Trebuie să vă mărturisesc că în anumite privințe sunt un nostalgic, însă în sensul paseist al termenului, nu al ăluia la care se gândesc toți cei intoxicați cu politică & delicatețuri peiorativ-istorice. Așadar, e neapărat nevoie să spun că, dacă „pe vremea mea”, aș fi avut șansa să fiu publicat doar pentru a mi se da o șansă – nu neapărat pentru a mi se recunoaște talentul, inexistent după unii – aș fi fost cel mai fericit om de pe planetă.

Nu am avut șansa asta și de multe ori când mă gândesc să resping unele texte care îmi sunt trimise la „Poșta redacției” mă codesc să o fac, amân până la limita suportabilității, reevaluez, trenez lucrurile, încerc să înclin balanța către argumentele contra (respingerii, se înțelege), deci pro-publicării și așa mai departe.

De multe ori, considerând că judecățile sunt în mod fatal subiective, am avut remușcări și mi-am dorit ca divinitatea literaturii să mă judece aspru într-un viitor în care cel (sau cea) care au fost respinși vor reuși să arate că m-am înșelat și vor dovedi lumii cât de buni scriitori sunt. Au pățit-o și alții infinit mai celebri decât mine. Sper, în numele zeului literaturii, să se întâmple așa, fiindcă eu sunt doar un biet funcționar al acestei bresle, cu păcatele și neajunsurile lui.

În fine, m-am întins prea mult și ar cam trebui să vă spun câte ceva despre Diana Furnică, semnatara textelor de mai jos. În primul rând, ceva a făcut ca balanța să se încline în favoarea publicării, în ciuda aspectului torențial (pe care autoarea îl recunoaște) al poemelor.

E multă informație, sunt multe aluviuni, un eclectism care seamănă cu o avalanșă sau cu o viitură, însă vă asigur că veți găsi în substraturile textuale – asta numai dacă „vedeți” poezia – numeroase elemente care stau în picioare, care spun lucruri emoționante, care ies la suprafață din toată vâltoarea și care se limpezesc așa cum se limpezește vinul bun dacă e lăsat un timp să se liniștească. Eu m-am îmbătat un pic de tăria acestei licori textuale venite de la o poetă foarte tânără, ceea ce vă doresc și vouă.

Iată și câteva succinte amănunte biografice: „Mă numesc Diana Furnică și sunt în penultimul an de liceu, la profilul de suflet, filologie, la Colegiul Național din Iași. Particip la întâlnirile Alecart în calitate de cititoare. Urmăresc îndeaproape ce se petrece în spațiul cultural românesc (așadar, și O mie de semne) și mă străduiesc să îmi formez, desigur și prin șlefuire, o atitudine adecvată mediului în care mă aflu la momentul actual. Vă trimit, cu speranță, trei poezii scrise de mine: știu că sunt destul de lungi, dar, fiind la început, mi-am propus să scriu mult într-o primă fază, pentru a avea de unde tăia pe parcurs.”

timpan

…am o plăcere bolnăvicioasă
în a-mi dori să simt lipit 
triunghiul degetului mare-arătător – și celelalte 3 fideluțe plecate la nani
de plasticul instrumentului MILAN.
Se prelinge din el, ca de pe colțul unei guri încleștate,
un firicel când negru, când albăstrui
ce știe să mâzgălească toate literele pământului,
din toate alfabetele limbilor vorbite de
prunci din lăcrimele, bastarzi de-ai lui Golding,
amanți pletoși & mutanți unsuroși.
Și-mi mai place al naibii de tare
să-mi vărs toate plăcerile mele vinovate
în căușul urechii tale 
de spiriduș întors de la sfârcul mamei:
de-10-luni-numai-țigări cu click și tari de 10,
de-10-luni-numai-vin sec pe nemâncate,
de-10-luni-numai-cele 2 inele subțiri flecărindu-mi pe metacarpiene,
de-10-luni-numai-esențe greoaie
ce vor vreau să te mă domine pe gâtlej
și să potolească fulgerul movuliu – vena pulsatilă,
ori de câte ori se zbate ca-ntr-o găleată,
provocată (golită) de calmul tău muntos,
de nestrămutat nici măcar cu-o mușcătură,
de cartilajul a ceea ce e înainte de canalul (cam gol)
auditiv extern.
Că oricum ai copiat cu nesaț de la mine la anatomie.
Și când te gândești că, după ce
n-o să-mi mai țiuie,
timpanul meu, care nu e totuși de porțelan chinezesc,
o sa se spargă într-o zi, dar doar 
de cât e de asurzitor și de senin
tot murmurul tău de repaos muribund.

pseudo-poem

Un ciob învârtit în caserola albă, de plastic,
rămasă de la supa de prânz, zeama aia apoasă,
de la cantina ieftină (și logic că proastă).
Cu firișoare de zarzavat de acum 2 sezoane
Și ici-colo câte-o tentativă de bucată de carne
O fi de cal, de pui sau de vită…
De unde să ai habar dacă nici culoare
Nu mai are?
Și tot învârți ciobul (aterizat, certainly) cu lingura,
Și aia de plastic, că nu e ca și cum
∃! un milion și jumătate de păsări, pești, balene
Și țestoase moarte;
da, titirezii ăia mici de la zoo cu crusta lemnoasă
rănită de fiece zvâc umano-bizar
care o atinge. Și da, știu că ai învățat
la bio în a 6-a la zoo-știi-tu-ce că
se cheamă carapace și clișeul cu casa-n spinare,
Melcul codobelc și toate cânticelele alea,
Ce ți-au stors sinapsele și ți-au accelerat pulsul
Când te ținea pe brațe moșul ăla fake și „bărbos”,
transpirat și purtând același costum rărit de catifea cu tente de roșu
La 300 de mii; puțind a bere brună, țigări fără filtru și aftershave ieftin
(ce să vezi, primit la Secret Santa de la job-ul de operator interviu, 
cum îi place să-și zică atunci când chestionează lumea la colț de stradă
notând nume-prenume-gen-CNP-secunda în care ai zbierat prima dată).
Ți se întoarce și azi stomacul pe 7 fețe când îți amintești,
Și-ți vine să verși tot lichidul unsuros cu găluște 
+pilaful rece cu miros de rânced+suplimentul cu nucă și vanilie.
Ca atunci când deschideai gura să-ți spui poezia, versurile
de pe bilețelul alb, lunguieț cu numele tău, și sunetele refuzau
să iasă. Și la urma urmei, de ce-ar fi ieșit
Când se holbau cincizeci și două de perechi de
Corpus vitreum & corpus ciliare, și știi desenul
mare, colorat cu verde neon ce bătea în galben
la lumina bolnăvicioasă din laboratorul murdar de la disecție,
ce rămânea doar un alt spațiu gol și negricios
când se dădea ora stingerii.
Și da, brb, specia aia de terrapene carolina
De care oricum nu știai că așa se cheamă, deși scria
pe tăblia aia de n-o citesc decât studenții de la Veterinară,
cu litere înclinate, în arial, cu bold obligatoriu, ca la grădina botanică
Unde-s o mie de semne ale biotopului,
tot cu nume lungi, latinești, grecești, englezești
(asta în cel mai bun caz).
Și așa nu le reținem și ne refuzăm tot
Ce are legătură cu logos, topos,
Căci noi știm doar ce-i cu anthropos,
doar ce-am sfărâmat, sfredelit, ce-am bucățălit
pân` s-a dus dracului în van…
Tot așa învârți și tu azi ciobul ăla nenorocit
(nu pune mânuța, îți zicea Bica venind iute cu fărașul
după ce dădeai cu cotul jos câte ceva de porțelan
de pe măsuța din cămara
mică și aromată a dovleac și-a bulion,
a rachiul bunicului și-a mămăliga cu urdă a mătușii).
Și mă dezguști teribil când mi-aduc aminte
C-așa învârți, de fapt, tot cu degetele tale urâte,
groase, butucănoase, de olar chiaun de somn,
toate femeile din viața ta, una câte una,
Cu pseudo-tacâmuri și declarații-de-polistiren,
Cu parfumuri orientale de te ia migrena 
doar când le vezi sticlele contorsionate în modele made-in-China,
pe care și-așa fiecare domnișoară le dă mai departe.
Așa cum te-au dat și pe tine 
de la una la alta, râzând pe whatsapp,
de începutul tău de chelie & de nasul tău acvilin,
…și de cât ești de pseudo-bărbat.

***

Sunt doar o altă cifră din mulțimea ta finită…
Sunt sângele ce-ți bobotește 
din nara stângă, grotesc de cuprinzătoare,
căci ții în ea și-n surogata de lângă
tot fumul de backwoods cu aromă de boabe de cafea
încinse până la refuz & ofc – pârlire;
Toate esențele (mai puțin) tari de pe 
fiecare gâtlej femel ce ți-a poposit pe 
pieptul țeapăn și inert, pentru că tu
doar susținut și propagat de câte-o ființă molatecă,
mai mult/mai puțin umană, care te-asistă
și la 3 A.M. și la 3 P.M. să inhalezi câte un ochi
din grila de câmpeie numită basic – CUATERNAR.
Dar cât e de jalnic că tu nici nu bagi de seamă că
orice alt secundant la preadmiterea ta întru pletitudine
își răsucește foarfecele cu măiestrie pe
toate contururile de cărbune și descoase
fir cu fir iarba (ne)cosită, fermion cu fermion 
particulele de serotonină ce credeai că-ți vor mai da
un bilet la loteria caustică a formei tale de subzistență.
Și vezi cum domol și atemporal
mai cade câte-o circumferință albă, câte un buric precoce, 
iar tu clipești și caști învolburat de tot ce ți se-ntâmplă.
Tot ce rămâne în mâinile egoiste 
cu unghii gălbioare și degete cărnoase 
ale asistentei tale maternalo-educaționale,
e matricea aia neagră și prăfoasă, pe care
orice om normal ar lepăda-o la primul compost
strecurat în grămăjoare, pe bulevarde respectabile.
Dar tu o iei, vezi matricea drept cel mai bun tipar (și prieten)
de urmat la vreme amară (cum e și zațul brun ce-ți place îndeosebi);
îl pui ghem, îl mototolești, îl strecori cumva pe furiș
în buzunarul sacoului tău galben-canar
(știi că ești detestabil 
de fiecare dată când îl porți
și totuși o faci 
doar de dragul de a fi straniu de în pas
cu toate șinele deraiate care se opresc 
din «a fi» taman în mijlocul câmpului, 
lângă bălegare pe care le consideri dezagreabile
din simplul motiv că tu ești 
„născut, crescut” și mai ales maturizat
în urbe. Și îți calculezi 
raportul dintre numărul cazurilor favorabile
și cel al cazurilor posibile ca să-ți determini 
șansa la o viață mai bună.
Îți ții fițuica precum o biblie lângă 
pieptul tău amorțit, but unfortunately tu ești ateu.
Și ziua următoare găsești un nou divizor
căruia să-i fii discipol, tânjind s-ajungi după
un-anevoios-proces-de-dirijare-mecanizare-și-înghiontire
un multiplu. 
De latină n-ai mai auzit din a opta 
de la „ae se citește e”, așa că
îmi permit să zic pe la spate 
„Aegroto dum anima est, spes est”. (Cât timp bolnavul suflă, mai este speranță)
Sunt azi nu doar un nume 
de pe lista cuceririlor tale impresionante,
ci și prima care îți fură matricea neagră,
(oricum n-ai putea scrie pe negru «ca abanosul»,
asta vis-a-vis de povestioara ta favorită din viața intra-uterină)
ca să observe cât ești de livid pe dinăuntru, sub lupa mea îngustă – și, by the way, rotundă.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.