Alina Lazăr are 23 de ani și este absolventă a Facultății de Litere din Cluj, departamentul Limbi moderne aplicate (franceză-engleză). Iată ce ne-a mai spus în e-mail-ul adresat redacției: „Printre coping mechanismurile mele se numără cumpărăturile compulsive la second-hand și serialul Friends. Scriu în notițele de pe telefon direct, și doar când îmi vine inspirația. Mă inspiră o tăietură, vizitele la spital, m-a inspirat mult vara din America (2017), o ceartă, mirosul unei creme, o situație, până la urmă, orice. În momentul de față consider că mi-am creat un stil recognoscibil.”

Alina ne-a mai spus că se simte foarte atașată de prima poezie din grupajul de mai jos, deoarece este „cea mai complexă și cu cel mai mare bagaj emoțional”. Credem că este exemplul tipic de autoinducere în eroare și de judecată subiectivă, deoarece poemul respectiv, veți vedea, pe lângă desfășurarea lui torențială – care-i diminuează mult din potențial – are și unele abordări, să le spun așa, mistice, care, dacă nu sunt (auto)ironice, au tendința de a denatura mesajul inițial și de a fărâmița în mod nefericit discursul poetic.

Mesaje cu un anumit grad de exaltare, așa cum este, spre exemplu, „Primește-l pe Iisus la tine”, transformă totul într-o pastă misticoidă bună de atașat la cuvântările televizate ale pastorilor de prin cele Americi.

În rest, am renunțat la două dintre poeme, din totalul inițial de cinci, deoarece erau sub nivelul cerut de „O Mie de Semne”. Rezultă, așadar, o decizie „la mustață”, un 3-2 care trebuie să-i dea de gândit autoarei, mai ales că ultimul dintre ele se termină într-o cheie care depășește, cumva, clișeul autodenunțat în mod nefericit în versul trei al primului poem. Expresii precum „– …ah, viață –”, plasate concluziv, nu fac decât să anuleze, dintr-un foc, tot ce a fost construit cu migală anterior.

altercații și alte recurențe

Planează o tensiune între noi
Groasă, densă, o tai cu cuțitul
– clișeu
Fum gros, înecăcios, tușești
și te îneci
Câteodată în propriile gânduri
Ai răni adânci și
Mă îmbăt cu miros de iodosept
Și de bengay
Ai pielea ca varul și pe vânătaia
de pe picior
Îți lucește crema contra durerii
Iar miros înțepător de alifie
Învăluie camera
– ce te răcorește pe picior;
Dă-mi durerea ta și lasă-mă
Să îl descopăr pe Iisus
Înalță-ți durerea la rang de jertfă
Și îmbată-te cu amețeli
Scutură-ți creierul în dreapta și-n stânga,
golește-l;
Simte adânc,
Simte prin toți porii,
Cum valul de căldură te învăluie
Și lasă-l să-ți scurtcircuiteze
creierul;
Golește-te
Și apoi
Umple-te,
Simte
ochii dați peste cap
Simte
corpul paralizat
Pregătește-te de marea întâlnire
Primește-l pe Iisus la tine
Și nu vorbesc decât despre
o stare de euforie
– mixul de senzații și efluvii cu gust
de saliciliat de metil
despre durere ca veșnic drog
Până intri în sevraj;
Ce te conectează profund cu ce e
mai presus de noi
Bring your pain and experience
Jesus,
draga mea
Dezleagă toate firele
Rupe-te de Mama Natură
Închide adânc, adânc, ochii
Și transformă-i în două orbite goale
Nu vreau să fac experimente pe tine,
draga mea
Dar trebuie să te deconectezi
Și nu te vreau dedesubt
Dar nici deasupra poate nu e cazul
încă
Nu vreau să arunc pe tine pământ
Dar nici nu vreau noroi pe sufletul meu
Nu te-aș lăsa printre țevile de la spălătorie
Înecată-n praf negru și gaz
inflamabil
Dac-ar fi vreun incendiu
N-aș turna detergent pe tine
Nu așa se spală păcatele
Și nici benzină
Căci nu-mi fac crematoriu
Nu te-aș arunca în mașină
Să te stoarcă de rele
– nu așa se face
Te las și nu te-aș da niciodată
Căci tot în apropiere de sufletul
meu fragil
Ți-ai făcut vizuină;

căldură mare

Se topesc scaunele în tren
chiar le văd cum își alungesc și
retrag siluetele
o fi de la vertijul existențial
dar jur că nu m-a înșelat privirea
oricum, podelele se dezintegrează
și ele
iar covorașul prăfuit e deja doar
o ață maro interminabilă,
ce mai are un pic și arde de tot
geamurile s-au lichefiat demult
și peisajul din spatele lor se clatină
Îngrețoșată, privesc
cum
perdelele cad și încep să învelească
trupurile găunoase,
în putrefacție
au dispărut și de pe piciorul meu
tenișii kaki
din șireturile topite mi-am făcut
o pastă cu care m-am uns pe albul ochilor
– să-l fac și mai alb –
jeanșii prespălați s-au scurs și mi-au
ars picioarele;
mâzgă albastră pe piciorul ușor
caramelizat,
atins de soarele de mare;
tricoul negru mi-a inundat pieptul cu
o căldură atât de mare,
încât mi-am simțit organele
presate și gata de explozie;
Carnea scursă pe podea
se amestecă cu pasta de unghii
organele se mai târăsc sfârșite
și crapă,
lăsând să iasă din ele mâzgă
puturoasă
fluidele din corp s-au evaporat pe
veci,
prin găurelele de pe tavan,
și din baia infectă s-a auzit
un ultim „ah”

***

– ah, gustul dulce-sărat al vieții –
mă iei și mă învârți
în carusel și amețesc
mă iei de mânuță, încetișor,
mă duci la mare;
mă lași prin alge să alerg
să mă scufund, să mă lipesc
nu mă lași până nu inspir profund
miros fetid de verziciune moale;
îmi intră-n nări și simt
cum îmi desfundă căile spre creier –
da, ați auzit bine –
îmi intră-n ochi și gură
și nas și urechi și plămâni
și piele și mâini și picioare
și păr și sub unghii și pe unghii
și pe sub mânecile largi bătute de vânt
nisip, nisip, nisip
și briza bate peste tot
și miros de SARE
penetrează înțepător
nările mele nepregătite
virgine
neatinse
caste
clar nu erau pregătite
clar nu sunt pregătite
și pe când simt că centura se dezleagă
încet, dar sigur –
atunci știu, parcă știu,
sau nici nu știu,
dacă știu
că m-arunci de fapt
într-o vâltoare colorată
în munți de acadele bombonele floricele caramele
mă obligi să le gust
și mi le bagi pe gât
le vâri cu forța
fix pe când îmi obișnuiam limba
cu pelicula sărată din salivă
ce persista
cu gustul ce mi se lipea de cerul gurii
tu îmi turnai ZAHĂR
în gura-mi mică și candidă
și pur și simplu nu puteai
până nu știai
până nu vedeai
că mi se inundă cu gustul puternic
că îmi înțeapă vârful limbii
că îmi înoată prin toată gura
că granulele îmi sunt zdrobite de dinți
ca apoi să se înmoaie și să mi se agațe
insistent, fără drept de apel
de ei;
și se țin strâns, strâns rău de tot,
până când simt efluvii de
apă de mare
sare de mare
mare de sare
– …ah, viață –

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.