Toamnă la prima vedere, „Kafka-style”

Lumea zumzăie în jurul ultimului weekend de vară. Nu știu despre voi, dar mie îmi vine să zic și ce? De parcă ar fi prima vară care se termină, de parcă asta ar presupune ceva nefiresc. Dar ce presupune? Câteva chestiuni generale: gata concediile și vacanța copiilor, reînceperea școlilor, repopularea orașelor, tumultul traficului, gălăgia de culori a frunzelor înainte să crape. Dar presupune și chestiuni paradoxale, pe cât de generale pe atât de particulare.

Pentru mulți dintre noi, toamna dă buzna cu o creștere a activităților de zi cu zi, deși ziua fuge de noi, îi scade lumina, fuge și anul și suntem obosiți, după concediul de vară îl așteptăm pe cel de iarnă. Ce e particular aici? Cum rezistăm. Rezistăm cam din aceleași pricini, însă în mod diferit. Și ne reîncărcăm diferit precum telefoanele care au mufă diferită deși se hrănesc cu același tip de energie. Alergatul, muzica, un film, gătitul?, băi cu o carte sau cu iubita, seri cu prietenii, plimbări cu cei dragi, plantarea Violetelor de Parma, habar nu am.

Face fiecare ce poate ca să scape viu din viață cât trăiește. Pe mine mă ajută cafeaua, poezia, câțiva oameni dragi, însă tare mult mă ajută literatura. În literatură nu ești niciodată neînțeles sau singur. Nu-i așa? Aduce un confort și un tip de siguranță precum foșnetul păturii trase peste glezne care știi că te va încălzi până la claviculă ca pe fiecare om care face gestul învelirii de frig sau de singurătate. Aduce liniște când vezi că unii mai mintoși ca tine, alții chiar geniali, au fost stăpâniți de nesiguranțe, s-au luat la trânta zilnică cu demonii lor, s-au vulnerabilizat cu curaj, au greșit și au iertat și iar au greșit. 

Franz Kafka. Azi vă aduc câteva din scrisorile lui către una din iubirile sale, Felice Bauer, cu care a fost logodit de două ori. Nu vă povestesc prea multe despre, sper să citiți voi cu plăcere, poate cu înțelegere sau chiar cu înduioșare în fața nesfârșitelor lamentări suscitate de neliniștile omului îndrăgostit, grijile și sfaturile medicale, curiozitățile și reproşurile în legătură cu viața, discuțiile despre literatură etc.

Vă zic doar că au corespondat cinci ani, din 20 septembrie 1912 până la 16 octombrie 1917. De toamna până toamna el i-a scris aproximativ 1500 de scrisori, iar scrisorile de la Felice către Kafka au fost pierdute. 

Am preluat scrisorile din volumul Scrisori către Felice, Franz Kafka, traducere și note de Radu Gabriel Pârvu, Editura Pandora M (colecția Anansi), 2022, pag. 147, 167, 168, 381, 382.

(Titlul articolului este o parafrază a citatului de pe coperta volumului care aparține scriitorului irlandez John Banville: „Dragoste la prima vedere, Kafka-style.”)

Către Felice Bauer la Berlin

Praga, 10/11 decembrie 1912, marți/miercuri

Gândește-te, azi iarăși nu scriu nimic pentru că după-amiază n-am putut sta în pat decât o clipă și capul îmi vâjâie în partea superioară stângă, avertizându-mă. Sâmbătă și duminică n-am scris nimic, luni puţin și mediocru, marți nimic. Grozav sfârșit de săptămână! Frumos început de săptămână!

————————————————————

Vezi, fii binevoitoare cu biata-mi carte! Sunt chiar acele câteva foi pe care m-ai văzut punându-le-n ordine în seara când ne-am intâlnit. Pe-atunci nu erai socotită „demnă“ să le cercetezi, nebunatică și răzbunătoare iubită! Astăzi, cartea-ți aparține ca nimănui altcuiva, în afară de cazul in care eu, gelos fiind, ti-aş smulge-o din mână, ca să mă ții numai pe mine și să nu fie nevoie să-mpart locul cu o cărțulie veche. Mă întreb dacă-ți vei da seama de diferența de vârstă dintre bucățile ce-o compun. De exemplu, printre ele este una care are cu siguranță între 8 și 10 ani. Să le arăți cât mai puțin oamenilor, ca să nu-ți strice cheful de mine. Noapte bună, iubito, noapte bună!

Către Felice Bauer la Berlin

Praga, 20 decembrie 1912, vineri
20.XII.12

Iubito, de unde vine însă această nelinişte a ta, oare nu trăim alături împăcați, măcar atât cât se poate in amărăciunea asta? Ce te copleşeşte? Tu eşti deopotrivă liniştea și agitația sufletului meu. Ori de câte ori te găseşti într-o astfel de stare, imaginează-ţi bătăile inimii mele! Cu obraji aprinşi, ți-am tot citit scrisoarea în speranța că undeva se va arăta totuşi vreun semn de pace și de voie bună. Cu siguranță n-a fost decât capriciul unei seri nefericite; nici agitatul petic de hârtie pe care l-am scris la birou și pe care ți-l trimit de asemenea nu mai conține de fapt adevărul. Căci ştiu, mâine are să vină iarăși o scrisoare încrezătoare de la fetița mea puternică, pe care doar oboseala și chinul teribil au doborât-o aşa, preţ de-o oră, pe la miezul nopții. Cu cea mai bună intenție am renunțat la cea de-a doua scrisoare zilnică deoarece m-am gândit că amândoi vom dobândi mai multă linişte și încredere. Faptul de a stabili un contact și de a-l intrerupe de două ori pe zi era pentru mine îngrozitor și mă urmărea, mă hăituia neîncetat în fiecare dimineață și-apoi toată după-amiaza. Inutilitatea insistenței de a obține imposibilul, adică prezența ta, trebuie să mă înspăimânte însă, în mod repetat, și nu numai pe mine, ci și pe tine, iubito. Dar poate că ai dreptate.

O dată pe zi trebuie să-ți scriu; altminteri, aș abandona totul şi n-aş mai şti încotro s-o apuc, dar nici astfel n-ajung la prezența dorită, aşa că îți voi scrie tot de două ori dacă asta-ți aduce măcar un pic de linişte. Aici nu se pune problema dacă am dispoziția necesară pentru a-ți scrie, nu despre asta e vorba, ci dacă, scriindu-ți de două ori pe zi, voi mai găsi măcar într-o oarecare măsură dispoziția necesară pentru restul lucrurilor care mi se cer din toate părțile. Căci, prin faptul că-ți scriu de două ori, m-aş lăsa complet descoperit în fața sentimentului meu foarte profund că sunt în concordanță cu tine, iar aceasta poate însemna totuşi un risc în depărtarea tristă în care sunt nevoit să trăiesc.

Acum alerg însă din nou, pentru că trebuie să-l asist pe Max la întocmirea unui act notarial. Da, astăzi ai jurat în fața instanței și iarăși ai avut neplăceri. Lasă-te sărutată, copilă iubită, palidă și chinuită! Cel care se iscăleşte aici nu-ţi aparține ca un lucru din camera ta, ci aşa cum vrei tu și pentru totdeauna.

Al tău, Franz

(anexată)

Iubito, numai spre a mã uşura, preţ de-o clipă, de grija pe care ți-o port, îți scriu pe hârtia asta ce-mi stă la îndemână. Te rog, te rog, nu fi atât de neliniştită, asta nu se poate sfârşi deloc bine. De-aș putea măcar să te aşez aici, pe scaunul de lângă mine, să nu-ți mai dau drumul și să te privesc în ochi! Viața mea are ceva dintr-o casă de nebuni. Nevinovat și deopotrivă vinovat, desigur, stau închis într-o celulă, ci-n acest oraş, o strig pe fetița iubită, vreau să aibă nu linişte și fericire, însă, la drept vorbind, nu strig decât la pereți la hârtia asta, în timp ce biata mea fetiță suferă.

Franz

Către Felice Bauer la Berlin

Praga, 22 ianuarie 1913, miercuri
22.I.13

Din nou două scrisori, iubito! Nu ți-e teamă? Nu știi oare că după o perioadă de două scrisori pe zi ne prăbuşim, de regulă, cât se poate de epuizați? Presupunând, fireşte, că într-un mod absolut incredibil n-am ajuns chiar acum la capătul puterilor și că trebuie să fim doar bucuroşi că nu ne vede nimeni, căci, altminteri, ce ruşine ar trebui să ne fie! În rest, unde-a rămas ieri masa ta de prânz? O caut zadarnic printre rânduri. Să fi sărit peste ea? Dar asta ar fi groaznic! Trimite-mi măcar noua listă cu recomandări! Fireşte, mă năpustesc asupra a tot ce este făcut de tine. Lui Nebble nu-i place lista? Măi, atunci trebuie să-i tragem o bătaie. Aşteaptă, diseară (acum e deja prea târziu) îți voi trimite o nouă idee ce are să-ți învioreze afacerea.
Rămâi cu bine, iubito! Eu fug la masa de prânz și-ți cer să faci acelaşi lucru.

Franz

Către Felice Bauer la Berlin

Praga, 3 iunie 1913, marți

În spatele meu stă Löwy și citeşte. Nu, Felice, nu ți-am scris pentru că am fost acaparat de el. Ce ar putea să mă solicite într-atât încât să-mi îndepărteze gândurile de la tine? Aşteptam însă scrisoarea ta. Ce mult mi-ar plăcea să-ți jur acum că ne vom scrie în tihnă, fără să fim deranjați de nimic; dar eu unul nu pot garanta asta. lar atunci, iubito, trebuie să admiți fără ca acest lucru să fie totuşi neîndoielnic – că nu numai distanța mă determină să fiu astfel, ci că sunt la fel și când mă aflu în preajma ta, deci aşa sun mereu, numai că pe de o parte, chiar mult mai disperat, iar pe de alta, și mai istovit. Și, meditând la această situație, mai port cu mine permanent gândul că trebuie să-i scriu tatălui tău.

lubită Felice, te rog, scrie-mi iarăşi despre tine ca odinioară, despre serviciu, prietene, familie, plimbări și cărți. Nu ştii câtă nevoie am de aşa ceva ca să trăiesc.

Găsești vreun sens în Verdictul, vreau să spun un sens direct, coerent, care să poată fi urmărit? Eu nu-l găsesc și nici nu pot să dau explicații în această privință. Dar aici sunt multe ciudățenii. Vezi doar numele! A fost scrisă într-un moment în care, deși te cunoşteam deja, iar lumea câştigase în valoare prin existența ta, totuşi nu-ți scrisesem încă. Şi acum uită-te! Georg are tot atâtea litere ca Franz, Bendemann este alcătuit din „Bende”  și „Mann”, „Bende” are tot atâtea litere precum Kafka și chiar și cele două vocale sunt plasate in aceeaşi poziție, „Mann” il va fi întărind, pesemne din milă, pe bietul „Bende” pentru luptele pe care le are de dat. „Frieda” are tot atâtea litere ca Felice și chiar aceeaşi inițialä, „Friede” și „Glück” sunt și ele pe-aproape. Grație lui „Feld”, Brandenfeld are o legătura cu „Bauer” și aceeaşi inițială. Şi mai există unele de felul ăsta; fireşte, nu sunt decât lucruri pe care le-am descoperit abia ulterior. De altfel, am scris totul într-o noapte de la ora 11 la 6 dimineața. Când m-am aşezat să scriu după o duminică insuportabil de nefericită (mă învârtisem mut, toată după-amiaza, în jurul rudelor cumnatului meu, care veniseră atunci pentru prima oară la noi), voiam să înfățişez un război, un tânăr urma să vadă pe fereastră cum se apropie o mulțime de oameni care trec peste pod, însă după aceea totul mi-a scăpat din mână. – Şi încă un lucru important: ultimul cuvânt din penultima frază trebuie să fie „să se prăbușească” , nu „să cadă” .
Deci acum totul e din nou bine?

 Franz