nu cunosc decît partea întîia și am nevoie – pentru o „revistă”. Ce faci? De cînd am plecat din București n-am mai avut nici o veste despre tine. Dacă vrei, trimite ceva pentru Însemnări.
Al tău vechi,

G. Topîrceanu

Către VICTORIA-IUGA TOPÎRCEANU

Marți la 3 d. p. [1907]

Dragă Dolor,
Aseară, am ajuns tîrziu în tabără și am găsit pustiu peste tot. Sînt duși la Sinaia în marș și vor veni joi seara înapoi, după care se va da un concediu de 10 sau 20 de zile. Nu ştiu nimic sigur pînă atunci, dacă voi obține și eu sau nu o prelungire a concediului. 

Pînă una-alta, măsor stradele de la un capăt pînă la altul altceva n-am nimic de făcut. Dacă nu primeam „comisionul” tău, m-aș fi găsit tare strîmtorat, fiindcă împotriva prevederilor a trebuit să plătesc drumul întreg din C.-Lung pînă aici, trăsură din Gropeni, bagaj etc. În tabără n-am găsit decit cîțiva soldați care îngrijesc de barace. Dar ce spectacol! Era lună pină, plouase tare, de curînd. Închipuie-ți cît vezi cu ochii un cîmp plin de bălți și în fiecare baltă cîte o lună strălucitoare și sute de broaște cîntărețe. Și sufletul meu așternea peste tot peisajul ăsta, care părea a fi dintr-altă planetă, o tristețe fără margini. Am așteptat soldații și fiindcă nu [era] chip de dormit din pricina purecilor, am făcut un foc mare cu porumb copt și fiert, cumpărat fără bani, de soldați, în miez de noapte. N-am dormit deloc. Cîntau soldații de mama focului:

Foaie verde mărăcine,
S-a dus puiul de la mine,
Tuturor le pare bine. 
Numai mie-mi pare rău
Era puișorul meu!
Zi, mă!

Ascultam cu amîndouă urechile și… mă uitam la lună – ca să citesc ce mi-o aduce vremea… Ce mai e pe acolo? Am văzut pe d. Vasile în Piteşti. D. Miltiade, sigur, a rămas acolo. Constanța a plecat? Îmi închipui că nu te-ai dus la croquet după ce am plecat eu, atunci cînd venise Marrina să te cheme. Știi buba aia mică de la gît? S-a făcut mare. Mi-a umflat gîtu în față. M-am pansat cu doctorii la infirmeria Reg. 21 și mîine mă duc să mi-o taie doctorul. Mi-a spus că pățeam rău de tot dacă nu mă spălam mereu cu sublimatul de la tine.

Nu știa doctorul că eu am o Doloră care să mă îngrijească. „Cu mîna ei”, ia mai zi.
Îți trimit ceea ce nu-i tot atît de dulce ca ce-mi dădeai tu cu mîna ta cînd eram acasă.

Patreon - O mie de semne
Avatar photo
Author

Am lucrat în presă, în prezent lucrez în șantierul interior pentru poezie. Semnez cu prenumele tatălui din motive identitar-afective și pentru că Petre este o ingineră care nu a lucrat niciodată ca ingineră. Îmi place foarte mult literatura pentru copii, cea erotică, poezia, reportajul literar, jurnalul, scrisorile. Dar în viața de zi cu zi supraviețuiesc cu cafea și poezie.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.